Europa, bat-o vina!
Scumpirile pe care ni le tot anunță mass-media îi pun serios pe gânduri pe bieții români. Nu este zi lăsată de Dumnezeu fără să constatăm că ba cutare, ba cutare produs s-a scumpit. Te duci azi să faci cumpărături, plătești o sumă și te duci a doua zi și te crucești: peste noapte, alte prețuri.
În piață, nea Tudorică, precupețul de la care îmi fac cumpărăturile de câțiva ani, îmi cere ba cu cincizeci de bani, ba cu un leu mai mult pe aceleași zarzavaturi pe care le cumpărasem „fără adaos”, până mai ieri-alaltăieri.
Îl întreb: „păi bine, nea Tudorică, ieri un preț, azi alt preț, de ce?”. Știți ce-mi zice: ”Domnule, nu-i vina noastră; așa ne cere Europa!”
I-auzi! De mai mulți ani, ori de câte ori ni s-a tras câte o scumpire (vă aduceți aminte, nu?) capetele noastre conducătoare au venit cu argumentul: „noi n-am vrut să scumpim, dar așa ne cere Europa!” Cu aceste „argumente”, Europa a devenit un fel de bau-bau pentru români, o sursă de temeri pentru existența noastră cotidiană și de mai târziu.
Prețurile la păstârnac, la cartofi, la ardeiul iuite sau la alte legume de pe piață, pentru a nu mai vorbi despre pâine, lapte, unt, carne, combustibil, energie și alte necesități vitale cresc, „fiindcă așa vrea Europa!” Pingelitul pantofilor, reparatul frigiderului, zugrăvitul apartamentului și altele vor costa din ce în ce mai mult pentru că...„așa o cere Europa!” Întreb și eu: „Păi, Tanti Europa, ce ai cu noi, prăpădiții? Ți s-a pus pata pe bieții români și vrei să-i jupoi până la exterminare? Da ce ți-am făcut, Tanti Europa, ca să ne pedepsești în așa hal?”
Toate astea au creat o stare de spirit nu prea benefică pentru „Tanti Europa”. Noi, naivii, credeam că odată înfrățiți cu matale ne vom bucura și noi de niște mici beneficii și când colo. De la căruța cu lapte și miere pe care o așteptam ne pomenim cu un pumn de resturi, produse nevandabile pe piața dumitale și gata! Zic guvernanții noștri cum că scumpirile sunt cauzate și de faptul că la însăși Tanti Europa au crescut prețurile. Păi și atunci? A crescut prețul ouălelor de struț la Paris, hai sus cu ele și la cele din România. Asta pentru a se evita concurența neloială: adică, nu cumva să vină parizienii să cumpere de la noi ouă de struț mai ieftine și să bage în faliment (Doamne ferește!) struțăria pariziană. Păi se poate? Înțelegeți care este sensul? Că, de fapt, noi nu facem altceva decât să o salvăm pe Tanti Europa să nu dea faliment dacă ținem prețurile jos de tot! Ei, așa da, mai merge! Poate primim și o medalie!
Dar stați, că am aflat noutăți: niște economiști corecți și inteligenți au scăpat niște vorbe cum că treaba nu este chiar așa. Europa n-are nicio treabă cu scumpirile de la noi, decât, eventual, în foarte mică măsură. Nicăieri în Europa nu s-a auzit de scumpiri de 100% sau chiar mai mult, de prețuri exorbitante, de iminența unor falimentări ale micilor investitori ș.a.m.d.
Zic dânșii cum că, în cea mai mare măsură valul de scumpiri este cauzat de proasta gospodărire a averilor țării, de propriii noștri incompetenți în ale economiei, de marile interese ale puținilor mari patroni, de faptul că nenorocita de pandemie le-a subțiat slăninuța veniturilor și dânșii vor acum, cu orice preț, să și-o pună la loc. Și acești curajoși români o demonstrează cu creion și hârtie, unde se greșește, cine greșeșete și, mai ales, de ce se „greșeșete”. Dar, cred că ați observat că de la o vreme, noi, locuitorii acestei țări, nici nu mai existăm în opinia politicienilor, că, de fapt, trăim în două Românii, cu interese deosebite?
Ei au cu totul alte preocupări: cearta dură pentru ciolan; hămăie, își arată colții (ați sesizat că unii dintre ei când râd, nu fac alteva decât să-și arate colții?), se sfâșie pentru ciolan. Asta îmi aduce aminte de vorbele înțelepte ale unui cărturar din vechea Europă: „atunci când dulăii se sfâșie pentru ciolan, ca să-i liniștești, ia-le ciolanul!”
Ar fi o idee, ce ziceți?
Victor Simion
Citiți și:De ce cad frunzele toamna?;
Nana Niculina dintr-o mică așezare de pe dealurile de la „Cotul Vrancei”;
Când poliția dispune iar tribunalul...indispune;
Rețeta verii: „Ghiveci... internațional”;
Biblioteca, o mobilă fără căutare;
Comedie cu detergenți și...tampoane igienice;
Coșnița, unitatea de măsură a nivelului de trai;
