Încă o dată ,așa cum amintește mult mai documentată Cronica Vrancei , nu trebuie uitat că acest teritoriu al Petreștilor a aparținut în vechime , cam pe vremea domnitorului Cantemir , lui Ursa și Moțoc ,un boier și o boieroaică din târgul Odobești , cu suficient pământ în posesie ca să -și permită să înzestreze, după tradiția timpului, mănăstirea Mira , pe care tot ei au fondat- o , dar i -a ajutat să o termine domnul Moldovei , bătrânul Cantemir , despre care tot Cronica Vrancei consemnează că se trăgea din neam de răzesi , nu știa carte, dar a rămas în istoriografia noastră, cel puțin prin două ,așa zise fapte de vitejie . În prima l-a judecat pătimaș și l-a condamnat la moarte pe starostele județului nostru din vechime , cronicarul Miron Costin , bașca și pe fratele său, apoi a doua când a schimbat din temelii câteva rânduieli vechi ale țării de s au îngrozit și boierii care l- au pus domn și așa a ieșit și cântecul:
Insă cel mai bun rod al vieții bătrânului domnitor a fost eruditul principe Dimitrie Cntemir , ajuns domn pentru puțin timp și datorită căruia Europa a putut auzi pentru prima dată de ținuturile și poporul aflat la marginea civilizației și a bătrânului continent.
Revenind la Ursa și Moțoc , aceștia au dat danie mănăstirii Mira, care și azi uimește prin zidurile impunătoare, toata averea lor, atât moșia Petrești cât și alte pământuri, despre care nu are rost să vorbim, cel puțin deocamdată, dar rămâne de cercetat dacă și pădurea Vulcăneasa din comuna Mera ,în întindere de 4200 de ha , cea care a adus și aduce încă atâtea necazuri localnicilor , să nu fi fost și aceasta o danie închinată mănăstirii , daca nu a Ursei și a lui Moțoc, poate a altui boier vestit al regiunii. Proprietatea Vulcăneasa ,fiind situată peste hotarul Milcov, în țara vecină ,Valahia și destul de ușor de exploatat a fost confiscată de la asezământul mănăstiresc,iar după secularizare a intrat în atenția moșierilor timpului precum vestita familie Șutu , apoi familia Chrissovelony și înainte de naționalizare a revenit prin cumpărătură (doar solul nu și subsolul )Societății Lomaș Moroeni , de unde și tărăboiul de după anul 2005 cu un urmaș al unui cenzor din Consiliul de Administrație care a vrut să pună mâna pe tot cașcavalul verde al zonei. Revenind la pădurea Petrești , în instanțele locale s- a mai desfășurat de curând un meci , anume o desființare de înscrisuri, falsuri evidente pentru cine a vrut să vadă , dar întrucât la această veche poveste a retrocedării pădurii Petresti s a emis, din păcate și o hotărâre definitivă și irevocabilă , rămâne de văzut când , cum și dacă se va trata și această problemă (desființare sentință) separat în civil , în condițiile în care acest lucru nu s- a făcut încă până la data măruntei prezentări de față.
Florin Marian Dîrdală
Florin Marian Dîrdală este cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale.
Între două decizii ale magistraţilor, una pronunţată în martie, anul curent, la Tribunalul Vrancea, şi alta ce urmează la sfârşitul lui aprilie 2015, la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, o să îndrăznesc să relatez, în câteva rânduri, susţinut fiind de documentele Arhivelor Naţionale, ce a fost de-a lungul timpului cu această mult dorită pădure de la Petreşti.
În vremurile vechi, actele existente ne oferă puţine indicii despre pădurea respectivă, câteva documente păstrate relatând unele informaţii despre satul Petreşti, nu şi despre pădurea Petreşti. Prima ştire documentată despre cea care a stăpânit în aceste locuri se referă la o anume Ursa Moţoceasca din Odobeşti, care în 1686 a decis să doneze Mănăstirii Mera o parte din moşia Petreşti, aşa cum făceau mulţi în acele vremuri tulburi. Ea a dat mănăstirii "cinci pogoane de vie cu crama la Odobeşti, un vad cu pământuri în hotarul Vârtişcoilor despre Munteni, o parte de ocina din târgul din Focşani şi din Petreşti şi toate moşiile noastre care sunt de pre Milcov, împrejurul monastirii şi de la monastire în sus până la muntele Răiuţului", în schimb primind iertare “de toate câte sunt”. Astfel, satul şi pădurea Petreşti au încăput pe mâinile călugărilor de pe valea Milcovului şi mai tarziu parte din veniturile acestei proprietăţi au ajuns şi la călugării de la muntele Athos ai Mănăstirii Vatoped, unde a fost închinată Mănăstirea Mera de către ctitorii ei. Fiindcă nici călugării de la Mera, nici cei de la Vatoped nu puteau administra eficient această moşie a Petreştilor, ca de altfel nici celelalte moşii deţinute, aceasta a fost dată în arendă localnicilor din satul respectiv. Toate acestea au durat până la secularizarea averilor mănăstireşti din 1864, când satul Petreşti a devenit proprietatea locuitorilor, iar pădurea a ajuns bunul statului, materialul lemnos fiind folosit în parte la construcţia căii ferate Buzău-Mărăşeşti.
Pădurea Crângu - "loc de preumblare" pentru orăşeni
Pădurea Petreşti avea la finele secolului al XIX-lea o suprafaţă de 128 ha. Dintr-o nevoie a oraşului Focşani, legată de necesitatea unui loc rezervat petrecerii unor momente plăcute de către orăşeni, departe de zgomotele urbane şi în plină natură, Consiliul Local a făcut toate demersurile ce se impuneau astfel încât în perioada 1894-1895 propunerea ca 40 de ha din pădurea numită Crângu, situată pe moşia Petreşti, să fie cedate gratuit oraşului, ca loc de preumblare, a trecut de forurile legislative ale acelor timpuri şi a fost promulgată prin Decret Regal nr. 651 publicat în M.Of. nr. 250 din 15 februarie 1895.
Proprietatea Primăriei Focşani a beneficiat de atenţia edililor din acele timpuri, fiind amenajate poieni pentru distracţia focşănenilor şi alei de acces la aceste luminişuri, stabilindu -se un regulament oficial de folosire a zonei în cauză, care privea curăţenia, conservarea arborilor, păşunatul, protejarea spaţiului verde.
Restul pădurii de 85 de ha, situată la est de pădurea oraşului Focşani, cu care formează un tot, era rămasă pe seama Statului şi administrata de Ocolul Silvic Focsani, fiind lipsită de drumuri şi aflată în regim de exploatare, după cum se arată într-un memoriu din 1934, întocmit de un edil focşănean, Al .N. Leon. Acesta cerea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor ajutor pentru dotări şi modernizări în pădurea oraşului, care poate servi focşănenilor nu doar ca spaţiu de recreere ci şi de practicare a mai multor sporturi şi se încheie cu dorinţa focşănenilor de a primi pentru oraşul lor, în afară de cele 40 de ha care le deţinea, şi cele 85 de ha aflate pe seama Statului. Acest demers, concretizat şi într- un proiect de lege, nu a ajuns să prindă contur din motive neştiute încă. Suprafaţa rezervată Focşaniului a rămas neschimbată, iar cea aflată în seama Statului de asemenea.
De la privat la stat şi invers
A apărut în schimb, o noutate în peisaj: aproximativ 20 de hectare din această zonă au fost rezervate în sarcina Camerei Agricole, o unitate bine concepută şi închegată prin diferitele ei ramuri de producţie, cu plantaţii de portaltoi american, vie pe rod, livadă pe rod, legume, culturi agricole şi şcoli de pomi. Anii celui de-Al Doilea Război Mondial şi mai ales următorii au adus multe stricăciuni acestor suprafeţe de pădure şi pepinierei, dar mai ales, au adus cumplitele legi de naţionalizare şi confiscare a tuturor mijloacelor de producţie, farmacii, afaceri private, cinematografe, locuinţe, dar şi a pădurilor particulare de pe întreg teritoriul ţării, preluate, ce-i drept, fără un act clar în acest sens, ci doar, cumva, în baza prevederilor Constituţiei RPR din 1948 publicată în "Monitorul Oficial", partea I, nr. 87 bis din 13 aprilie 1948,conform căruia , pădurile devin proprietate de stat:
Art. 6. Bogăţiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, PĂDURILE, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicaţie ferate, rutiere, pe apă şi în aer, poşta, telegraful, telefonul şi radio-ul aparţin Statului, ca bunuri comune ale poporului.
Prin lege se vor stabili modalităţile de trecere în proprietatea Statului a bunurilor enumerate în alineatul precedent, care, la data intrării în vigoare a prezentei Constituţii, se aflau în mâini particulare.
Aceste confiscări au permis ca, după 1990, şi asupra acestei zone, cunoscută drept Crângul Petreşti şi Pădurea Petreşti, să se manifeste intenţii de acaparare, de către personajele binecunoscute în judeţul Vrancea, sprijinite de documente îndoielnice, dar mai ales de o apărare nehotărâtă a celor în drept.
Indiferent care sunt interesele celor implicaţi în respectivele jocuri, să sperăm că adevărul va triumfa până la urmă.
Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Articol republicat în Ziarul de Vrancea
Prima publicare:iulie 2020
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
