Însă cea mai aspră iarnă a României și a spațiului nostru județean este cea din anul 1954, despre care documentele locale de arhivă nu pomenesc mare lucru. Partidul Muncitoresc Român nu încuraja dezbateri despre situații care îl depășeau pe omul comunist. În acele timpuri, cuvintele cele mai folosite erau - REALIZĂRI, REUŞITE, DEPĂŞIREA PLANULUI, etc.. Nu se putea vorbi deschis despre cum, uneori, vitregiile naturii depășeau posibilitățile timpului și nici nu se aducea vorba despre dramele umane, care, cu siguranță, s-au petrecut în timpul iernii 1954.
Să ne amintim din cele consemnate prin diferite surse, că ianuarie-februarie 1954 -perioada Marelui Viscol- a fost un moment când aprovizionarea populației cu combustibil, alimente, se făcea pe bază de cartele, sistem ce a fost desființat abia la sfârșitul anului 1954 și reluat mulți ani mai târziu de către primul președinte al nostru, Nicolae Ceaușescu.
O astfel de satisfacere a nevoilor populației pe timp de iarnă și ce iarnă, sistemul raționalizat care, chiar dacă avea darul de a oferi câte puțin tuturor, cu excepțiile de rigoare la nivelul conducerii de partid și de stat, în fond nemulțumea pe toți, pentru că necesarul fiecărei familii sau persoane era departe de a fi satisfăcut.
O presiune în plus, la greutățile iernii, la Focșani, era prezența instituțiilor sovietice, iar coordonarea centralizată a tuturor operațiunilor la Sfatul Popular Regional Barlad -între anii 1952-1956, zona noastră geografică a fost arondată acestui for administrativ- cu certitudine nu a fost una tocmai reușită. Forurile locale au încercat să gestioneze cele câteva săptămâni cumplite de iarnă, dar în hârtiile vremii s-au abținut să recunoască, pe față, greutăţile.
Cu toate acestea, organele timpului au fost nevoite să menţioneze în scriptele oficiale, chiar și voalat, unele neajunsuri ale iernii 1954, după cum urmează:
Într-o sedinţă bilanţ din 22 martie 1954, s-a discutat, retrospectiv, problema transporturilor în Raionul Focsani, teritoriu care încorpora oraşul Focşani şi avea ca limite teritoriale la nord Garoafa, la sud Dumbrăveni, la vest Andreiaşul și la est Vulturul şi anume că s-a reuşit să se obţină oarecum rezultate mulţumitoare la aprovizionarea cu lemne a populaţiei, ţinându-se seama de greutăţile întâmpinate din cauza viscolului.
Ceva mai jos se recunoaşte că, de fapt, nu s -au asigurat cantităţile necesare de lemne pentru aprovizionarea populaţiei.
Un domeniu în care comuniştii au consimţit că nu au îndeplinit planul la încasări a fost cel de colectare a impozitelor. În acea iarnă cumplită, pentru că vremea aspră şi viscolul au împiedicat munca de control pe teren, conducerea Secţiei Raionale de Impozite şi Taxe abia a ieșit 2-3 zile în cursul lunii februarie 1954, astfel că agenţii fiscali şi inspectorii, fiind lipsiţi de acest ajutor şi stimulent, nu au căutat ca singuri, să execute planurile.
De asemenea, din cauza vremii, lucrările, în general de construcţii şi transporturi, au avut de suferit. Concret, se detaliază în raport, organele de partid, cu rol în conducere s-au deplasat în câteva comune, iar inspectorul şef I. Atanasiu, ducându-se la Suvorov -Dumbrăveni de azi, a fost blocat aici timp de 5 zile, până când s-a putut reîntoarce. Bineînţeles că doar iarna şi viscolul au reuşit să împiedice o aşa autoritate să revină la sediu, deşi distanţa la care se afla nu depaşea 20 de Km.
Într-un alt document din vremea respectivă găsim pomenită unitatea economică din Slobozia Ciorăşti, unde majoritatea funcţionarilor gospodăriei locuiesc la Focşani şi îngrijesc puţin sau deloc de soarta gospodăriei şi abia aşteaptă sfârşitul programului pentru a pleca la Focşani. De exemplu, directorul unităţii locuieşte în oraş la aproximativ 10 km distanţă şi în timpul viscolului -„tov. director în loc să stea în cadrul gospodăriei pentru a lua măsuri de prevenire a înzăpezirii drumurilor şi îngrijirii animalelor care erau predispuse pieirii, a lipsit 12 zile din gospodărie, stând acasă nepăsător.”
Venind în timpuri mai recente, documentele vorbesc ceva mai clar de viscolul din ziua de 30 ianuarie 1988, care a afectat cele 16 linii de alimentare cu energie electrică ale judeţului, lăsând în beznă 40 de localităţi. Se poate face o paralelă cu anul 1954, când, în afară de Focsani, care avea o uzină electrică, restul teritoriului ce azi formează Vrancea nici nu visa la această utilitate banală în prezent-electricitatea. Prin urmare viscolul, în anul 1954, nu avea ce linii să întrerupă, doar să producă neplăceri de genul celor pomenite mai sus. Revenind la momentul de iarnă 1988, putem aminti că uneori vechiul regim lăsa în beznă judeţul şi fără un motiv anume, doar cu scopul de a economisi, conform planului naţional de raţionalizare a tuturor resurselor ţării, dar cel puţin în iarna lui 1988, vina a aparţinut naturii. Pe 1 februarie, autorităţile au constatat că pe lângă cele 40 de localităţi fără curent electric şi toate drumurile din judeţ erau impracticabile. Situaţia s-a remediat repede, pe 2 februarie 1988, când starea generală a judeţului a revenit apoape la normal.
Peste mai mult de două decenii, a urmat dificila iarnă 2012, dar despre aceasta, informațiile electronice, fotografice și documentare sunt numeroase, așa că nu are rost să le reluăm. Rămâne de văzut când și dacă ne vom mai întâlni cu un astfel de fenomen în viitor.