„Tsunami” pe Dâmbovița
Revenit în zbuciumata capitală a țării după un binefăcător concediu petrecut la o stăreție dintr-un sat din Moldova ștefaniană uitat de Dumnezeu, am senzația că peste pașnica albie a Dâmboviței s-a abătut un adevărat „tsunami”...politic, unic și el (ca și confratele său asiatic) în istoria post-decembristă prin efectele pe care le are asupra noastră, a tuturor locuitorilor acestui spațiu peri-carpatin.
Rupt, acolo, în preajma sfintelor altare, de toate cele lumești, trăind o veritabilă „baie” de blagoslovită liniște și îndestulare sufletească alături de străvechile tradiții ale locului (Doamne, ce lume dumnezeiască este în satele noastre de sărbători!), m-am trezit dintr-odată luat de valul mareic al încrâncenatelor înfruntări politice. Ca român care m-am declarat în afara oricăror opțiuni politice (tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte, îmi spunea mereu: „să fugi ca de dracu' de politică, dacă vrei să dormi liniștit pe perna ta”!), „mârâiala” la care asistăm pentru stăpânirea celei mai mari și mai bune părți din ciolanul puterii mi se parea fi de o încrâncenare fără precedent. În sânul mai tuturor formațiunilor, grupurilor sau grupusculelor politice s-a aruncat mărul discordiei; prietenii sau chiar „frații de sânge” de până mai ieri se ciomăgesc, își dezvăluie - unii altora - „scheletele” din șifoniere, se arată cu degetul, se acuză, își aruncă în cap tomberoanele cu gunoaiele urât mirositoare ale unei vieți politice pe care chiar ei înșiși au creat-o. Un fel de streche politică pare că i-a cuprins pe toți, își trag jos pantalonii spre a le dovedi „urâțenia” în adevărata ei nuditate. Bietul român zău de mai știe ce se petrece „acolo sus”, în lumea închisă a „zeilor”. Cică, de-acolo, de sus, de la ei, noi trăim bine, a crescut nu știu care nivel de trai, a crescut nu știu care gogoașă...
El este acum cuprins de panică fiindcă „zeii” l-au blagoslovit cu o epidemie de scumpiri, care îl va duce la o cumplită sărăcire (vă mai amintiți ce viață minunată ne-au promis aleșii de astăzi atunci, la voturi? Ehei, trai pe vătrai o să fie!), care sunt speriați că vor retrăi groaznicele ierni de pe vremea „regretatului odios”, că în coșniță abia de vor mai putea pune o mână de cartofi, că nu vor mai avea ce pune în ghiozdanul copiilor care merg la școală, că...etc., etc....etc. Iertați! Ni s-a dat „celebrul leu, suplimentar la salariul mediu pe economie!”. Mulțumim și bodgaproste pentru pomană! Iar voi, „cei aleși”, vă bateți, vă stupiți, faceți un spectacol de Lokal-Kombat pe arena țării! Și la fel ca în orice spectacol, ca în orice dispută (ne)sportivă fiecare combatant sau trupă își are propria-i galerie: „arde-l!”, „huliganior!”, „comuniștilor!”, „la pușcărie!”, „hoților!”, „trădătorilor!” și alte asemenea „binecuvântări” se aud dinspre galeriile politice. Poporul? Care popor, că noi suntem aleșii lui!
Se inventează minciuni stupide pentru a se acoperi incompetența, amatorismul, ruinarea unei țări Cică „așa ni se cere din Europa”! Care Europă, că ne mai uităm și noi peste gard și vedem ce e în Europa? Sunt strâmtorări, e adevărat, dar nu ruinarea unui popor. Și vedem și soluții, și vedem și grija față de cei mai nevoiași, față de pensionari, și vedem și grija față de sănatatea oamenilor și vedem încă multe pe care „ai noștri” se fac că nu le văd, de parcă au albeață la ochi. Nu însă și pentru marele, minunatul și sfântul...CIOLAN.
Mă opresc aici și vă las pe dumneavoastră să continuați fiindcă sunt sigur că aveți destul de multe de spus. Doamne, în ce hal am ajuns! Că așa a fost istoria românilor: când nu ne răfuim cu străinii, ne răfuim între noi. Vai de mama Românie!
Victor Simion
Citiți și:Vârcolacii!;
Nana Niculina dintr-o mică așezare de pe dealurile de la „Cotul Vrancei”;
Când poliția dispune iar tribunalul...indispune;
Rețeta verii: „Ghiveci... internațional”;
Biblioteca, o mobilă fără căutare;
Comedie cu detergenți și...tampoane igienice;
Coșnița, unitatea de măsură a nivelului de trai;
