Ceva despre... mere
Iată că, încet, pâș-pâș, ne-a venit în pragul caselor și doamna Toamnă („zâna melopeelor și doamna cucurbitaceilor”, vorba poetului). Mai întâi, așa, hoțește: ne mai lasă cu ceva căldurică, ne mai stropește cu ceva ploicică, asta ca să nu ne ia chiar pe așa, pe nepregătite. Drăguță și grijulie Madam Toamna asta. Adică, nu cumva să nu apuce gospodarii să-și procure borcane, oțet, foi de dafin, frunze de vișin și tot ceea ce se implică în sezonul conservelor.
Îmi amintesc cum că, „odată”, se serba cu mare fast „Ziua recoltei”. Mamă, ce de bunătăți apăreau atunci (nu știu de unde) prin piețele noastre! Dădeai fuga în piață cu coșnița după tine bucuros să te aprovizionezi cu roadele câmpului, dar taman când îți venea și ție rândul la tarabă, gata! S-a terminat!
„Ziua recoltei” era deci, cea mai scurtă zi din an: dura doar o oră! De bine, de rău, astăzi mai ai șansa să găsești ceva produse specifice de la „piețarii” care, chipurile, ar fi țărani veritabili, deși dacă te uiți la ei, habar n-au care este deosebirea dintre o lopată și o cazma. S-or fi schimbat la față și țăranii, mai știi?
Întrucât nutriționiștii și vegetarienii recomandă toamna, printre altele, și un substanțial consum de fructe, m-am decis să dau și eu curs acestor recomandări. Deci am început să mănânc mere, Ionathane sau Parmen aurii. Tot mâncând eu, așa, Ionathane și Parmen aurii, îmi trece prin minte cum că acest fruct a avut un rol foarte important în istoria omenirii. Mai întâi l-a cosumat ruda noastră strămoșească, domnul Adam. Că de acolo ni s-a tras! Dacă nu-l împingea păcatul pe domnul Adam să se înfrupte din Ionathanele sau Parmenele aurii din grădina Domnului, ia gândiți-vă cum am fi dus-o noi, astăzi. Trai pe vătrai ca-n Rai! Fără impozite, fără partide, fără rate, fără toate angaralele, de care ne văităm - nu de azi, de ieri. Ne-am fi plimbat frumușel printre flori, animăluțe și îngerași veseli și în loc de băuturi bețive am fi trăit numai cu lapte și miere (brrr!). Dar așa a fost să fie.
A venit apoi tipul acela, Paris, care, în calitate de unic membru și președinte al juriului pentru ”Miss Grecia” (sau ”Miss Olimp”) a înmânat mărul-trofeu cucoanei Afrodita, stârnind mânia Herei și a Athenei, rivalele de moarte din reședința lor de la Olimp (ca muierile, ce să-i faci!). Și așa a apărut zâzania între staruri, care se mănâncă până în ziua de astăzi precum fructul cu pricina. Și tot de la acest fruct cu origini paradisiace ni se trage și numele primului campion la tir cu arcul - ăla de-i zice Weilhelm Tell, elvețianul. El a țintit la fix mărul pus pe capul lui fii-su în aplauzele entuziaste ale cetățenilor, care de atunci au recunoscut tirul cu arcul drept o probă națională și apoi olimpică .
Ne târșâim toată ziua picioarele pe pământ, lunecăm pe șine, pe roți, cântărim greutăți sau ne chinuim să ridicăm spre ceruri nave cosmice fără să ne gândim că și treburile astea ni s-au tras tot de la un ...măr. Păi cum s-a descoperit gravitația? Când domnul Newton, după ce consumase un biftek sățios, se tolănise în chip de siestă la umbră, sub un măr și se tot gândea: „mă, ce ce să mai descopăr eu pe lumea asta?”, când - hop! - îi cade un Ionathan în cap. „Asta e!” - și-a zis el, luând obiectul descoperirii și, țopăind de bucurie, fuga cu el la Academie ca să-l prezinte drept probă științifică a genialei descoperiri. Și ăia l-au crezut! Și așa a crescut vânzarera de mere în Anglia!
Recunoaștem că și noi, românii, avem aici o oarecare contribuție, demonstrată (acum și aici în premieră universală) prin zicala „pară mălăiață în gura lui Nătăfleață”. Păi ce înseamnă asta altceva decât faptul că acel personaj autohton, numit „Nătăfleață”, aidoma amicului Newton, a stat și el (după ce a tras o dușcă zdravană, ca tot creștinul), sub un păr (de astă dată) percepând și el gravitația, însă aici, pe meleagurile noastre carpatine (motiv pentru care solicit Academiei un studiu amănunțit pe această temă)? În zilele noastre avem mărul discordiei (adică opusul concordiei) care animă zi de zi viața partidelor, a Guvernului, a Parlamentului ș.a.m.d. oferindu-ne nouă distracția cotidiană.
Ehei, vedeți? Iată câte se trag ...de la un simplu măr!
Scuzați! Mă duc în piață să iau un kil de Ionathane (sau Parmen aurii).
Victor Simion
Citiți și:Băi, profesore!;
Nana Niculina dintr-o mică așezare de pe dealurile de la „Cotul Vrancei”;
Când poliția dispune iar tribunalul...indispune;
Rețeta verii: „Ghiveci... internațional”;
Biblioteca, o mobilă fără căutare;
Comedie cu detergenți și...tampoane igienice;
Coșnița, unitatea de măsură a nivelului de trai;
