STEV Junior 2018.”O Inşpecţiune”
Azi, "ieşim" din Focşani, pentru singurul motiv important care face ca STE (Stagiunea Teatrală a Elevilor) să se termine în V(rânceni) şi nu în F(ocşăneni), aici, în cadrul secţiunii "Junior", căci dincolo, la secţiunea "Liceu" (seniori) avem două motive şi, am fi avut trei dacă Trupa Protha (Panciu) nu ar fi luat-o pe drumul său, un drum al festivalurilor de teatru pentru tineret din ţară sau din afara ei (chiar în acest moment aflându-se la Berlin, la Rencontres du Théâtre Jeunesse Francophone de Berlin).
Vă urez succes, la cât mai multe trofee, prothaenilor! Îmi amintiţi de nişte tineri actori amatori de acum 25 de ani, printre care şi Cătălin Sfârloagă, îndrumătorul vostru în ale teatrului.
Dacă tot suntem la "O inşpecţiune", mi-am amintit şi de Alexandru Atănăsoaei, pe care nu ştiu cum de l-am sărit în articolul "Când se sfârşeşte o lume şi începe o alta", în ce priveşte "istoria" STEF/V. Şi el, la rându-i, îndrumător artistic al multor trupe de actori liceeni şi un deschizător de drumuri şi minţi, precum şi membru al trupei de amatori pe care o aminteam mai sus şi, care ar merita mai mult decât o pomenire. Acum, că mă uit mai bine, observ că îl sărisem şi pe Cătălin Sfârloagă din enumerare... Uite că nu întâmplător, totuşi...
Că am făcut toate onorurile şi că am strigat TOT catalogul (sper), ce mai aşteptaţi, aşezaţi-vă în bănci, că vine "inşpecţiunea"! Cum "care"?! A lu' Nenea Caragiale! Vine cu trenul, din Mărăşeşti!
Valentin Cotigă, regizorul "Liceului Tehnologic "Eremia Grigorescu"/ Clasele Gimnaziale (Mărăşeşti) e un binecunoscut actor al Teatrului Municipal Focşani (şi el membru al trupei de amatori de-acu 25 de ani), aşa că îl depun aici, în foi, fără prea multă caracterizare, că-l ştiţi, dându-i cuvântul (precizez că nu am reuşit să iau legătura cu el în timp util, cum am procedat cu ceilalţi îndrumători artistici, astfel că am "împrumutat" un interviu mai vechi):
„De 30 de ani fac regie. Am făcut odată, un spectacol, și în patru zile cu niște băieți entuziaști de la Liceul nr. 1 (N.R. ZdV- printre care şi Călin Ionuţ, unul dintre îndrumătorii artistici de mai târziu). Faptul că am regizat a fost un mare câștig pentru mine ca interpret. A fost ca un laborator, să te vezi în ipostazele acelea, să descoperi ce n-ai descoperit până atunci ca actor, să vezi spectacolul din cu totul altă perspectivă. Și a fost o bucurie extraordinară să constat că, în momentul în care s-a jucat în STEF «O scrisoare pierdută», colegii din sală ai celor care erau pe scenă nu aveau la început ochii și picioarele direcționate spre scenă, dar încet încet, au început să urmărească spectacolul cu cel mai mare interes. Acela a fost spectacolul cu cea mai mare priză la public.
Părerea mea este că actoria ar trebui să fie materie distinctă predată în școli, așa cum este la americani. Ar trebui să existe clase de actorie! Am făcut spectacole nu doar la liceele din Focșani, ci și în județ, la Vidra, la Panciu... De câte ori am lucrat cu copiii, pot spune că mi-am dat sufletul acolo, cu ei se crează o comunicare extraordinară și entuziasmul lor e unic! Peste ani, m-am întâlnit cu unul din foștii elevi, care mi-a mărturisit că înainte de a juca era extrem de retras, iar după, s-a schimbat foarte mult. Mi-a spus «ai fost omul care mi-a schimbat viața!»." (extras dintr-un interviu al lui Valentin Cotigă, din 2015- Monitorul de Vrancea)
Uite că teatrul stevist schimbă şi destine!
Acu, să vedem dacă ştiţi "ce iaște ființă și ce iaște lucru"! Caragiale zice că "fiinţă" este atunci când ceva are picioare şi se mişcă şi e "lucru" când are picioare, da' nu se mişcă!
Cum Inspectorul imaginat de Valentin avea picioare, dar nu se mişca (o păpuşă compusă, de proporţii impresionabile), iaca lucrul! Fiinţa s-a dus!...
La clasă, de la "Metoda lui Peștaloțiu" şi până azi nu ştiu cum mai stăm noi cu Inşpecţiunile, că nu m-a preocupat acest aspect, deşi am stat de vorbă cu d-na Inspector Mihaela Simion, da' despre altele. Mă bucur că v-am cunoscut, doamnă! (zâmbet, îmbrăţişare etc). În articolele de dinainte de a începe Stagiunea, povesteam şi de un al patrulea memru al juriului, în persoana Mihaelei Simion. Nu v-am minţit, numai că dumneaei a avut ceva probleme de sănătate, aşa încât am rămas doar trei membri în juriu, încă din prima zi de concurs. Acum, că pică bine titlul piesei, mi-am zis că e momentul prielnic să aduc la cunoştinţă şi acest aspect.
La această trupă de elevi am apreciat, în primul rând, păstrarea, aproape cu sfinţenie, a "dialectului" românesc folosit de Caragiale în original. Chiar dacă nu am înţeles de câteva ori ce ziceau protagoniştii, nimic nu m-a oprit ca, imediat ce am vizionat spectacolul să dau o căutare pe Google, ca să-mi împrospătez memoria. Că n-am mai lecturat seria "Un pedagog de şcoală nouă" de pe vremea când eram "şcoleră", n-am! N-am avut nevoie! "De auzit, am mai văzut" pe la TV, cu/prin/de la Florin Piersic, acum vreo câteva Revelioane în urmă. Multe, cin' să le mai numere?!
Bănuiesc că profesoarele îndrumătoare Ionela Andrei şi Lavinia Anghel au stat cu "jordia" pe elevii-actori ca să stăpânească tehnica zicerii şi au ajutat la memorarea textului, aşa că le felicit aici, că n-am apucat s-o fac acolo, în toiul concursului! Mulţumesc d-nei Director Daniela Iacob că, datorită participării şi la această secţiune, am putut păstra "V"-ul din "STEV".
"Onorat aughitoriu" trebuie să completez că "O inspecţiune" face parte din seria "Un pedagog de şcoală nouă", dar Valentin a executat o "inşpecţiune" de zile mari şi a adunat toată seria în "substankive care se văd și substankive cari nu se văd" sub titlul "O inşpecţiune". Bănuiesc că "momâia", pardon, păpuşa care-l înfăţişa pe domnu' Inspector era prea impunătoare şi s-a temut de ea. Glumesc!
Comicul de limbaj caragialesc, în zilele noastre, e niţel cam perimat în rândul tinerilor noştri, fiindcă generaţia de azi, "fulg de nea", cum i se mai zice, are propriul său dialect, de aceea, îl felicit pe îndrumător că le-a făcut cunoştinţă elevilor cu o lume altfel, care ironizează şi "combate" artistic nereguli de-atunci, care se oglindesc perfect sau şi mai rău în astea de-acum.
Înţeleg că încă se mai studiază în şcoală "O inspecţiune" (Clasele V-VIII) (Valentin a înlocuit cu "ş" pe "s" în titlul punerii în scenă) , dar n-am văzut în sala de spectacole reacţii de cunoscători. De când cu brainly.ro, cred şi eu, toată lumea cere rezumate gata făcute pe-acolo. Limba nu mai "lucră", cum ar zice Nenea! Şi nici creierul personal! (reiau altădată subiectul, căci am descoperit câţiva părinţi, precum şi câţiva profesori care nu sunt la curent în ce priveşte existenţa acestui "creier" online pentru copii).
Acum, concret, aşa cum am procedat şi la celelalte şcoli participante, încep prin a zice repejor că mi-a plăcut mult personajul "Pedagogul", o deghizare simpatică a elevei Izabela Carmen Olteanu. Aproape să n-o recunosc pe holul Casei de Cultură "Leopoldina Bălănuţă", căci, pe cât de înfiptă şi "bărbată" ni s-a înfăţişat în rol, pe atât era de feminină după ce şi-a lepădat costumul, bastonu' şi "pielea personajului".
Cât despre "şcolerii" actori, n-am alt "lucru" a vă mai zice, decât că ni s-au arătat cu mult mai cuminţi decât "şcolerii" din zilele noastre şi că au semănat la înfăţişare ca "ăi de-atunci", "mucoşi".
După cum observaţi, Valentin a ales o temă actuală, o frământare naţională, "educaţia", în zilele noastre arătându-ni-se amestecată cu politicul un picuţ mai mult ca atunci. Şi, poate nu aş fi făcut asocierea, dacă Valentin nu ar fi integrat în spectacol păpuşa (compusă), un element de exprimare al Teatrului de Animaţie, aici ca simbol vizual, agăţată de un cuier şi care, din când în când era întoarsă la stânga sau la dreapta (ori înspre "emisferul austral, emisferul boreal, mai gheparte apoi emisferul oriental şi emisferul octidantal"), în funcţie de interes. Unul personal, bănuiesc!
În spectacol nu scapă neironizaţi nici părinţii, fie ei aparţinând Mahalalei, fie Clasei de Sus (Înalta Societate) care intervin cu tot felul de cadouri, fix în timpul "inşpecţiunii", ca să devină odorul "şcoler emininke", întreţinând atmosfera de compromis, "limpeghe".
Cum, datoria noastră e să "luminăm jenăraţiunile june, că-z fără instrucţiune şi educăţiune, un popor doară e învins astăzi în lupta pentru existenţă, şi cine-i învins, apoi acela dă-l dracului!", ce-ar mai fi de zis?
Că acest spectacol a primit, la rându-i, o "Menţiune", în valoare de 200 de lei!
Zilele acestea, în ce priveşte această secţiune a Juniorilor, am încercat să explic, cât mai pe înţelesul tuturor că actoria nu înseamnă doar "memorarea unui text" şi "mişcare scenică" la indicaţiile cuiva, ci că, în primul rând, e vorba despre Gând, cum şi de ce trebuie să fie o punere în scenă proaspătă, "vie", clară, dincolo de metodele, profesioniste sau nu, aplicate sau studiate în repetiţii.
Fiece actor, fie el numai aspirant, ca în cazul nostru, trebuie să cunoască circumstanţele şi condiţionările fiecărui moment scenic în care apare. Iar cuvintele cheie pentru o interpretare cât mai autentică sunt „Azi", "Aici","Acum” şi, nu mă refer la repere de timp sau spaţiu, ci la "prezenţa" de spirit a celui care joacă pe "scândură". Dacă actorul e pierdut în spaţiu, se simte! Dacă observă tot în jurul său şi foloseşte acest "tot" în scop personal, în favoarea actului scenic, atunci e prezent!
Sunt cam 27 de ani de când m-am întâlnit prima oară cu teatrul, ca actor şi 25 de ani de când am început să dezvolt, pas cu pas, în mine, în primul rând, o tehnică de a face teatru. Una foarte personală.
Asta şi pentru că, mai pe la începuturile mele în ale actoriei, nu prea mi-a explicat nimeni cum se face, ci doar ce trebuie să fac, adică, "mergi acolo, te du dincolo, scutură aia, stoarce asta", dar nimic, absolut nimic despre partea "organică" a lui "cum se face". Nu mi-a explicat nimeni nici pe urmă, în amănunt, dar stând pe lângă Alexandru Atănăsoaei şi pe lângă George Rusu, atunci când îndrumau liceeni stevişti, m-am "trezit" că deschid teatrului ditamai "autostrada" în inima mea. (Mulţumesc, ştiţi voi... !) Ca studentă la UNATC "I.L.Caragiale", am descoperit mai mult modernitatea actului teatral şi cum s-o pun în practică.
Despre filtrul personal, prin care trebuie să treci totul, am aflat încercându-l şi eu, la rându-mi, pe alţii, din postura de "îndrumător artistic" al multora dintre liceele din Focşani. Adică, ceea ce cunosc despre teatru, datorez existenţei acestei Manifestări Culturale. Ca să ştiţi!
Da' parcă ziceam că ies din Focşani, nu din mine, aşa că mă scutur acum de mrejele melancoliei, nu înainte să vă spun că, acest din urmă articol încheie seria de articole dedicate STEV junior şi, de-acum înainte urmează încă 10 articole despre fiecare spectacol înscris la secţiunea "Liceu" (premianţi, nepremianţi) plus un articol, două dedicate premiilor individuale, unde, iarăşi "vom cuvânta ghespre această natură în aplicăţiunile sale în raport cu pedagojia", plus concluzii... unele personale, altele neutre!
"Neutru! Neutru mai apoi, dacă-i calul masculin şi iapa femenină, neutru-i catârul, carele nu-i nici cal, nici iapă, nici măgar..."
Pe săptămâna viitoare!
Citiți și:STEV Junior 2018. Înşir-te, mărgărite!;
STEV Junior 2018.O noapte furtunoasă;
STEV junior 2018. Centru de Excelenţă;
STEV Junior 2018. Cinci sâmburi de portocală;
STEV Junior 2018. Vrăjitorul din Oz;
STEV JUNIOR 2018. Când se sfârşeşte o lume şi începe o alta;
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Timp Liber
Centrul Cultural Vrancea: Alexandru Lazăr (anul III de studiu) a obținut Premiul I de Excelență la Concursul Național de Interpretare Muzicală
Ziarul de Vrancea, 29 apr 2024
