Timp Liber

STEV 2018. Caii la fereastră

Olimpia SĂPUNARU
24 iun 2018 1348 vizualizări

Zilele acestea, am devenit un corespondent de "război" al teatrului stevist nu numai pentru a transmite poziţia "tranşeelor', ci să comunic spectatorului, în general, că teatrul e în continuă expansiune, că, în ce priveşte formele în care e dăruit teatrul, spectatorul nu e obligat să "înghită" numai ce i se dă, în general, sub eticheta "profesionist", că "mersul la teatru" nu ar trebui să însemne o alegere estetică sau a mărcii sub care se desfăşoară un spectacol de teatru, că spectacolul poate fi unul excelent, chiar dacă e jucat, în exclusivitate, de nişte elevi şi, sper că v-am făcut poftă de mers la cel puţin un spectacol (stevist sau nu), în viitor.

VIDEO ​vrancea atlastv (Atenţie, în acest spectacol se mănâncă carne crudă! Persoanele sensibile sunt rugate să îşi ia măsuri de precauţie.)

 

STEV e un produs al Casei de Cultură "Leopoldina Bălănuţă", ca atare, manifestarea nu e susţinută de celelalte instituţii de stat care se ocupă, în mod explicit, de cultură, astfel că, acest demers se poziţionează, din start, într-o zonă underground (subterană) a culturii focşănene şi am vrut să specific acest lucru, fiindcă m-au întrebat câţiva cunoscuţi de ce nu "bubuie" oraşul măcar în perioada în care se desfăşoară. Că, la ce bun un concurs de teatru, dacă nu ştie lumea de el?

Răspund şi aici că, poate mai e cineva interesat de răspuns. Fiind vorba de o activitate culturală cu circuit închis, spectatorii devoratori de teatru sunt, de fapt, inexistenţi, şi atunci, singurii spectatori sunt colegi de şcoală ai "actorilor" şi susţinători ai echipelor participante (un pic nefamiliarizaţi cu actul teatral, din păcate).

În ce priveşte eficacitatea acestui concurs (sau a unui concurs de teatru, în general), cum şi dacă serveşte el, în general, cuiva, ei bine, aici vorbesc de la sine rezultatele admiterilor la instituţiile de profil din ţară, Focşaniul fiind considerat o pepinieră în cultivarea unor noi talente, întru descoperire şi, mai ales, încurajare. 

Acum, că scriu articolele acestea, apelez cumva şi la conştiinţa cititorului obişnuit, chiar dacă ele se adresează, cu precădere, celor implicaţi în mod participativ direct, astfel că unul dintre scopurile acestor relatări e chiar îmbogăţirea patrimoniului cultural focşănean, un demers personal, desigur, de a mobiliza, de a compune şi de a defini culturalitatea spaţiului în care ne ducem traiul, iar "problema" pe care am identificat-o eu, pe parcursul a mai bine de două decenii e lipsa unui departament de management cultural unit şi activ al oraşului, în acest sens.

Şi, povestindu-vă câte ceva din interiorul sălii de spectacol stevist, poate că vom putea identifica împreună această zonă artistică independentă a oraşului în care locuim.

Gata, fluxul memoriei mele se canalizează de-acum numai înspre spectacolul "Caii la fereastră", un spectacol care a câştigat Locul I şi Trofeul STEV 2018, precum şi înspre echipa de elevi-actori ai Liceului Pedagogic "Spiru Haret", sub îndrumarea artistică a lui Florenţiu Cucu. Felicitări vouă şi profesoarelor îndrumătoare Carmen Ion şi Elena Miron!

Deoarece, în concursul STEV senior au fost înscrise patru titluri Vişniec, din zece, dintre care două se află pe podium, astăzi şi în zilele ce vor urma, vă voi face cunoştinţă cu o lume numai aparent textuală, căci, lumea lui Vişniec, deşi ni se înfăţişează ca fiind o lume stranie, e o lume familiară, în care dialogul dintre oameni generează un comic special, incoerent până la absurd, iar comunicarea între personaje e la fel de defectuoasă ca cea pe care o exersăm şi noi, prinşi în faimoasa Realitate pe care o tot fluturăm ca argument pe sub ochii altora.

Cum descifrarea actului teatral şi a înţelegerii temelor vişnieciene e un demers mai aplu decât pot eu povesti şi destul de stufos, o să vă invit să urmăriţi înregistrarea spectacolului, graţie emisiunii "Ora Adolescenţilor", o producţie ATLAS TV, partener media al STEV. Mulţumim că ne-aţi fost alături!

În "Caii la fereastră", în citire, eu am descoperit, meditând (cum altfel?!), mai mult decât o posibilă filosofare pe tema războiului, cum ar părea la o primă lectură.

Ca să înţelegeţi ce aţi fi putut descoperi, venind la spectacol, ar trebui să vă spun încă de pe acum că, pe scena Casei de Cultură nu ni s-a arătat o herghelie de cai, ci o fereastră mică-mică, către o lume simbolică, coordonată de undeva, de  "sus", de dincolo de voinţa celor implicaţi în acţiunile scenice:

Oare, cine se uită la mine, mă vede?”

O lume paralizată, în care moartea unui soldat sau schilodirea sufletească şi fizică a altuia, supravieţuitorul, nu sunt tocmai acte de vitejie, pentru care, da, poate că poţi primi o decoraţie (post mortem), dar în acest caz, Matei Vişniec pare preocupat mai mult de adevărul gol-goluţ pe care îl ascunde orice fel de război, în care eroii vii sau morţi sunt, de fapt, nişte "folosiţi", nişte antieroi chiar, nişte învinşi.

Războaiele nu sunt şi nu pot fi o replică corectă, un contrapunct al unei fapte rele, indiferent de motivul declanşării ei!

"Şi caii, ce e cu caii?" poate că vă întrebaţi. Ei, bine, caii (din titlu, dar şi cei care se arată numai personajelor), din punctul meu de vedere reprezintă sălbăticiunea, dar totodată şi îmblânzirea vieţii, care ne "pândeşte" pe fiecare în parte, dincolo de ferestrele fiecăruia dintre noi, căci, nu-i aşa, zidul fără o fereastră, îngrădeşte şi lasă loc numai întunericului, or de aceea s-ar putea să nu prea vedem ce e de văzut, chiar dacă simţim, fiindcă adeseori ne închidem în case sau chiar în noi înşine, izolându-ne de un viitor posibil mai promiţător.

Or, acest gând m-a făcut să lepăd din conştiinţa mea uniformele personajelor şi să le declar contemporane cu mine, mai ales că am descoperit în replica unuia dintre personajele feminine o posibilă definiţie a vieţii: "întâi se pun lucrurile mari de care nu ai imediată nevoie, apoi se pun lucrurile mari de care ai imediată nevoie. După aceea se pun lucrurile mici de care nu ai imediată nevoie. Şi, la urmă, lucrurile mici de care ai imediată nevoie. După aceea strângi curelele şi..."

Personajele piesei de teatru nu au o identitate anume, ele se reflectă prin nume generice şi comportament "adecvat": Mama (Andreea Olaru), Mesagerul/Tatăl (Marian-Dumitru Popa), Fiul (Radu Prescură), Fiica/Soţia(Georgiana Grigoraş), Soţul (Mădălin Lungu).

Dacă titlul piesei vi se pare cunoscut, aveţi dreptate, acelaşi spectacol, în urmă cu doi ani, lua Trofeul şi Locul I al STEV 2016, sub aceeaşi îndrumare artistică, doar că era vorba de o altă echipă de teatru (aparţinând Colegiului Naţional "Al.I.Cuza") şi, implicit, de aici încolo, mă încearcă "caznele" comparaţiei între cele două producţii.

Anul acesta, faţă de punerea în scenă de acum doi ani, am vizionat un spectacol în care s-a făcut simţită acea libertate deplină în construcţia rolului principal, pe care o întâlneşti numai la actorii mari, Marian-Dumitru Popa, interpretul Mesagerului şi al Tatălui, folosind-o în mod chibzuit. Ca şi în 2016, premiul pentru "cea mai bună interpretare masculină" în rol principal. a revenit, în 2018, interpretului acestui dublu rol.

Datorită acestei libertăţi am simţit că au fost niţel îmblânziţi şi "caii sălbatici" ai scrierii lui Vişniec. Or, de aceea, să zicem, m-a atras mai mult această nouă adaptare scenică, decât cea de acum doi ani.

De altfel, şi scenografia acestui spectacol mi s-a părut ceva mai grăitoare decât cea de acum doi ani (jucată pe scena Teatrului Municipal, care e din construcţie o scenă mică), îndrumătorul artistic ţinând cont de dimensiunile mari ale scenei de spectacole a Casei de Cultură. Florenţiu a delimitat, folosindu-se de cortină, un spaţiu de joc strâmt, aproape claustrofobic, propice intimidării personajelor. Am asistat astfel, la crearea spontană a unui posibil spaţiu domestic sărăcăcios, în care domina o atmosferă deprimantă, personajele aşteptând, parcă, Mesagerul potrivit care să pedepsească incapacitatea lor de a înţelege ce trăiesc, ce li se întâmplă.

Mesagerul acesta chiar vine, nu e un musafir nepoftit, ci, dimpotrivă, unul presimţit, un trimis al destinului jovial, jucăuş şi plăcut datorită jocului actoricesc al protagonistului, iar apariţiile sale nu pot fi descifrate decât într-o cheie absurdă, una mai absurdă chiar decât e războiul, în general.

Fie că vine încălţat cu o pereche de bocanci noi, în picioare, aparţinând Soţului căzut pe front (nepurtaţi, fiindcă posesorul lor a murit înainte să se încalţe cu ei), fie că soseşte desculţ, de nicăieri, având în mâna o secure cu care despică tacticos hălci de carne – ce zac întinse (la uscat?) pe "gardul" gospodăriei – în bucăţi mici (pe o buturugă), pe care, când nu le mestecă cu plăcere şi le înghite (de-adevăratelea!), le aruncă într-un lighean, plin cu apă, ca şi cum ar urma să fie puse imediat pe foc, pentru o fiertură cu carne (de porc) la ceaun, acest Mesager al veştilor proaste nu are cum să nu îţi placă!

Cui nu i-ar plăcea ca Mesagerul Morţii să aibă (la el) vorbele-ndulcite?!

"Fiul dumneavoastră, doamnă, se pricepea foarte bine la... statul în poziţia drepţi".

Structura celorlalte roluri nu s-a simţit la fel de puternică în construcţia spectacolului, dar, cum din poziţa rolului principal e întotdeauna ofertant şi benefic „să bei toată apa în care urmează să înoţi, ca să devii un bun înotător", acest spectacol s-a poziţionat destul de uşor în fruntea celorlalte spectacole, mai ales datorită susţinerii, cu uşurinţă, a relaţiei dintre Actor şi Spectator, cu care Marian a jonglat, simţind "pulsul" sălii.

Pe mâine!

Citiți și:STEV Junior 2018.”O Inşpecţiune”;

STEV Junior 2018. Înşir-te, mărgărite!;

STEV Junior 2018.O noapte furtunoasă;

STEV junior 2018. Centru de Excelenţă;

STEV Junior 2018. Cinci sâmburi de portocală;

STEV Junior 2018. Vrăjitorul din Oz;

STEV JUNIOR 2018. Când se sfârşeşte o lume şi începe o alta;

STEV JUNIOR & STEV 2018. Adevărul, asprul!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.