Îmi cer scuze!
Dracu' m-a pus să scriu tableta aia despre legumele străine de prin piețe! Dracu' m-a pus! Am un bun prieten - Tinel - mult mai citit și mai deștept decât mine, priceput în ale economiei, care pur și simplu m-a desființat, m-a făcut cu ou și cu oțet, cum se spune.
”Ce te-ai apucat, mă, să te legi de comerțul nostru cu țările străine? Te pricepi tu la așa ceva?? Ai habar cum se face comerțul și ce interese ne leagă de alți? N-ai! Și atunci? Păi crezi tu că de florile mărului se sacrifică niște buni concetățeni de-ai noștri să le facă loc pe tarabele noastre și unor necăjiți de străini!? Că-s necăjiți tare, ăștia, așa să știi de la mine. Te-ai luat de câteva roșii aduse de la italieni; ce știi tu de legăturile noastre multiseculare cu ăștia? Habar n-ai! Îți mai aduci aminte de vărul nostru Traian? Ei, află de la mine că vărul ăsta, Traian, a încurcat-o rău: a dat Fiscu' peste el și mai-mai să-i bage imperiul în faliment. Nu mai avea nicio lețcaie în casă. Și atunci, ce face? Vine într-o noapte, incognito, la vecinul Decebal și-i zice: vecine, ajută-mă că-i groasă rău! Și-i explică - lu' nea Decebalus per Scorilo - în ce budană urâtă era. Și nea Decebal îi zice: lasă, vere, că te ajut. Uite, îți dau vreo două mine cu aur de la noi, ia și matele cât ai nevoie, da' mă ajuți și matale, că am și eu un plan istoric de făcut: îmi dai vreo două-trei legiuni de mascalzoni d-ai tăi, le dau și eu vreo două-trei duzini de dace frumoase d-ale noastre și fac un popor nou ca să rămân și eu în istorie. Și așa s-a făcut. Vezi, mă, așa se fac afacerile, îmi zice Tinel.
Noi am fost mereu un popor generos: am dat la toți care au avut nevoi și necazuri. Au venit turcii pe la noi (ăia de care te iei tu că ne dau vinete și castraveți și ghiudem) și ne-au cerut țechini că le mureau cadânele de foame prin seraiuri. Și le-am dat. Ne-a fost milă de bietele femei, că mai erau printre ele și românce d-ale noastre. Păi, puteai să nu-ți ajuți con-fetele? Nu puteai! Le-am mai dat, așa, ca de la noi, și niște miere ca să se lingă otomanii pe degete, să afte șalvarezii de unde vine dulceața fetelor noastre, le-am dat și oițe ca să le facă pilaf, da' ce nu le-am dat: c-așa-i neamul nostru, dom-le! Dăm la toți numai să le fie bine. Au venit alții și ne-au cerut petrol. Le-am dat că aveam d-ăsta destul și se strica degeaba acolo, sub pământ. I-am ajutat pe unii cu grâu, cu mult grâu, ca să guste și ei din faimoasa pită românească. O minune! Uite, te-ai legat de bieții olandezi care abia-abia mai încap pe palma aia de pământ. Că în rest sunt sub apă. Noroc cu digurile alea mari pe care le au și țin apa mai departe. Păi cu ce să le întrețină? Că dacă, ferească Dumnezeu!, se rup alea, inundă Marea Nordului juma de continent de ne ia și pe noi cu tot cu guvern. Păi nu trebuie să-i ajutăm? Trebuie! Să rămânem fără guvern?!
De câtăva vreme se plâng unii că le-au fugit copacii din păduri și nu mai au păduri. I-auzi! Hai că vă dăm noi, c-avem la păduri... de nici nu știm ce să mai facem cu atâta lemn că acum avem încălzire centrală și putrezește lemnul prin păduri. Vezi mă, asta înseamnă generozitate! Să-ți ajuți aproapele. C-așa scrie și în Biblie, iar noi suntem un neam credincios și binecuvântat că d-aia trăim în „Grădina Maicii Domnului”, ai înțeles? Ai o felie de pâine iar vecinul tău moare de foame, dă-i și lui jumătate și Domnul te va binecuvânta că ai acceptat să mori și tu de foame lângă el. Te-ai luat de ceapa și usturoiul din China! Mă, neam de valah, tu ai auzit de zidul ăla de la ei? Ăla trebuie întreținut, mă, piatră cu piatră că el ne apără și pe noi. Cum ne apără? Vezi că habar n-ai! El fiind taman acolo, la ei, în Asia, ne apără de țânțari, de omizi, de ploșnițe, de șobolani. Și noi, cu ce-îi răsplătim? Cumpârând o biată ceapă sau o căpățână de usturoi! Halal! Asta-i recunoștință? ”
Mi s-a făcut rușine. Are dreptate prietenul meu, Tinel. Uite, mă îmbrac și mă duc imediat la Complex și-mi cumpăr un kil de ceapă și o funie de usturoi chinezesc. Ca să mă ierte prietenul Tinel. Și voi.
Victor Simion
Citiți și:Rețeta verii: „Ghiveci... internațional”;
Biblioteca, o mobilă fără căutare;
Comedie cu detergenți și...tampoane igienice;
Coșnița, unitatea de măsură a nivelului de trai;
