STEV Junior 2018. Vrăjitorul din Oz
Simplitatea, dincolo de bogatul fond al imaginaţiei, este lucrul cel mai dificil de obţinut în această artă. Când ai de jucat ceva ce n-ai trăit, atunci cu siguranţă că, în afară de instinct e vorba şi de niţel meşteşug. Când personajul e concentrat asupra unei acţiuni ce se petrece în scenă sau în culise (un zgomot, spre exemplu), atunci, ca la un semn, întrega asistenţă se ataşează instant de rampă.
Anul acesta, prin STEV junior, s-a asigurat şi una treime public spectator adult, formată din părinţii micilor protagonişti, cu mult mai interesaţi decât părinţii steviştilor seniori. De actul artistic al copilului "din dotare", fireşte! Acestora li s-a alăturat şi un anumit număr de profesori, destul de mic, dar suficient de important încât să poţi conta pe toate aceste vibraţii sincere de adulţi efervescenţi emoţionaţi.
Când vine vorba despre cei trei spectatori (Paula Grosu, Adrian Damian şi eu) avizaţi, ei, aici e aici!... Juriul e bau-bau!
Practic, singura ta şansă, ca actor aspirant e să-i cucereşti pe "monştrii ăia sacri" din juriu, laolaltă cu distribuţia, din prima!
Ceea ce nu se poate anticipa niciodată e că, uneori, chiar şi greşelile (accidentele scenice) pot cuceri. Definitiv! Fiindcă spectacolul de teatru nu e un extemporal rece, ci unul cald (de la reflectoare).
Cum, de altfel, s-a întâmplat şi în cazul acestui spectacol, când Dorothy (Popa Alicia), chiar în debutul demersului artistic, urmând cărarea către vrăjitor (una luminată de un reflector mobil) nu mai intra în culise, fiindcă lumina o tot întorcea înapoi, pe scenă. Aceasta e mai mult o greşeală tehnică, desigur, nu actoricească, fiindcă trebuia stins reflectorul de urmărire şi, atunci, Dorothy ar fi înţeles că trebuie să iasă, conform indicaţiei regizorale, lăsând loc producerii momentului scenic în care apare Sperietoarea (Pricopie Valentin) în lanul de grâu.
Salvarea (scurtarea drumului, adică!) a venit în chip firesc, prin vocea îndrumătorului artistic al Şcolii Gimnaziale nr.3, Alexandra Rusu (clasa a XI-a, Liceul Pedagogic "Spiru Haret"):
"Acum, Dorothy intră în culise".
Intervenţia, se înţelege (?), spre deliciul publicului şi inclusiv al nostru, al juriului. Credeţi că s-a terminat aici? Nici vorbă! Spre sfârşitul spectacolului, Dorothy se trezeşte (din vis) în patul său (un practicabil pe rotile), care se mişcă singur. Am zis "se trezeşte", fiindcă în cele din urmă o face, după un anumit timp, dar, ce să vezi, tot sub remarca Alexandrei:
"Acum, Dorothy se trezeşte!" `
Nu neg că, dacă vocea Alexandrei nu era una potrivită şi producătoare de hilaritate, aceste două mici accidente ar fi contat, căci, chiar dacă spuneam că timpul dispare la teatru, când se produc astfel de accidente, secunda se dublează şi se creează aşa numitele "burţi" (timpi morţi, adicătelea) şi ar fi fost în detrimentul ritmului de desfăşurare a spectacolului, scăzând din intensitatea poveştii.
Nu ştiu să vă zic exact ce s-a petrecut atunci în noi, juraţii, dar poate că a fost însoţit acel moment de un dram de "emoţie pură" şi, de-asta nu ştiu să răspund acum, atât de exact, lămuritor. Nici copilului care plângea la decernarea premiilor, zicând: "Dar, Dorothy a greşit, de ce a câştigat spectacolul ei?"
Vedeţi voi, dragii mei, societatea în care trăim nu o să vă pregătească prea mult pentru "iertarea greşelilor", mai ales ale celor care ţin de artă, aşa că vă las eu scrise, negru pe alb, următoarele:
Există momente şi oameni prielnici momentelor, precum şi momente şi oameni prielnici producerii accidentului artistic şi, acest spectacol a avut şi "oamenii" săi, precum şi greşelile sale prielnice.
În teatru e vorba despre magia lui "a da" şi "a lua". Uneori, chiar textul e cel care aruncă sclipici asupra celor care reuşesc să-l reînvie. Acţiunea scenică are, desigur, o dinamică lăuntrică, dar şi una exterioară. Ambele trebuiesc justificate în faţa spectatorului, fiindcă el de-aia a venit în sala de spectacol: ca să-i arăţi ceva mai multe decât dacă ar fi lecturat totul acasă, şezând comod, în fotoliu şi mâncând floricele (alune, seminţe...)
Înlănţuirea mişcărilor fizice trebuie să aibă, întotdeauna, o anume coerenţă. Dacă, spre exemplu, ai bătut atâta cale, până ai ajuns undeva, eu, spectatorul, trebuie să înţeleg dacă tu, personajul, eşti obosit, însetat, înfometat, încordat, eliberat ş.a.m.d.
Foarte importantă e conştientizarea aceasta a tensiunii dintre personaje şi, la fel de importantă eliberarea ei, acest aspect motivând acţiuni de dinainte sau următoare.
Spectacolul "Vrăjitorul din Oz" a avut rezolvări scenice interesante- apariţia vrăjitorului din Oz (Alessio Dima), vârtejul care o fură pe Dorothy şi o aruncă într-o lume cu apariţii ciudate, macii care adorm leul, imaginarea lanului de grâu, rezultând, astfel, o imagine de ansamblu plăcută ochiului. M-am bucurat să aud descântecul macilor, pe care Alexandra l-a "furat" din "Visul unei nopţi de vară". Puţin Shakespeare n-a dăunat nimănui, nicicând!
Reprezentaţia a beneficiat, din plin şi de o prezenţă scenică fabuloasă a micilor actori- pe lângă ceilalţi exemplificaţi deja, l-aş aminti pe Omul de Tinichea (Daniel Ilie Georgian Neagu- Iliuţă), precum şi de o scenografie credibilă, care a susţinut d.p.d.v. tehnic mirajul arhicunoscutei poveşti, astfel încât spectacolul s-a produs de la sine şi a "trecut rampa", cum se spune. Aş mai adăuga că acest lucru s-a produs cu virtu...Oz!...itate.
Acest spectacol, de altfel, a primit Locul I, la Secţiunea Junior! Pentru curaj, creier şi, mai ales, inimă!
Am poftit-o pe Alexandra să lase mărturie câteva rânduri despre experimentul de a regiza, aşa că, următorul paragraf îi aparţine.
"Ce faci când primeşti şansa de a scrie în articolul despre piesa pe care ai regizat-o?! Vorbeşti despre cât de minunaţi sunt copiii şi, eventual despre cât de minunat eşti tu, pentru că ai reuşit să faci faţă provocării, nu?
Ei, bine, STEV junior e mai mult decât o oportunitate personală sau de echipă, fiindcă ai şansa să-l observi cu adevărat pe cel de lângă tine, mai presus de vârstă, culoare, statut şi să ţi-l faci prieten. Cred că asta e cea mai profundă lecţie pe care o poate primi un adolescent ca mine, precum şi un elev de gimnaziu, laolaltă, aproape în acelaşi timp. Mulţumesc!
"Alexandra-Arkadina ("Pescăruşul")
Am mai spus că, aceste spectacole, din cadrul Stagiunii, sunt spectacole de "unică folosinţă". Astfel că, prin ochi de profesionist în ale artei actorului (ochii juraţilor, în acest caz), nu există decât adevărul orei de desfăşurare a spectacolului, ca fiind singurul adevăr posibil. Uneori, rezultatul (spectacolul prezentat în Gala Concurs) poate fi mai slab decât ultimul "şnur" (ultima repetiţie de dinainte de spectacol).
Cu acest spectacol, din fericire, s-a întâmplat exact invers. Cu o zi înainte!
Posibil că, juniorii au văzut "luminiţa" capătului (bun!) în cele din urmă sau, poate că s-au ambiţionat fiindcă au simţit-o atât de apropiată pe doamna profesoară Luminiţa Nistoroiu. Formaţia de teatru a Şcolii Gimnaziale nr.3 a avut şansa să fie susţinută şi de directorul şcolii- Florin Tudosă, directorul adjunct- Dumitra Bâlcan, precum şi de d-na profesoară Emilia Batog şi, drept recunoştinţă pentru efortul elevilor, mai înainte de a afla că sunt cap de podium, dânşii, împreună, au hotărât ca spectacolul "Vrăjitorul din Oz" să devină Serbarea de sfârşit de an.
Felicitări pentru implicare profesorilor şi celor 18 protagonişti pentru Trofeul STEV junior!
