Așa că din Focșani, unde cel mai ieftin, confortabil și rapid l-ar fi adus trenul de odinioară, tot cu acesta și-ar fi continuat drumul până la Mărășesti. Nu se oprea încă aici, ci se îndrepta către Panciu, pe linia construită la începutul secolului al XX-lea de către marii negustori ai zonei, atât pentru bunul mers al afacerilor proprii, cât și pentru nevoile populației din împrejurimi. Astfel, ar fi ajuns destul de repede în orășelul de pe colinele Chicerei, aceasta fiind, de fapt, una dintre localitățile urbane situate la mare altitudine față de nivelul mării, așa încât, atunci când toată câmpia județului Vrancea este în ceață, la Panciu strălucește soarele. Și tot la Panciu ar fi aflat sau chiar ar fi vizitat așa zisele Hrube ale lui Ștefan cel Mare, în care se limpezesc cele mai de soi vinuri ale ținutului și din care pornește, în timpurile noastre, traseul turistic intitulat sugestiv Drumul Vinului.

La Panciu ar fi avut posibilitatea să rămână peste noapte într-un hotel splendid, cel al familiei Gâță, spița din care provenea soția lui Gheorghe Apostoleanu, dar și averea dotală formidabilă pe care această doamnă a timpurilor demult apuse a adus-o în căsnicia ei. 

Plimbându-se a doua zi prin orășel, călătorul, pe lângă faptul că ar fi auzit despre marele Slavici, care a închis aici ochii, ar mai fi avut câteva obiective de admirat (gimnaziul, gara, primăria), dar apoi găsea cu cale să încerce o nouă incursiune către valea râului Putna, spre Țifești și Ivăncești. 

 

Părăsind târgul Panciului, nici nu i-ar fi trecut prin cap că, peste nu foarte mult timp, la marele cutremur din 1940, în acest loc va mai rămâne doar un morman de moloz. Dar nu avea de unde să știe atunci ce va fi mai târziu, așa că se îndrepta spre localitatea Tifești, dar înainte de acest lucru se abătea pe la schitul Brazi, minunat așezământ mănăstiresc, atât în trecut cât și în zilele noastre.

Urma râul Sușița în care abia își uda tălpile și urca delușorul pe care este așezată comuna Țifești, mergând printre viile îngrijite și pârguite din localitate. Țifeștiul și legenda lui l-ar fi încântat și poate ar fi reținut că aici, în primul rând, a apărut, în urmă cu sute de ani, satul Sârbi, din locuitori harnici amestecați cu cei veniți de peste granițele țării. Dar în acel moment, călătorului, practic de felul lui, i-a venit o idee: ce-ar fi dacă ar bate palma cu cei din satele de jos, Bătinești și Igești, pentru câteva produse ale locului? Și, cum în zonă livezile și grădinile erau la mare căutare, o înțelegere pentru recoltele specifice ar fi fost poate bună de luat în calcul.

Ajuns la Bătinești, ar mai fi aflat că pe atunci această localitate era comună de sine stătătoare, cu instituțiile ei proprii și, cu toate că a fost desființată în anul 1964, fiind arondată la Țifești, localnicii din Bătinești încă doresc o separare administrativă, așa cum au încercat fără succes prin anul 2004. Tot aici se găsea și conacul unei jupânese vestită în trecut, fiică a lui Gheorghe și Smaranda Apostoleanu, pe numele ei de după căsătorie Elena Manole, care, din păcate, alături de sora ei Victoria Bibescu, a stârnit în zilele noastre o gravă  confuzie funciară. Dar nu asta conta pentru drumeț, ci faptul că în acest loc boieresc era momentul pentru un popas, deoarece se apropia și seara, dar și mijlocul său de deplasare solicita un repaus. Noaptea trecea repede pentru o persoană obosită și a doua zi călătorul nostru era în picioare devreme pentru o nouă etapă de drum.

Așa că cel mai indicat ar fi fost să ajungă din nou la Bolotești, la prietenul său Vasile Tiroiu, prefectul de odinioară și primul gospodar, nu doar din comuna sa natală, ci cam din tot județul nostru din vechime. După câteva ceasuri de vorbă cu acesta, eventual și un popas de noapte, în ziua următoare se îndrepta către fostele comune Clipicești și Vitănești, unde în urmă cam cu mai mult de un secol, o doamnă aparte făcea un gest filantropic extraordinar în folosul public, cam de calibrul celui care, la Focșani, l-a avut ca personaj principal pe bunul nostru Maior Gh. Pastia.

Respectiva boieroaică a stăpânit cam a 10-a parte din Măgura Odobeștilor și a donat tot acest pământ semenilor săi. Aceste fapte mărețe de la începutul secolului trecut vor trebui fixate pe veci în istoria acestor locuri, iar personalitățile care le-au produs merită să rămână în amintirea generațiilor actuale și viitoare.

Însă pentru călătorul nostru aceste detalii ar fi prezentat un interes mai mic, pentru că trebuie să ne amintim, nu era de baștină din aceste ținuturi și cu siguranță, avea la el acasă  câteva exemple de mari filantropi, cum erau mulți români în trecut ce au lăsat nenumărate donații în folosul public. Și poate ar trebui să se ostenească cineva și să întocmească o lucrare relativă la toți donatorii din România care au dăruit averile lor spre binele celor mulți, deoarece merită din plin. Revenind la călătorul din vechime prin județul nostru, de la poalele Măgurii Odobești ar fi ajuns repede, cu nițică strădanie peste râul Putna și cu niciun pic de efort peste râul Sușița în comuna Străoane, sau cum erau numită pe atunci, Străoane de Sus și Străoane de Jos.

Aceste două vechi comune s-au intitulat astfel până în anul 1950, când forul administrativ principal al regiunii Putna a hotărât să le comaseze într-o singură localitate pentru o mai bună coordonare. A rezultat comuna Străoane cu oameni destoinici și terenuri îmbelșugate. Însă povestea acestui loc este și mai interesantă, pentru că pe moșia de aici a crescut Gheorghe Alexianu, cel ce a fost guvernatorul Transnistriei în anii celui de al doilea Război Mondial și care a primit, alături de mareșalul Antonescu, pedeapsa capitală în vara anului 1946, fiindu-i reținută, în folosul statului, întreaga avere deținută de acesta la momentul execuției. O parte dintre bunuri, anume pădurea de la Străoane a fost returnată ilegal în urmă cu un deceniu moștenitorului și de atunci s-au aruncat peste acest județ sâmburii poate ai celui mai răsunător și riscant act decizional local cu repercusiuni trecute și viitoare încă nebănuite.

Dar călătorul nostru era ferit de astfel de analize, deoarece la vremea trecerii lui prin aceste locuri războiul mondial se afla încă departe, iar Alexianu nu era decât un jurist, cu siguranță excelent, din cancelaria ministerului și doctor în drept la tribuna din aula facultății. Așa că plimbarea drumețului de altădată trebuia să continue și după o altă pauză binemeritată la ferma viticolă-model a lui Vasile Apostoleau, odrasla cea mai mare a vestitului de pe vremuri Gheorghe Apostoleanu, mare moșier și avocat, rămânea să se îndrepte cât mai repede, fie către Adjudul cel din vechime, fie din nou către Mărășești, unde nu poposise prea mult cu ocazia revenirii în regiune. 

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea

Citiți și:FOTO | Subteranul Focşaniului - câteva beciuri simple sau o reţea complicată de galerii secrete?;

FOTO | Domnitorul Cuza și Focșaniul - de la extazul focșănenilor la dezamăgirea acestora;

Noi vești despre problemele reale ale canalului Siret-Bărăgan, inclusiv pe sectorul care străbate județul Vrancea;

Foto | Comemorarea Zilei Internaționale a Holocaustului în Vrancea anului 2021;

FOTO | Focșani și 162 de ani de la Unirea Principatelor ;

Foto | Concluzii despre cum s-a aplicat în Vrancea și la Focșani legea nr. 10/2001 de restituire a caselor naționalizate;

Foto | Vă e dor de zăpezile din 2012, în Vrancea?;

Foto | Primul act liber din Vrancea;

Foto | Prin Vrancea veche II ; 

Foto | Pe urmele arhivei I.F.E.T Vrancea;

Foto | Prin câmpia veche a județului Vrancea ;

FOTO | Prin Ținutul Vrancei din alte vremuri;

FOTO | Prin podgoriile Vrancei de altădată (II): Cârligele și Jariștea ;

Foto | Prin podgoriile Vrancei de altădată: Popești, Urechești și Cotești;

Foto | O drumeţie în Vrancea, pe Râmna în sus;

Foto | Pelerin prin Slam Râmnic, adică prin sudul Vrancei;

Foto | La pas, într-o călătorie imaginară prin trecutul județului Vrancea