Local

FOTO | Subteranul Focşaniului - câteva beciuri simple sau o reţea complicată de galerii secrete?

Florin Marian Dîrdală
12 feb 2021 5703 vizualizări

Despre casele, străzile, parcurile şi alte aspecte interesante ale oraşului Focsani s-a scris într-o bună măsură și probabil că mai sunt multe de consemnat. Mai puţin s-a abordat problema subteranului acestei urbe despre care au circulat unele legende şi încă se mai discută cu diferite ocazii.

Se zice - şi acest lucru este fără dubiu - că aici, în zona graniţei ce despărţea Moldova de Muntenia, vechii locuitori, timp de sute de ani şi mai ales în secolele XVIII și XIX au săpat o adevarată şi complicată reţea subterană de tuneluri şi beciuri care a permis, pe lângă păstrarea îndelungată a proviziilor şi a bunurilor mai preţioase din gospodărie, chiar și adăpostirea oamenilor la moment de primejdie în faţa numeroaselor cotropiri şi conflicte care au avut loc în regiune încă de la atestarea Focşaniului, de pe vremea lui Ioan Vodă cel Cumplit şi până la revărsarea armatelor sovietice dupa 23 august 1944.

Într-o încercare de identificare a zonelor pe unde au existat aceste caverne, putem să ne bizuim şi pe cele consemnate de unii cetăţeni ai oraşului care au văzut cu ochii lor cum prin diferite cartiere demolate, mai ales după 1977, au apărut numeroase guri ale unor astfel de încăperi subterane. Dar putem să cercetăm şi documentele vechi din Arhivele Naţionale care permit mai clar identificarea celor mai multe astfel de adăposturi subterane de pe cuprinsul oraşului Focşani. Numărul lor, acela declarat în 1933, era de câteva sute (280), iar aici erau cuprinse şi subsolurile instituţiilor din localitate. Adică Prefectura veche, Gara, Tribunalul, Primăria comunală etc. Dar cele mai interesante par a fi spaţiile subterane săpate de particulari în perimetrul gospodăriilor, care uneori depăşeau marginile proprietăţii şi chiar ajungeau sub străzile adiacente sau se intersectau cu alte săpături similare pornite de vecini.

În primul rând. acestea nu se efectuau cu aprobarea autorităţilor, cel putin nu oficial, aşa că nu aveau întocmit un plan anume. Astfel se proceda la o activitate delicată, dar fără un amplasament bine determinat şi delimitat. Lucrările subterane se efectuau timp de mai multe generații, cu cheltuieli enorme, în special cu muncitori din zona rurală, iar pământul rezultat era împrăştiat, în strat uniform, pe toată întinderea proprietăţii respective, servind şi la înălţarea terenului faţă de eventuale inundaţii şi aducând poate un plus de fertilitate grădinii de deasupra beciului. Caracteristic unei astfel de lucrări era realizarea, în prima fază, a unei găuri înclinate, într- un unghi destul de ascuţit de aproximativ 60 de grade, care putea ajunge în adâncime până la 10 metri. De aici începea lucrul cel mai minuţios şi anume săpărea unei adevărate săli subterane, care în cazul celui mai mare beci din Focşani, cel al cârciumarului Nicu Tătaru, situat în zona bisericii Proorocul Samuil, a putut ajunge şi la 40 de m lungime, vreo 7 m lăţime şi aproximativ 4 m înălţime, totul sub un munte de pământ de 3 metri grosime Un adevărat hău la adâncime în care se putea scufunda, la o adică, toată casa şi curtea posesorului unei astfel de investiţii, chiar şi vreo doi vecini mai apropiaţi. Dar lucrurile nu stăteau deloc aşa. Beciul respectiv, atât gura de intrare cât şi salonul din fundul pământului erau căptuşite, în formă de boltă, cu cărămidă, îmbinată de meşteri pricepuţi, alţii decât cei folosiţi la munca manuală de sfredelire şi era sprijinită în pământ şi lateral, pe podea, după un sistem doar de ei cunoscut care să permită o rezistenţă cât mai îndelungată şi cât mai sigură. La asta se adăuga şi adâncimea la care era confecţionată încăperea subterană, aşa că infiltraţiile de la suprafaţă nu puteau ajunge, iar pe podea se presăra un strat de pietriş gros sau de lespezi peste care să nu se ridice umezeala provenită din pânza freatică. Aşa că nu este exclus ca în continuare, pe raza oraşului nostru, poate şi în zona blocurilor de locuit, dar mai ales sub casele scăpate de iadul demolărilor din vremea regimului comunist să se poată găsi astfel de hrube subterane despre care să nu ştie nici măcar proprietarii care stăpânesc locuinţele de deasupra.

O altă încăpere subterană atestată cu documente şi nu prin legende locale, uimitoare ca dimensiuni şi următoarea în ierarhie după cea a cârciumarului Tătaru, era cea deţinută de Dima Enache, situată pe str. Vasile Chilian, azi Frunzei la nr. 17. Celelalte beciuri din oraş, cu peste 10 m în lăţime erau situate pe strada Pescăria Veche, azi Piaţa Moldovei, unul pe strada Mare a Unirii la nr. 24, unde în prezent se găseşte hotelul Unirea şi altul pe strada Brăilei la nr. 56, cam pe la jumătatea actualului bulevard.

În ceea ce priveşte cea mai înaltă astfel de construcţie subterană, aceasta era deţinuţă de Maria Marinescu şi era situată pe strada Coteşti. Dimensiunea acesteia, în înălțime, era impresionantă, de peste 6 m, cam până la etajul trei al unui bloc din timpurile noastre. Mai urmau alte 10 construcţii subterane, împrăştiate prin tot oraşul, care aveau înălţimi de până la 6 metri. Ei bine, aceste beciuri sunt cele despre care istoricii presupun că erau folosite cu dublă funcţie, adică prin compartimentare rezultau două încăperi suprapuse mai mici, dintre care în prima se aşezau diverse obiecte din gospodărie şi în cea de a doua, cea de la adâncime, se ascundea în vremuri de restrişte întreaga familie de deasupra, cu tot cu economii, dacă avea (aur, argint, cocoşei, monezi). Cotropitorii sau tâlharii care scotoceau după bani, mâncare, băutură etc. se mulţumeau cu cele găsite în prima încăpere şi nu mai continuau cu căutările, fiind încredinţaţi că nu se mai afla nimic în acel loc. La ceva timp, după ce duşmanii părăseau locul, supravieţuitorii ieşeau cu fereală şi cu atenţie la orice zgomot şi verificau dacă zona este în siguranţă. Aşa probabil au scăpat mulţi târgoveţi de-a lungul vremurilor întunecate din vechime, iar în cazul lor beciurile respective s-au dovedit cel puţin providenţiale.

Și un ultim aspect care trebuie şi acesta propus spre analiză. Oraşul nostru, fiind aşezat pe graniţa de odinioară, avea, cum era şi firesc, multe schimburi comerciale, care evident erau supuse taxelor vamale. Fie că acestea erau cam ridicate, fie că se dorea un câştig mai mare la tranzacţie, negustorii isteţi din urbea noastră s-au gândit şi cu siguranţă au acţionat, unind acolo unde se putea, pe sub gârla hotarului, acele beciuri construite în subsolul din cele două părţi de oraş. Au rezultat în acest mod şi vestitele tuneluri care permiteau unele transferuri de produse fără a se respecta regulamentul vamal, dar cu siguranță mare lucru nu se putea trece prin subteran, poate doar obiectele mai mici şi marfă de dimensiuni reduse, iar acţiunea în sine era destul de riscantă, fiind posibil să fie descoperită oricând, aşa că se impunea fie mituirea grănicerilor, fie unele măsuri de precauţie care până la urmă nu făceau contrabanda aceasta foarte rentabilă.

În prezent ar fi fost frumos să putem admira mai multe astfel de exemple de lucrări construite la adâncime, dar nu sunt bani pentru alte lucruri mai importante, de unde şi pentru refacerea şi restaurarea costisitoare a acestor încăperi enigmatice. Aşa că muzeul Trepte de Istorie din Piaţa Unirii, poate fi primul şi ultimul spaţiu refăcut de acest fel, care ne poate arăta chiar şi puţin ceea ce însemna un astfel de adăpost subteran. Se zice că mai sunt vreo două salvate prin mahalaua Tăbăcari-Coteşti, posibil şi în zona B-dul Gării, la casa Ibrăileanu. Încă unul a fost amenajat, din câte se aude, ca ciupercărie în lateralul Grădiniţei nr. 18 Focşani, între blocuri. Poate mai primim veşti şi despre altele, nu de alta, dar ca să prindă consistenţă şi legenda că Focşaniul este aşezat pe un uriaş fagure de construcţii subterane misterioase. Iar ca o sugestie celor care cunosc că în cuprinsul imobilelor ce le-au fost demolate au existat astfel de investiţii în subsol, poate ca  nu le-ar strica unele măsuri reparatorii şi pentru acest lucru, deoarece au fost bunurile proprii, pentru care strămoşii lor au muncit şi au cheltuit sume considerabile.

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea

Citiți și:FOTO | Domnitorul Cuza și Focșaniul - de la extazul focșănenilor la dezamăgirea acestora;

Noi vești despre problemele reale ale canalului Siret-Bărăgan, inclusiv pe sectorul care străbate județul Vrancea;

Foto | Comemorarea Zilei Internaționale a Holocaustului în Vrancea anului 2021;

FOTO | Focșani și 162 de ani de la Unirea Principatelor ;

Foto | Concluzii despre cum s-a aplicat în Vrancea și la Focșani legea nr. 10/2001 de restituire a caselor naționalizate;

Foto | Vă e dor de zăpezile din 2012, în Vrancea?;

Foto | Primul act liber din Vrancea;

Foto | Prin Vrancea veche II 

Foto | Pe urmele arhivei I.F.E.T Vrancea;

Foto | Prin câmpia veche a județului Vrancea ;

FOTO | Prin Ținutul Vrancei din alte vremuri;

FOTO | Prin podgoriile Vrancei de altădată (II): Cârligele și Jariștea ;

Foto | Prin podgoriile Vrancei de altădată: Popești, Urechești și Cotești;

Foto | O drumeţie în Vrancea, pe Râmna în sus;

Foto | Pelerin prin Slam Râmnic, adică prin sudul Vrancei;

Foto | La pas, într-o călătorie imaginară prin trecutul județului Vrancea

 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.