Dreptul la viață, pe bază de carnet de partid
Am trăit ca să o aud și pe asta: nu ești cu PNL-ul, nu primești ajutoare (n.r. sume din fondul de rezervă al Guvernului)!!! La început, am crezut că nu am auzit (văzut) bine. Informația (știrea), însă, s-a repetat aproape pe toate rețelele mass-media. Și tot nu mi-a venit să cred. Și totuși...
Și totuși, se pare că acesta este adevărul; prea mulți au repetat-o, au confirmat-o, au argumentat această cinică veste pentru a nu-i fi dat crezare. Adică, un recuzat prim ministru, în semn de pedepsire pentru cei care nu l-au mai vrut în fotoliul respectiv, a hotărât ca din acel consistent fond guvernamental de ajutorare (adică, DIN BANII NOȘTRI) să nu se acorde nimic unităților administrativ teritoriale care sunt conduse de membri PSD!! Asta, drept „pedeapsă” pentru că acei membri ai PSD au votat împotriva „luminăției sale”.
Repet ce am mai scris și altă dată: nu am apetențe politice, ba chiar mă țin la mare distanță de acest univers pe care eu îl consider vicios și, din păcate, amoral cât un Iad intreg (ba chiar mai mult decât atâta). Dar nu pot să nu mă întreb EU, CETĂȚEANUL: ce fel de om, ce fel de caracter are acela care se răzbună pe o comunitate (cătun, sat, comună, oraș, municipiu sau județ) prin lipsirea de ajutoare esențiale numai și numai pentru faptul că „șeful” acestora nu i-a ținut partea? Ce vină au bătrânii, pensionarii, mamele cu mulți copii, cei cu salarii minime pe economie și mulți alții ca ei, pentru faptul că „șeful” a votat altfel decât a vrut „Bossul”? Asta sună cam așa: „să vă fie învățătură de minte ca să știți cu cine veți vota data viitoare”! Cât de mic poate să fie cineva care pune orgoliul personal mai presus de interesele comunității pe care, teoretic, ar trebui să o slujească? Și asta este valabil nu numai în cazul de față, ci în toate situațiile în care niște politicieni ar proceda în acest fel.
Viețile, traiul greu al acestor oameni, nu contează, domnule (fost) prim ministru? Ei, ce trebuie să facă, să se prezinte „la partid” cu carnetul în mână și să ceară și pentru ei o fărâmă din consistentul tort al ajutoarelor? Ei nu sunt români? Nu sunt cetățeni „egali” ai acestei țări? Sau, există „egalii noștri” și „egalii voștri”? Am auzit, de mai multe ori, „argumentul” cum că așa ar fi procedat și predecesorii la guvernare; vi s-a oferit ocazia să demonstrați că sunteți mai buni decât predecesorii. Ați ratat-o! Aflați într-o vădită pierdere de simpatie politică (potrivit recentelor sondaje), credeți că prin astfel de măsuri vă veți putea recâștiga electoratul? Ce naivitate!
Eu, repet, nu mă pricep la subtilitățile vieții politice, la „aranjamentele” dubioase care se fac și la tot acest carnaval de carton care a făcut ca politicienii (viața politică) să se afle pe ultimul loc în opțiunile românilor; dar prin tot ceea ce faceți, tot ceea ce se întâmplă zi de zi, vă meritați acest loc. Iar aceste ultime decizii nu fac altceva decât să mai adauge niște pietre de moară la imaginea dumneavoastră, și așa șifonată. Se spune cum că unii (cei mai puțini) fac politica, iar alții (cei mai mulți), o suportă. Depinde cât timp, domnilor! Un dicton latin spune „Es modus in rebus”. Într-o traducere aproximativă (pentru a fi înțeleasă), asta ar însemna cam așa: „există o limită în toate”! Și viața a dovedit (de nenumărate ori) cât de adevărată este această sintagmă.
Printre altele: știți că moneda noastră națională nu mai este leul? Este pâinea. Nu aveți de unde să știți, fiindcă dumneavoastră nu mâncați pâine! Deci este un capitol care nu vă interesează! Dumneavoastră mâncați, probabil, cozonac, așa după cum îi îndemna Marie Antoinette pe sărmanii francezi (până când aceștia, supărați, au decapitat-o). Dar îi interesează pe părinții care vor să le pună pe masă sau în ghiozdanul copiilor câte o felie de pâine; îi interesează pe cei cu pensii de mizerie pentru care pâinea este, adesea, singura porție zilnică de mâncare. Ne interesează, la urma urmei, pe toți. Probabil că nu mâncați nici carne, nici legume, nici fructe, nimic! Trăiți, desigur, cu iluzii. Mai priviți pe la televizoare ca să auziți, în direct, și părerile românilor despre „iluziile” politicienilor. De astă dată, pe mai toate posturile TV se aude vocea țării: sinceră, directă, dureroasă. Ar trebui ca în fața clădirii guvernului să se ridice un zid, ca la Ierusalim: un zid al plângerilor pe care să se afișeze facturile, chitanțele, disperările oamenilor. Să rămână istoriei pentru neuitare. AMIN!
Victor Smion
Citiți și:Plânge râsul de-astă vară;
O afacere pe cinste: Vânzare de... mușamale!;
Nana Niculina dintr-o mică așezare de pe dealurile de la „Cotul Vrancei”;
Când poliția dispune iar tribunalul...indispune;
Rețeta verii: „Ghiveci... internațional”;
Biblioteca, o mobilă fără căutare;
Comedie cu detergenți și...tampoane igienice;
Coșnița, unitatea de măsură a nivelului de trai;
