Pe urmele istoriei

VIDEO | Din Arhivele Naționale: Povestea securistului vrâncean ajuns șef al spionilor României

Florin Marian Dîrdală
23 apr 2024 12255 vizualizări

Nicolae Doicaru-spionul cu rădăcini în județul nostru

Poate că nu a fost cel mai mare filantrop sau cel mai faimos cetățean născut între hotarele actualului județ Vrancea, dar cu siguranță a fost unul dintre cele mai înfricoșătoare personaje care se trag din această arie geografică a ținutului nostru vrâncean. Cele mai răsunătoare acțiuni ale perioadei regimului comunist, de la construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, până la fuga lui Ion Mihai Pacepa din patrie direct în țara tuturor posibilităților, l-au avut în centrul desfășurării evenimentelor pe tovarășul născut cu 102 ani în urmă, la 21 aprilie 1922, în satul Dălhăuți din județul Vrancea.

Pe atunci, pitoreasca localitate de la poalele dealului Deleanu era cunoscută, ca și acum, nu doar pentru bogatele sale podgorii, ci mai ales pentru frumosul lăcaș bisericesc despre care s-a mai scris, dar nu trebuie uitat niciodată faptul că Mănăstirea Dălhăuți a împlinit, pe lângă patru secole de când funcționează, și cea mai mare vechime documentară. Adică 213 ani în ceea ce privește reconstrucția Bisericii „Sfinții Voievozi Mihail și Gavril”.

Această mănăstire a fost edificată pe un versant de deal, în pădure, la confluența a două pâraie, pe un teren accidentat și nestatornic, măcinat de ploile abundente. Cu toate acestea, pentru măicuțe și numeroșii vizitatori, acest peisaj este unic, prin așezarea terenului și contopirea desăvârșită a acestuia cu amplasarea clădirilor.” Și așa cum zic informațiile din vremurile străvechi, un personaj important care a rămas în vizită la această mănăstire, o săptămână, fiind adăpostit și ospătat cum se cuvine, pe vremea când exista doar această biserică, în forma ei de început, a fost Matei Basarab, domnul Țării Românești, după o luptă cu voievodul din Moldova, Vasile Lupu, ceea ce l-a determinat mai târziu să o înzestreze cu odoare și moșii.

Una din aceste moșii a fost tocmai locul pe care s-a format satul cu același nume de la poalele versantului pe care este așezata Mănăstirea Dălhăuții și secole de-a rândul, cei așezati pe acest tărâm au trebuit să slujească pe pământurile bisericești, pentru locul de casă ce-l primeau și cele necesare supraviețurii. Aceasta până la domnia lui Cuza, când s-a decretat secularizarea pământurilor mănăstirești, iar localnicii s-au văzut stăpâni pe vatra lor și au primit și câteva pogoane în proprietate de fiecare familie. Pe atunci s-or fi așezat bunii și străbunii lui Nicolae Doicaru în această zonă și nu au mai părăsit aceste locuri, deoarece erau mai prielnice decât alte pământuri. Le ofereau rodul îmbelșugat al viilor, lemnul din abundență al pădurilor și erau la mică distanță de câmpia cu Focșanii cei vechi, de unde se puteau procura alte lucruri de trebuință.

Într-o așa localitate a venit pe lume Nicolae Doicaru, la 21 aprilie 1922, fiind înregistrat cu actul de naștere nr 29/1922, într-o familie numeroasă și prin urmare nu foarte înstărită, dar nici săracă cu totul. Averea estimată în jurul anului 1940 consta în două case, un grajd, o cramă, 2 ha vie americană și 1 ha de pădure.

După întocmirea formelor de naștere la Primăria Dălhăuți, pe care o puteți vedea în forma de la acea vreme, a urmat botezul ce s-a oficiat la Biserica satului, prezentată și ea în imaginile alăturate. Tatăl său Gherghe Doicaru era născut pe la anul 1866, iar maică-sa în jurul anului 1870. Când a fost luat în evidență pentru armată s-a menționat că mai avea doi frați, Gheorghe și Petrache și trei surori Aurica, Florica și Elisabeta. Iar semnalmentele sale erau următoarele: părul castaniu închis, ochii căprui, nasul potrivit, bărbia potrivită, fața smeadă, sprâncenele închise, fruntea potrivită, gura potrivită, iar de meserie era mecanic ajustor. Mai este consemnat și că absolvise trei clase la Gimnaziul Industrial din Focșani, iar o mare calitate a sa era că știa bine, pe lângă limba română, și limba germană. Se mai relatează că a fost admis ca militar la 25.III.1942 și că nu desfășurase pregătire premilitară.

Fiindcă în fișa sa militară s-a scris că a urmat trei clase la Gimnaziul Industrial din Focșani, din cercetarea vechii arhive a acestei unități a rezultat că Gimnaziul Industrial era amplasat pe strada Cuza Vodă nr 72, cam pe unde se situează în prezent Colegiul Valeriu Cotea. Gimnaziul fusese înfiintat pe 1 august 1923 și era descris de vechii directori într-un memoriu din 1936 adresat Primăriei Focșani astfel: „În școala noastră, după cum știți, își formează o carieră exclusiv numai copiii săraci, iar școala a fost și este de un real folos pentru cetățenii orașului Focșani. Dovada celor arătate mai sus sunt lucrările ce le executăm din timp în timp pentru onor Primărie. Față de celelalte școli din oraș care au totul la dispoziție ca localuri ultramoderne, material didactic suficient și de bună calitate etc., școala noastră duce o existență numai prin munca depusă de cei 150 de elevi ai școlii. Luând în considerare cele de mai sus ne place să credem că școala noastră ar merita toată solicitudinea voastră pe care vă rugăm să binevoiți a o acorda.”

O lucrare pe care Gimnaziul Industrial de Băieți se oferă a o executa în anul următor era o marchiză la Spitalul Militar al Diviziei a 6 a confecționată din fier și acoperită cu tablă neagră.  Datorită unor astfel de lucrări, Gimnaziul reușea să se întrețină într-o oarecare măsură. Într-o astfel de unitate școlară a fost îndrumat și a putut fi admis viitorul șef DIE, iar primul său contact cu acest gimnaziu era consemnat astfel: „Elevul Doicaru G Nicolae, născut în anul 1922, luna august (n.r. așa se menționează aici, față de fișa de recrutare în care este scris aprilie) ziua 23, în comuna Dălhăuți, fiul lui Gheorghe Doicaru, de naționalitate română, de profesie agricultor, de religie ortodoxă și a mamei Polixenia, fiind vaccinat în anul 1931, luna ianuarie ziua 31.” Locuința părintelui era în comuna Dălhauți (n.r. Dălhauți a fost comună până în anul 1955, când a fost integrată de la perioadă la perioadă, fie la comuna Faraoane, fie la Cârligele. În prezent depinde de comuna Cârligele).

A fost înscris în clasa I a acestei școli (n.r. Gimnaziul Industrial), pe baza certificatului eliberat de Școala primară Dălhăuți (n.r. vizibilă în fotografia de arhivă alăturată) sub nr. 79 din 19 august 1937 și admis în clasa I pe baza concursului depus în anul 1937, fiind repartizat direct la secția Ajustaj. Conform Dex ”Ajustajul reprezintă relația între dimensiunile a două piese care se asamblează prin întrepătrundere ori mărime care măsoară precizia contactului fețelor plane sau cilindrice în contact, aparținând la două corpuri solide, imobile sau alunecând unul pe altul.” Așadar, o  muncă extrem de precisă care nu îngăduia erori nici măcar de un milimetru și care, pe lângă buna știință a limbii germane, l-o fi ajutat mai târziu în sinistra lui carieră de securist și șef al spionajului românesc. În clasa a I-a a ciclului gimnazial a anului școlar 1937-1938 a promovat cu media generală 7,84, fiind destul de bun la aritmetică, la care a avut media anuală 8,66. 

La examenul de an, colegiul profesoral al Gimnaziului a consemnat pe 27 iunie 1938 că: „pentru elevul Doicaru Nicolae se va interveni la Minister spre a da examenul practic, fiind cu piciorul fracturat, putându-se prezenta numai la examenul de curs teoretic”.

La cursurile teoretice a fost declarat promovat. În anul școlar următor 1938-1939 a fost promovat cu media generală 8,52, fiind mai iscusit de data aceasta la limba română, la istorie și geografie. În fine, clasa a III-a a anului școloar 1939-1940, a promovat-o cu media generală 8,88, fiind cel mai bun la istorie și la germană. După acest an, nu mai sunt înregistrate prezențe ale sale la Gimnaziul Industrial de băieți din Focșani, sau eventual la Liceul „Unirea”, dovadă că terminase cu studiul, cel mai probabil, pentru a se angaja, deoarece mijloacele de acasă nu-l mai puteau susține la școlile din Focșani. S-a speculat că și legăturile sale cu mișcarea legionară au avut un rol în această despărțire de școală, doar după trei clase din ciclul gimnazial. Dar e puțin probabilă această relație, deoarece ultima mențiune arhivistică este Certificatul de Absolvire a Gimnaziului Industrial din Focșani, eliberat fără probleme sau efecte după o posibilă colaborare cu legionarii:

D-lui Doicaru G. Nicolae, născut în comuna Dălhăuți, judetul Râmnicu-Sărat anul 1922, luna august, ziua 23, absolvent al Liceului Industrial specialitatea lăcătușerie cu media 8,50. Eliberat în anul 1941, luna iunie ziua 14”. Informații documentare din arhivele locale ulterioare acestei date, le regăsim în fișa de recrutare din anul 1944 în care este declarat admis pe anul 1942, apoi figurează ca absent neprezentat, posibil la o solicitare pentru înrolare pe front și din nou admis pe baza art 168. Să nu uităm că era în vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Armata Română se chinuia pe la Cotu Donului și Stalingrad, iar în țară veștile nu erau deloc îmbucurătoare. Așa că lui Doicaru al nostru nu-i prea ardea de front, de mizeriile și riscuriile acestuia și a căutat, pe cât a putut, să-și amâne sau, cel mai sigur, să-și anuleze ordinul de încorporare. Dacă a reușit sau nu, datele nu mai sunt vizibile de la Arhivele din Focșani, dar este menționat prin diferite surse online că după o scurtă angajare la Oficiul PTT (Focșani) a luat parte la Campania de vest a Armatei Române ajungând cu trupa tocmai până în Cehoslovacia la muntii Tatra. Cel puțin, așa a scris în declarațiile profesionale, însă după cum stăteau lucrurile atunci, nu puteai să faci Campania de vest, fără un pic din Campania din est de la ruși. Dar pentru că nu dădea bine pe linie de serviciu, e posibil să o fi sărit pe cea din URSS. Din anul 1945 a intrat în structurile Siguranței, apoi ale Securității, mutat cu serviciul tocmai la Constanța, pentru a nu fi în zona sa natală, dar mai ales pentru ca șefii să-l vadă cum se comportă în acțiune. Adică la supravegherea muncilor la canalul Dunăre-Marea Neagră. Acolo, zelul său a făcut multe victime, dar și minuni, muncitorii înfricoșați lucrând până la epuizare pentru efectuarea planului și satisfacerea organelor de partid și de stat.

Foto: Eugen Luchian în stânga, șefii Direcției de Informații Externe(DIE), generalii de securitate, Nicolae Doicaru în centru, Ion Mihai Pacepa în dreapta

Foto:”Tripleta” Pacepa, Pleșniță, Doicaru 

 A căpătat funcții din ce în ce mai mari, ajungând până în capul temutei structuri DIE alături de alt mare agent Pacepa, adjunctul său, devenit din marele patriot, marele dușman al României după fuga sa în America. Aici Pacepa a relatat multe din secretele tenebroase ale regimului tovarășului Nicolae Ceaușescu, direct, fără perdea și nu cosmetizate cum se transmitea din România pe canale oficiale în toată lumea. Acest lucru l-a costat funcția și pe Doicaru, care a fost nevoit să lase toată puterea sa de mare șef la DIE. A fost mutat la Ministerul Turismului, apoi pe la un I.A.S din județul Giurgiu, după care a fost pensionat și în acelasi timp, susținea el, supravegheat, bănuit că ar fi ținut legătura cu oamenii lui Pacepa. Totuși, a dus o viață privilegiată, nelipsindu-i multe din lucrurile care lipseau în țară. Iar la Revoluția din decembrie 1989, pe data de 22, a fost prezent la Televiziunea Româna unde a ținut un discurs din care au rezultat două lucruri: 1)- Cât a fost el de marginalizat de regimul Ceaușescu și 2) -că toți angajații Ministerului de Interne, dar mai ales lucrătorii din securitate trebuie să se potolească, să predea armele și să întoarcă fața de la comunismul care i-a angajat și i-a hrănit, deoarece sublinia că vremea acestei orânduiri a trecut. Iar ei trebuie să privească înainte spre noua lume.

VIDEO:Marta Mioc

 Eficient sau nu, acest discurs s-a păstrat în arhiva Youtube și a fost ultimul contact oficial al lui Doicaru. Un an sau doi mai târziu (informațiile online nu sunt precise) a murit accidental la o vânătoare, se zice că pe la Costești sau la Adjud. În legătură cu confuzia acestor localități, să mai adăugăm și noi una. Pe la Adjud nu se poate organiza vreo mare vânătoare (din lipsă de pădure), iar Costești nu există în județul Vrancea. Cel mai sigur Doicaru a murit la Cotești, sau în pădurile din marginea comunei Cotești, învecinate cu satul Dălhăuți, păduri pe care le știa foarte bine din vremea copilăriei și unde a încercat să-și distreze câțiva prieteni vânători. Dintre acești prieteni, unul, după cum zic informațiile online, s-a dovedit total dușmănos. Și cine știe din ce motiv, putem bănui că motivul principal era cantitatea mare de informații secrete pe care o păstra în minte Doicaru, a tras neglijent și l-a nimerit în plin pe dălhăuțeanul nostru, ajuns în funcții pe care nu le-a visat neam de neamul lui.

Dacă a existat o anchetă sau nu atunci, acest lucru nu-l poate confirma decat Parchetul, dar după toate indiciile se pare că nu. Totul fiind pus pe seama neglijenței decedatului care nu s-a protejat cum se cuvine la respectiva vânătoare. Despre acest lucru, fiul său Vladimir relata cu amuzament, dar și cu subînțeles că la acea vânătoare, tatăl său a alergat prin pădure în zig- zag, dar tot l-au nimerit. Cine și de ce nu a mai spus nici acesta!

Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea

  Citiți și:Apostolii Epocii de Aur, episodul #9. Toate conspiraţiile spionului Nicolae Doicaru;

Articol republicat în Ziarul de Vrancea

Prima Publicare-aprilie 2023


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.