După ce lăsa Vrâncioaia în urmă, inclusiv localitatea Spinești, în calea drumețului nostru se ivea comuna Năruja, vestita localitate care după Vidra era considerată inima Vrancei străvechi. Aici funcționa și un spital ridicat la îndemnul regelui Carol I, o judecătorie și o subprefectură, într-un cuvânt era focarul instituțional de care se agățau mocanii Vrancei atunci când interesele îi mânau să-și caute dreptatea. La judecătorie ajungeau toate obștile ținutului pentru a-și organiza modul de funcționare, la spital își îngrijeau suferinzii, iar la subprefectură se jeluiau de toate nedreptățile ce li se întâmplau. 

În legatură cu toate acestea, drumețul era cu siguranță nepăsător, dar o negociere cu conducerea unei obști putea conduce la o afacere bună, cheresteaua de aici fiind la ceva căutare în piețele de desfacere ale timpului. Dacă, în schimb, alegea doar plimbarea, iată, potrivit fotografiilor alăturate, ce putea să observe în drumul său, drum care ulterior se îndrepta către localitatea Nistorești și apoi către fosta comună Herăstrau, unde cel mai independent schit dintre toate câte există în țară l-ar fi primit cu multă îngăduință, pentru că în casa lui Dumnezeu sunt așteptați și cei fără păcate, dar mai ales cei păcătosi, iar drumețul, de profesie negustor, avea cu siguranță și ceva pe suflet. Schitul sau mănastirea Valea Neagră a fost acel așezământ religios de care nu s-a atins nici secularizarea lui Cuza și abia comuniștii au reusit să-i confiște, pentru puțin timp, averea forestieră, dar o suprafață de aproximativ 800 de ha i-a fost restituită de autorități, după un proces greoi, dar, cică, ar mai trebui să mai primească până la 1.400 de ha, cu cât figurează lăcașul în documentele de arhivă din anul 1948.

 

Dar destul cu filozofia, pentru că în respectiva regiune călătorul trebuia să ajungă neapărat și la cea mai veche așezare vrâncenească, la Nereju, despre care legendele locului amintesc ca ar fi luat ființă încă de dinainte de coborârea lui Dragoș Vodă și Radu Negru de peste munți, pe vremea migrațiilor barbare, din românii retrași aici pentru a se feri de acești năvălitori care jefuiau și le prădau tot avutul. Paltinul și nou reînființata comună Spulber i-ar fi plăcut și acestea în bună măsură pentru că locurile respective sunt frumoase, iar oamenii de aici  erau de treabă. Dar oboseala drumului l-ar fi făcut să caute un loc de odihnă, pentru că a doua zi urma drumul de întoarcere și o nouă etapă în plimbarea sa.