STEV 2018. Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt
Dacă ieri a fost (de) război, astăzi să fie (de) dragoste! 9 nopţi de dragoste, mai exact! Şi, o nouă zi de Vişniec...
În "Frumoasa călătorie...", ca şi în "Caii la fereastră", personajele nu au identitate, ceea ce ar însemna că spectatorul e invitat, din nou, în mod direct, să se regăsească în această structură: EA(Georgiana Cherciu)- EL(Giani Neagu).
Spectacolul "Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt" a câştigat locul II în cadrul STEV 2018. Felicitări actorilor Liceului cu Program Sportiv, îndrumătorului artistic Bogdan Trifan şi d-nei profesor îndrumător Ionela Ilie!
Că tot e vorba de regăsiri, o să vă mărturisesc că am jucat în facultate personajul EA, alături de Ionuţ Călin (şi el focşănean, fost stevist şi, ulterior îndrumător artistic al STEV), la examenul de actorie final, din anul II de UNATC "I.L.Caragiale", deşi, în acea perioadă (2006-2007) nu prea era "liber la Vişniec" în şcoală, în sensul că nu era în "programă" sau cel puţin aşa circula o vorbă, cum că nu era o idee prea bună să alegi acest autor. Noi am perceput asta ca şi cum ar fi fost "fructul oprit".
Comunicând noi chibzuita noastră alegere "profului" de actorie, actorul Mihai-Gruia Sandu, acesta ne-a zis, după ce ne-a privit cu intensitate un timp, "treaba voastră!". Noi?!... Atât am aşteptat, ne-am pus pe treabă imediat (ca să nu ne răzgândim). Şi, încă ce treabă! Habar n-aveam noi la ce ne "înhămasem"! Fiindcă cele 9 nopţi ale personajelor ni s-au părut 9 vieţi. De om, nu de felină! Cred că am luat nota 8, căci îmi amintesc mai mult gluma de după aflarea notei "NOI NOUĂ", ceea ce ar însemna că noi (nota) 9 nu am atins.
Piesa de teatru e, în esenţă, un poem, un joc pe viaţă şi pe moarte, din care iese învingătoare poetica sentimentelor umane, deşi, aparent, subiectul e unul cotidian: o EA rămâne peste noapte la un EL, iar EL nu-şi prea aminteşte cum şi ce. Vă sună cunoscut până aici, ştiu!
În mod firesc, aici se poate întrerupe totul şi fiecare s-o ia pe drumul său, catalogând întâlnirea, în mod convenabil, "o iubire de-o noapte" şi ştim destui ce presupune această noapte. Dar, dacă ţi s-ar întâmpla "o iubire-n 9 nopţi"? Ai şti s-o povesteşti?
Dragostea conturează, de obicei, o lume paralelă cu Realitatea şi destul de abstractă, încât, dacă ne-am simţi deodată în stare să vorbim cu toţii despre ea, în alţi termeni decât cei casnici, cu care suntem familiarizaţi, am lua-o cu toţii razna. Vă imaginaţi puhoaie de (încă) îndrăgostiţi pe străzi?! Care mai de care cu capul în al 9-lea cer...
Vă garantez că nu e o imagine pe care poate să o vadă toată lumea!
Nu se ştie exact din ce motiv EL îi propune EI să rămână împreună restul de nopţi, până s-ar face 9 şi ea acceptă.
Lesne de înţeles că fiece noapte va avea parte de universul ei efemer şi irepetabil, fiecare dintre ele putând reprezenta o infinitate de alte nopţi, dar şederea asta împreună a celor două personaje, nu e una analitică sau de acomodare, ci e întru inseparabilitate. Or 9 este o cifră simbolicã a lucrurilor terestre şi nocturne, numărul complet al analizei totale în care-şi fac de cap divinitãţile nopţii.
Nu o să intru mai mult în amănuntele acestei frumoase călătorii, mai ales din acel motiv că şi pentru această punere în scenă există o înregistrare video ("Ora Adolescenţilor", Atlas TV), astfel că ce nu se povesteşte, se vizionează!
Dar... o să mai supun atenţiei cititorului "a doua noapte", fiindcă ea reprezintã un moment deosebit în desfãşurarea dramaticã a piesei, datorat jocului literei „A”, transpus şi scenic printr-un procedeu teatral numit "teatru în teatru".
Ştiut lucru, literele conţin o anume putere creatoare pe care omul n-o poate cunoaşte în totalitate, căci, de obicei, le folosim mecanic, într-o stare de latenţă şi astfel, puterea literelor se stinge şi noi, uşor-uşor, lăsăm loc în lăuntrul fiinţei, doar celor care credem că ar putea împlini vieţile noastre, mai ales din punct de vedere material.
Aşa încât, se zice că numai cei aleşi pot cunoaşte puterea din spatele unei litere, printre care artiştii, căci ei pot fi stăpâni ai cuvântului (rostit ori cântat) şi pot zămisli alte lumi şi culmi numai cu o singură literă, la nivel spiritual.
Ca să ne distrăm şi să vă scot puţin din zona obişnuită a citirii unei pagini de ziar, vă propun să improvizăm acum, pe loc, "împreună", un joc, care nu e altul decât acelaşi joc propus de Matei Vişniec în această piesă. Dumneavoastră, cititorul, nu aveţi decât a spune "A"-ul după cum vi se cere a-l spune, în nuanţele sale potrivite. Sunteţi gata?!
Spune "A"! (simplu) Mai tandru! În şoaptă! Un "A" dulce! Spune "A" ca şi când ai spune "te iubesc"! Spune "A" ca sa-mi spui "la revedere"! Spune "A" ca să-mi spui că eşti fericit/ă!...
Dacă aţi făcut asta, aflaţi că aţi avut parte de prima dumneavoastră lecţie de actorie!
Cuvintele vi le-am "servit" în cheia în care sunt redate replicile în punerea în scenă, dar dumneavoastră puteţi să încercaţi acasă orice variantă de cerinţă, în orice împrejurare, fie că e vorba de una războinică sau una potolită. Păcat că nu o să vă văd şi eu! (Mai că v-aş provoca să vă înregistraţi făcând asta şi să îmi trimiteţi filmarea. Sau... "Treaba voastră!")
Acum, revenind la punerea în scenă, punctual:
1. Oricând e o plăcere să-l văd pe suavul Geani Neagu jucând într-un spectacol, oricare ar fi el.
2. Oricând e o plăcere să-l văd pe suavul Geani Neagu jucând într-un spectacol, oricare ar fi el, alături de impetuoasa Georgiana Cherciu!
De altfel, acest "cuplu actoricesc" s-ar putea să vă fie destul de cunoscut şi prin intermediul ZdV, încă de anul trecut, când au câştigat, împreună, Locul I şi Trofeul STEV 2017 cu piesa "Norway.Today" (o piesă tot în două personaje).
Faptul că au luat locul II anul acesta, nu înseamnă că au decăzut în interpretare, ci că, cel mai probabil, cunoscându-i deja, noi, cei din juriu (juriul având aceeaşi componenţă de anul trecut) ne aşteptam deja la experimentul neşovăitor şi sincer pe care aceştia ni l-au oferit.
Aş mai aduce în discuţie şi a opta noapte sau secvenţã nocturnã, cum vreţi să-i spuneţi, în care, văzând-o, am putea trage cocluzia că vom asista la legiferarea unirii dintre cei doi. Ei, bine, în această piesă nu e vorba de o legiferare în plan social, ci de reîntregirea întregului (două jumătăţi, nu?), de refacere a lui UNU, prin intermediul iubirii celor doi.
În acest tip de iubire, deci, „N-avem nevoie de martor”! Nici de preot, nici de altele...
Aceşti EL şi EA vor fi împreună şi în moarte, şi dincolo de moarte, de aceea povestea nu e "tradusă" de autor într-o notă (de saxofon?) finală, categorică.
Dacă mor? Mor! Sau poate că nu mor... Mor-mor! Glumesc! Sau poate că nu glumesc...
Ursul, în general, este un simbol al masculinităţii. Ursul panda nu are aceeaşi forţă vitală, e un drăgălaş, căci nu posedă aceleaşi atribute brutale. Aş merge până într-acolo încât să vă mai spun şi că alb – negru (culorile ursului panda) conduc către înţelegerea contrariilor yin si yang, către unificarea întunericului cu lumina, a cunoaşterii cu ignoranţa ş.a.m.d, dar nu vreau să vă încarc de simbolistică.
În general, spectatorul merge la teatru pentru poveste, nu ca să identifice eventualele simboluri, pentru că puţini sunt aceia care se instruiesc în acest scop.
Acum, ce-o fi cu "Frankfurt" ăla în titlu?
"Oraşul Frankfurt este renumit pentru gradina zoologicã pe care o deţine. În plus este şi o importantã rãscruce a cãilor de acces. Astfel, cãlãtoria urşilor panda nu reprezintã decât cãlãtoria propriului eu cãtre o lume virtualã, cãtre descoperirea conştiinţei propriului eu. Ursul panda ca imagine a personajului masculin, semnificã forţa creatoare dar necreatã, ipostazã a artistului aflat în perpetuã cãutare pentru a-şi desãvarşi opera." zice Irninis Miricioiu în prefaţa la volumul semnat Matei Vişniec –" Frumoasa cãlãtorie..."
Cât despre saxofonist, în această punere în scenă, EL nu ni s-a arătat, la propriu, ca muzician, dar având în vedere că Giani e un plutitor, îndeobşte, sunt sigură că pe undeva, prin mintea sa, cânta cel mai bun saxofonist din lume. Şi, ca să mă joc până la capăt, de ce nu însoţind aceste versuri, aparţinând tot lui Matei Vişniec?!
"M-am întors acasă nu mult
după ora şase
m-am aşezat pe un scaun
am privit în jur
pereţii erau albi
într-unul din ei bătusem un cui
ferestrele erau acoperite de mult
cu cearceafuri albe
aceeaşi masă în mijlocul încăperii
o sticlă de apă şi un pahar
o singură haină atîrnată în cuier
priveam la toate acestea
şi aş fi vrut să se întîmple ceva
şi chiar atunci cîinele meu
a fost împuşcat pe la spate.
Despre iubire se pot zice multe, despre acest tip de iubire vişnieciacă, pe care o s-o numesc definitiv (în joacă) "NOI NOUĂ" infinit mai multe, însă eu o să mă opresc aici, azi (poveştile lui Matei Vişniec nu, căci mai sunt încă 2!), nu înainte să emit încă o concluzie.
Unele spectacole se joacă de la sine în cheia potrivită, fiindcă au la bază poemul potrivit vieţii, care să atingă sufletul spectatorului, dar şi pentru că distribuţia e potrivită! "A naibii" de potrivită!
Pe mâine!
Citiți și:STEV 2018. Caii la fereastră;
:STEV Junior 2018.”O Inşpecţiune”;
STEV Junior 2018. Înşir-te, mărgărite!;
STEV Junior 2018.O noapte furtunoasă;
STEV junior 2018. Centru de Excelenţă;
STEV Junior 2018. Cinci sâmburi de portocală;
STEV Junior 2018. Vrăjitorul din Oz;
STEV JUNIOR 2018. Când se sfârşeşte o lume şi începe o alta;
