Local
FOTO | Prin podgoriile Vrancei de altădată (II): Cârligele și Jariștea
27 oct 2020
3984 vizualizări
Chemat cu niște treburi la el acasă, oriunde ar fi fost acel loc, călătorul de altădată nu mai avea mult timp la dispoziție în acea zi din urmă cu multe zeci de ani. Rămânea să mai vadă cât se mai putea vedea din fuga atelajului său prin fostele comune Blidari, Bonțesti și Cârligele.
Păcat că nu ar fi aflat câte ceva despre trecutul acestor localități, așa cum i-ar fi povestit moșnegii vorbăreți ce ședeau pe la portițe. Ar fi auzit, de exemplu, cu groază, de la ce se crede că ar veni denumirea actualei comune Cârligele și anume de la cîrligele de lemn în care erau spânzurați cei ce cădeau prizonieri la turci în luptele ce le aveau cu aceștia băștinașii din aceste părți.
Și mai mare păcat că nu urca prin Dălhauți, către mănăstirea cu același nume. Dar nu era nimic, se va întoarce când timpul îi va permite și cu siguranță avea să afle cum s-a ctitorit și cum a rezistat frumosul complex bisericesc, azi mai înfloritor ca niciodată, dar cu nimic mai prejos nici în trecut, cu toate că se prezenta simplu, după cum se poate vedea în fotografiile vremii.
Și tot când va reveni pe aceste meleaguri, va vizita această mănăstire care beneficiază în prezent de o atenție deosebită a autorităților locale din Cârligele, încât deține parcare amenajată, un hotel, ba chiar și drumul către așezământ este asfaltat ca-n palmă.
Dar pentru că timpul zbura, drumețul, cu ochii la ceas, trecea în fugă pe lângă conacul lui Duiliu Zamfirescu din Faraoane, care așteaptă ruinat, nu se știe ce, și pe lângă cel din Râmniceanca, înfățișat alăturat și, mergând prin Odobeștiul pe care-l mai vizitase nu demult, ajungea în bogata comună Jariștea pentru a perfecta și o afacere în zona viticolă cu vestitul de odinioară Nicolae V. Vasilache, cel cu foarte multe hectare de vie pe rod, cu mașini agricole și multe alte acareturi.
Moșierul era bogat, dar și amabil, așa că afacerea era una profitabilă pentru călătorul nostru. Din păcate, nu la fel de amabili au fost și comuniștii când i-au sechestrat ferma și i-au confiscat, pe lângă teren, și toate obiectele din casă și din cramă, printre care și o casetă de valori care a fost spartă în prezența șefului postului de miliție din Jaristea și a reprezentantului Sfatului popular comunal Jariștea. Aici s-a găsit o mică comoară a dușmanului de clasă, după cum atestă documentele: 4 inele de aur masiv, dintre care unul cu initiala N V V, 4 inele de damă, cercei, lănțisoare, mărțisoare, butoni, cruciulițe, pandantive din toate metalele prețioase, chiar și un binoclu din sidef cu care boierul și consoarta sa se uitau stând confortabil, parfumați și îmbrăcați elegant, la piesele de teatru ce rulau pe vremuri la Focșani, București sau Iași, în disprețul, ziceau probabil asistenții martori la confiscare, sutelor de țărani ce munceau desculți pe pământurile lor.
Pănă și cărțile din bibliotecă i le-au ridicat cu desconsiderare, chiar dacă nu au înțeles ce-i prin ele, fiind multe scrise în franceză și cea mai parte abordând probleme din agronomie precum: Aprecierea vinurilor, Cultura trandafirului, Viermele de mătase, etc.. Între două cafeluțe, dacă curiozitatea îl era stârnită un pic, putea afla de la administratorul fermei că numele Jariștea ar proveni de la cuvântul jar și se zice că aici unde se afla situată comuna erau în trecut, pe vremea migratorilor, păduri întinse de stejar în care localnicii din împrejurimi se ascundeau de primejdii și aprindeau focuri de semnalizare. Cu timpul, aceste focuri au mistuit parte din respectivele păduri, chiar cu voia oamenilor care au întemeiat pe aceste plaiuri așezări permanente, mai ales după ce au descoperit că planta miraculoasă, numită vița de vie s-a adaptat foarte bine în regiune.
Gata fiind trebușoara cu moșierul, călătorul mai afla despre o altă țintă interesantă pentru o viitoare plimbare și anume schitul Buluc din fosta comuna Vărsătura, rămânând să-i descopere cât mai repede povestea. Dar deocamdată se grăbea către Focșaniul de altădată. La noi în oraș mai fusese de câteva ori, așa că nu era cazul să mai urmărească vreun obiectiv și se urca de îndată în tren din gara veche a orașului, cea ridicată între anii 1880 -1881, iar după nici o oră de mers, părăsea pământurile județului nostru, dar nu pentru mult timp și peste câteva luni, diferite motive și noi interese l-ar fi adus din nou în ținutul cu cele mai întinse podgorii din țară. Dar de data ar fi lăsat bazinul viticol la o parte și putea să viziteze câmpia de jos a județului actual, acolo unde rodnicia pamântului, mai ales în cereale, i-ar fi atras atenția și preocuparea pentru vreo viitoare drumeție și chiar afacere.
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.
