STEV JUNIOR & STEV 2018. Adevărul, asprul!
Dacă ajungi în Focşani spre sfârşitul lui Mai ori începutul lui Iunie, treci prin faţa Casei de Cultură "Leopoldina Bălănuţă"! (Datele de desfăşurare ale concursului diferă de la an la an, în funcţie de diferiţi factori, umani.)
Dacă vei simţi un vuiet care face să tremure pavajul esplanadei, aplauze, plus sute de feţe (cam 170 anul acesta!) cu un oarecare aer de mulţumire de sine, isteţ, amestecat cu niţică înfumurare sub grimoane, lacrimi de bucurie ori tristeţe, jocuri (teatrale) în aer liber, costumaţii de teatru, îmbrăţişări etc, fii sigur că e perioada în care se desfăşoară Stagiunea Teatrală a Elevilor Vrânceni.
Dacă te opreşti în dreptul lor, din curiozitate sau alt motiv (poate fi şi unul inventat), întreabă-i mai întâi ce ştiu despre negoţul cu suflete şi despre "învoială" întru el, despre "politicosul" despotism al unora dintre profesorii sau chiar directorii şcolilor, liceelor, colegiilor în care ei, elevii, nu învaţă şi cum să le facă faţă oamenilor dezinteresaţi, vanitoşi, perfizi, toxici, înăbuşitori. Nici părinţii nu contribuie prea mult la acest aspect!
Abia apoi întreabă-i ce simt în legtură cu această experienţă: spectacolul (de teatru), în care s-au jucat de-a personajele unui scriitor şi de-a o lume virtuală în care totul are rezolvare (scenică), indiferent de deznodământ.
În timp ce, pentru unii dintre cetăţenii acestui oraş ( "câinapi" i-am numit noi, artiştii, în dulcele stil ludic), STEV înseamnă "pierdere de timp", pentru cei care pun umărul, la modul concret, în înfăptuirea Stagiunii, înseamnă luni de zile de alergătură, în ce priveşte organizarea tehnică, 12 ore/zi de muncă (organizare artistică), timp de o lună (mai mult sau mai puţin) cu sute de elevi doritori să încerce apele (cu tot cu furtunile) TEATRULUI: coerenţă, relaţionare, estetică, autenticitate, spectacularitate, respiraţie, dicţie, prezenţă scenică, frazare, spontaneitate...
Nici vorbă că oamenii cu scaun la cap sau cât de cât implicaţi în acest proiect (al Casei De Cultură, derulat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, cu sprijin financiar din partea Consiliului Local şi al Primăriei Municipiului) vor critica în necunoştinţă! Din păcate, criticile vin întotdeauna de la cei cu scaunul sub fund, care nu catadicsesc să pună umărul, ba, mai mult, îl mai şi îngreunează pe acela al dascălului coordonator care-şi încurajează elevul să cunoască şi să îndrăgească această artă, uneori, chiar reclamându-l la "forurile" sale superioare. "Ştim noi ce ştim!", parcă-i aud... Ei sunt cei care ştiu totul, fiindcă "au auzit ei că..."
Eu, personal, înţeleg neimplicarea, dar nu înţeleg "beţele în roate"şi aroganţa lui "ştiu"! Oare nu e suficient că nu faci nimic, fiindcă nu te obligă nimeni? Nu eşti obligat nici măcar să fii atent la Stagiune şi nici să vii la piesa de teatru ce îţi reprezintă instituţia unde predai, în nobila calitate de spectator!
"Suntem făcuţi din aceeaşi materie din care sunt făcute visele"? Doar unii, să fim înţeleşi! Pe cei care au la bază altă "materie", îi deranjează veşnicul neastâmpăr al liceenilor şi izbucnirile zgomotoase ale elevilor de gimnaziu, pe care îi interesează şi altceva în afara orelor de curs.
Ore de curs în care, de ce să nu recunoaştem, învaţă pe de rost înşiruiri de cuvinte, fără implicare şi gând. Ori, aş dori să subliniez, pentru cei care n-au înţeles deja că, teatrul vine în completarea şcolii, chiar dacă uneori trebuie să "chiulească" sau să se învoiască, ca să ajungă la repetiţiile pregătitoare spectacolului pe care-l vor prezenta într-un concurs.
Desigur, s-ar putea spune acum că încurajez lipsa de la ore. Ei, bine, da, o încurajez! Căci, "a face teatru" în cadrul STEV nu înseamnă "distracţie", ci e vorba de vreo 300 de ore (pe lună!) de încercări practice de a da sens cuvintelor, expresiei corporale şi de a înţelege firul epic al unei poveşti, fiindcă teatrul, cu ale sale "sucursale" nu e un mecanism facil precum acela în care "buşteanul" e împins uşor spre fierăstrău, numai şi numai spre a fi prefăcut în scânduri. Vă las voit la îndemână traducerea liberă a metaforei din spatele rândului simbolic scris anterior.
Spre exemplu, căci aşa, în general, poate oricine să filosofeze pe marginea "implicării", să zicem că întâlnim la o primă lectură a piesei de teatru următoarea replică:
"Fă-te-ncoa, vită, să stăm de vorbă!"
Ce credeţi că se întâmplă la întâia lectură, într-o repetiţie? Se râde, exact! Şi în sala de spectacol se va râde mult, la o astfel de replică. Dar, pe lângă râsete, dacă ochii celui înemnat drept "vită" arătau, înainte de a se produce efectiv cuvintele, chibzuinţă sau înflăcărare întru ceva, la auzirea ei vor fi însufleţiţi de o ură feroce îndreptată spre cel care a rostit replica şi, de cele mai multe ori, neputinţă. Neputinţa de a contrazice, de a pune la punct personajul ce ţine fierul înroşit în mână.
Schimbările acestea bruşte de stare au nevoie de studiu şi lucru cu sine, întru întruchiparea unui personaj (negativ sau pozitiv), care trebuie să "încaseze" o replică. Aceste particularităţi ale personajelor, la orele de limbă şi literatură, vor trece neobservate, fiindcă nu sunt izvorâte din "încercare" şi, evident, vor fi reproduse prin memorare, în cadrul examenelor, prin efortul dascălului corect. Care iubeşte ceea ce predă!
"Se poate şi numai aşa!"
Ştim! Dar e loc de mai mult şi unii dintre elevii voştri, dragi profesori, vor să încerce acest "mai mult" nu prin încărcarea materiei sau supraîncărcarea cu teme pentru acasă, ci printr-o rezolvare altfel, pe sufletul lor, prin efortul lor.
Teatrul îi învaţă pe elevi să memoreze imaginând, nu înşiruind! Sper să se înţeleagă mai bine acum!
Din păcate, replica de mai sus se produce şi în afara sălii de spectacole, atât în sala de curs, în cadrul şcolii, cât şi în cadru familial şi, are ecou zeci de ani în mintea fragedă, în formare a elevului, dând naştere adultului nesigur şi "vitei" de mai târziu. Şi, de-aici încolo, nu mai e chiar aşa de hilară replica, aşa-i?!
Teatrul e ca viaţa, dar nu e la fel de dureros, vă promit!
Că, încă mai există oameni înţelepţi şi cumpătaţi, care împart "dreptul" la "activităţi extraşcolare" şi, mai ales, la STIMĂ, Slavă Domnului, altminteri, micul Infern pe care-l reclam acum, aici, ne-ar micşora pe toţi, până la dispariţie.
În lunga mea implicare în cadrul acestei Stagiuni, fie ca îndrumător artistic, fie ca membru al juriului (precum în acest an), am întâlnit elevi de liceu care nu ştiau nici măcar să citească cursiv, dar care, întâlnind această artă generoasă (teatrul), şi-au îmbunătăţit simţitor lecturarea. Am observat, şi v-o spun iarăşi cu mâhnire şi câţiva "juniori" care abia îngaimă cuvinte şi nu frazează corect, dar cred că pentru ei încă mai există timp. Şi speranţă!
Se spune că te poţi sprijini numai pe ceea ce rezistă! Sunt de-acord! De aceea, ţin să apreciez rezistenţa psihică a profesorilor implicaţi în acest proiect şi să le mulţumesc că rezistă! Mulţumesc şi directorilor lor, care i-au sprijinit! Acest articol l-am scris pentru a scoate în evidenţă calităţile lor, de fapt, chiar dacă am recurs la a scoate în evidenţă defectele celorlalţi colegi de cancelarie.
Scriam zilele trecute că voi încerca să racordez cititorii ZdV la "suflul" Stagiunii din acest an. Cum nu am avut timp nici să respir de la un spectacol la altul, am amânat pentru acum, când deja se ştiu câştigătorii acestui concurs, atât ai Secţiunii "Junior" (clasele I-VIII), cât şi ai Secţiunii "Liceu" (clasele IX-XII) şi când s-au mai domolit emoţiile începutului pentru unii, pentru alţii cele ale continuării. Fiindcă STEV mai înseamnă şi perseverenţă, precum şi contruirea unui viitor mai senin.
De fapt, ca să pot scrie fără amărăciune în decursul următoarelor zile despre lumea interioară pe care o expune teatrul, atât celor avizaţi, cât şi celor ignoranţi, am dorit să scot în afară aceste aspecte, mai puţin plăcute, ale efortului organizării unei astfel de stagiuni, fiindcă sunt mulţi cei care cred că e "floare la ureche" şi "joacă".
Desigur, pretenţiile întru excelenţă vor exista întotdeauna, dar cine o sprijină? Cine o sprijină ştim! Dar, dacă sunt mai mulţi cei care nu!? Sper să nu aflăm niciodată!
Una peste alta, mulţumim PROMOTIS.RO pentru sprijin şi implicare, AVIPUTNA şi CARREFOUR.
Ediţia a XXXVI-a a STEV a avut loc între 4-8 Iunie anul acesta. Ea o să continuie să dăinuie, în diferite forme, printre care unele practice, dragi mie, sub forma unui atelier de teatru de vacanţă şi a cărui dată de începere o voi anunţa în curând prin intermediul Ziarului de Vrancea.
Aşa am procedat şi în ediţia anterioară, în urma atelierului rezultând două spectacole de teatru "Pescăruşul" şi "Alice în Ţara Minunilor", aşa vom continua, atât cât ne lasă factorii umani, pe care i-am pomenit la începutul acestui articol.
Vă doresc lecturare plăcută, acum şi în zilele ce vor urma, tuturor acelora care sprijiniţi demersurile întru cultură, de orice fel şi le urez obraji înroşiţi (de ruşine, sper!) tuturor acelora care nu mişcă un deget întru educaţie, dar nu contenesc să o blameze atunci când ea se produce, indiferent sub ce formă, unde, cum, când...
Pe mâine, despre fiecare spectacol al STEV, în parte, şi despre cei ce l-au (de)săvârşit.
Acesați titlul alăturat ca să vizionați toate clipurile de promovare STEV JUNIOR & STEV 2018:Stagiunea Teatrală a Elevilor Vrânceni
