STEV 2018.Jurnalul
"Jurnalul", spectacolul Colegiului Naţional "Al.I.Cuza a avut la bază un scenariu propriu, în sensul că fiecare dintre elevi şi-a scris partitura, ei activând şi în nou formata Trupă de teatru "Icar" a Centrului Cultural Cuza, profesor coordonator Ionuț Țandără şi îndrumare artistică, Florențiu Cucu. De fapt, spectacolul prezentat în STEV 2018 e primul proiect al Centrului Cultural. Le urez la cât mai multe proiecte!
VIDEO preluat de pe canalul youtube vrancea atlastv
Încă de la început, de când am aflat despre scenariu, m-am gândit la dualitatea titlului şi la potențialul cuvântului în demersul scenic şi am aşteptat cu interes acest spectacol.
Ca şi spectacolul clasat pe locul III, "Avioane de hârtie", şi acest spectacol se încadrează într-o proaspătă "specie" de teatru denumită Teatru-Blog, în sensul că acest tip de reprezentație teatrală îmbină elemente de teatru contemporan cu dansul contemporan, dar care, compozițional, presupune o interacțiune minimală între personaje, fiind, în fapt, o succesiune de monologuri, verbale şi nonverbale, în care personajele îşi expun propriile frământări şi, unde, la finele spectacolului ar trebui să aflăm o rezolvare a situațiilor, fie ea ipotetică, fie una realistă, in funcție de coerența înşiruirii momentelor scenice. Un teatru ceva mai poetic, deci şi, de-aici şi comentariile pe care o să le fac în cele ce urmează, fiind un tip de spectacol destul de necunoscut (era să zic "nesigur").
Teoretic, la finalul spectacolului, privitorul (şi ascultătorul!) trebuie să plece numai cu o singură poveste, clară, care să înglobeze toate poveştile individuale.
Explic toate astea în scop educativ potențialului spectator (dar şi actor în devenire) interesat şi o fac acum, fiindcă ne aflăm la "jumătatea distanței" dintre trei spectacole, toate având aceeaşi structură. Adică, cel de pe locul III, acesta şi "Ce vine după" (subiect al următorului articol) şi între care s-a făcut, inevitabil, comparație în vederea ocupării locului III.
În "Jurnalul", legătura dintre celelalte 12 personaje o face "Spiritul", în interpretarea Atenei Vlad, care a luat, de altfel, premiul pentru cea mai bună interpretare feminină în rol principal şi, mă gândesc că dacă nu ar fi existat concurență pentru ea - dar a existat! - noi, membrii juriului am fi putut propune (unul altuia), la un moment dat, ca acest premiul să fie alocat întregului spectacol, care are o distribuție preponderent feminină. Situație cu care ne-am întâlnit şi anul trecut, cu acelaşi tip de spectacol, când Colegiul Naţional Unirea a şi câştigat acest premiu, în forma pe care am descris-o, elevii unirişti fiind deschizători de drumuri întru acest "trend" în cadrul STEV 2017.
Nu a fost cazul, însă, cum ziceam mai sus şi o să profit să anunț încă de pe acum că, la finalul acestor articole, voi dezvălui punctajele STEV junior& STEV, precum şi celelalte nominalizări pentru fiecare premiu individual, în parte. Puțin suspans nu strică...
Aşa cum bănuiți deja, este vorba tot despre trăiri ale adolescenților, însă ceva mai "cosmetizate" şi mai "grele" decât cele din spectacolul "Avioane de hârtie" şi despre un Univers Literar cu mult mai eteric, intuibil, de altfel, prin prezența unui "Spirit" între personajele realiste ale distribuției. Un indiciu despre subiectul piesei se găseşte şi în afişul aferent Colegiului Național Al.I.Cuza:
"Singura călătorie imposibilă este aceea pe care nu o începi niciodată".
Că tot am ajuns aici, o să prezint acum cei 13 "călători" în ale teatrului poem: Spiritul- Atena Vlad, Diriginta- Daria Antonescu, Elevul- Tudor Diac, Eleva 1- Nicoleta Iorga, Eleva 2- Ioana Boboc, Eleva 3- Antonia Corneanu, Eleva 4- Alexandra Buşilă, Eleva 5- Iulia Sovejanu, Eleva 6- Alexandra Nedelcu, Eleva 7- Nicoleta Ploscaru, Eleva 8- Elena Manole, Eleva 9- Ştefania Sîntion, Eleva 10- Alexandra Bivolaru
Aceste călătorii individuale ale personajelor nu au fost neapărat întru găsirea a ceva anume, ci au plutit îndelung întru regăsirea de sine, atâta cât le-a permis "maşina de scris", al cărui "țăcănit" s-a auzit pe tot parcursul piesei, la care scria Spiritul, sugerând o acțiune la timpul prezent, în plină desfăşurare.
Scenariul a abundat în filosofie, a avut o scenografie superbă şi, dacă am fi avut şi un premiu pentru asta, cu siguranță că la această echipă ar fi mers premiul, dar teatrul, prin natura sa, nu suportă, pe lângă pădurea sugerată scenografic încă o "pădure" stufoasă de angoase, îndoieli, dureri şi alte patimi sufleteşti, la nivel declarativ mai mult şi, nici spectatorul, fiindcă acesta nu e în stare să înmagazineze atâta informație şi nici nu o poate "rumega", dacă nu îl scoți din starea aceea letargică la care îl supui, din când în când, pe parcursul piesei.
De obicei, atunci când abordezi genul acesta de spectacol e musai să alternezi tragicul cu cel puțin un moment de respiro comic sau, în orice caz, cu ceva uşurel, cum ar fi un moment de iubire naivă (nu una cu încărcătură de adult) ca să asiguri o tranziție de relaş şi celor care joacă, în primul rând.
Cu alte cuvinte, ca spectatorul să prindă povestea, e nevoie de o extratemă clară care să înglobeze toate celelalte teme mai mici, individuale, dar na, de aceea "scrierea dramatică" nu e facilă oricui, căci presupune studiu şi ştiința mijloacelor cu care operează acest tip de scriere!
Desigur, acestea sunt nişte remarci generale, eu am identificat o supratemă, totuşi, vizionând spectacolul, ca fiind acea mare călătorie universală, prin intermediul cărților sau al literelor, al libertății pe care ți-o oferă cuvintele întru visare şi avânt, care dărâmă ziduri sau le face invizibile, dar e destul de dificil să exprimi scenic acest lucru, chiar dacă, personajele se identifică, din când în când cu nişte copaci. Din care se face hârtia aia numai bună de transformat într-un jurnal de adolescent, nu-i aşa?!
În altă ordine de idei, am simțit mai multe finaluri ale spectacolului (vreo 4), care da, sunt posibile, dacă ți-ai dorit asta, dar când nu ți le-ai dorit se simte şi acest lucru.
Vă vorbeam în alt articol despre "burțile" spectacolului de teatru, adică acei timpi morți în ritmul de desfăşurare, care în conştiința spectatorului capătă proporții uriaşe, timpul se dilată şi intervine plictiseala fiindcă te-ai deconectat de la "imprevizibil".
Din experiența mea, vă mărturisesc că atunci când joci un text scris de tine, e mai greu să îl interpretezi, căci ai nevoie de o anume detaşare ca să poți încasa trăirile personajului pe care îl ai de interpretat. Cu alte cuvinte, e mai greu să te joci pe tine în alt ritm, adică cel pe care ți-l impune spectacolul, pentru că acel text e rupt din conştiința ta, ori ea a apucat să-l clasifice (cu tot cu ritmul său), în memorie, aşa cum a venit...
Dar, până la urmă, acesta e rostul căutărilor, să porneşti în "călătorie"... Şi această echipă de teatru a descoperit o posibilă cărare către acest gen de spectacol, precum şi particularitatea sentimentelor în exprimarea scenică şi îi felicit că au atins destul de vizibil esenţa celor descrise mai sus de mine.
Cum spuneam, aceste sugestii pe care le-am însăilat aici sunt pentru toate cele 3 spectacole din concurs, de acelaşi tip şi îmi doresc să le fie de ajutor în viitor celor care vor să mai încerce acest gen de teatru, care se adresează unui public un pic mai matur şi mai instruit decât e şi poate fi spectatorul STEV.
Mă refer la forma expusă şi nu la conţinutul monologurilor!
Şi mie, în general "Mi-e dor de culori, de o îmbrățişare roz, de o atingere portocalie, de o privire galbenă."... Când vine vorba de teatru.
Cam atât în "jurnalul" de azi.
Pe mâine! Cu "Ce vine după"...
Citiți și:STEV 2018. Avioane de hârtie;
:STEV Junior 2018.”O Inşpecţiune”;
STEV Junior 2018. Înşir-te, mărgărite!;
STEV Junior 2018.O noapte furtunoasă;
STEV junior 2018. Centru de Excelenţă;
STEV Junior 2018. Cinci sâmburi de portocală;
STEV Junior 2018. Vrăjitorul din Oz;
STEV JUNIOR 2018. Când se sfârşeşte o lume şi începe o alta;
