Rețeta verii: „Ghiveci... internațional”
A venit vara. Și ce vară!!! Am scăpat de hainele mai groase, am trecut la șlapi, la bermude, la maieuri. Am scăpat de mâncarea făcută din conservele de iarnă și am trecut, veseli, la legume, fructe și alte prospături de sezon. Vorba celebră (dar pe invers) a unui, nu mai puțin celebru, ...gânditor: „vara nu-i ca iarna!”
Eu, vara, sunt înnebunit după ....ghiveci. Un ghiveci făcut din legume proaspete de tot felul: roșii, ardei grași, bame, fasolică, vinete, dovlecei, conopidă și mai tot ce înseamnă legumă proaspătă. Să fiarbă încet, înăbușit, să-și lase sucurile, aromele și vitaminele. Păi cum să nu-ți placă așa ceva? Drept pentru care îmi iau pofta după mine și hai la supermarket să-mi procur aromele.
„Piața” supermarketului e plină cu de toate. Hai să vedem.
Uite niște roșii dolofane și cam ciudate; seamănă mai mult cu niște gogoșari dar cică sunt roșii... italienești. Măi, să fie! Le caut pe cele autohtone, românești, dar găsesc și un sortiment adus tocmai...din Olanda! Mă las păgubaș. Hai la vinete. Vinete românești? Ași! Aduse din Turcia. Păi normal: nu în Turcia se gătește celebrul „imambaialdi”, adică „mâncarea imamului”? Și tot din Turcia provine și mormanul acesta de... castraveciori. Dar unde sunt castraveciorii românești? Ce întrebare prostească! Păi n-ați văzut la televizor cum producătorii își aruncă sacii cu producție pe câmp, să se distrugă, fiindcă „piețarii” le oferă prețuri de rușine? Munca și sudoarea de-o toamnă! Alături, grămezi de ceapă și usuroi. Citesc etichetele: ambele produse vin, ehehei!, de la capătul Pământului:... din China! I-auzi! Îmi imaginez vapoarele încărcate ochi cu ceapă și usturoi traversând mările lumii spre a ajunge în România. Mă uit și nu-mi vine să cred: constat că sunt un înapoiat; știam de celebra ceapă de Buzău, de nu mai puțin celebrul usturoi de Dorohoi (unde există și un festival al usturoiului) de... Uite niște ardei grași: mari cât un pepenaș, frumoși și... fără gust. Ba nu: au un gust ca de carton presat. Cum să pui așa ceva într-un ghiveci? Îmi aduc aminte de minunații noștri ardei grași: nu erau prea mari, dar aveau un gust... Pe unde or mai fi crescând?
Fasolica asta atrăgătoare cică știe limba spaniolă. Măi, dar păstaia aia lată, „grasă”, crescută pe câmpurile legumicultorilor români, nu mai există? A dispărut soiul de la noi de trebuie să-l importăm? Ca și dovleceii! Și ăștia vorbesc altă limbă. În fața mormanelor de legume poliglote mă simt, pur și simplu, un analfabet. Stimați concetățeni, vă avertizez: când mergeți la piață, luați cu dumneavoastră și un dicționar dacă nu știți limbi străine. Că n-o să vă descurcați cu mormanele de „internaționalism”.
Ce să mai vorbim de fructe? Mă rog, unele nu au ajuns să crească pe la noi, dar merele, perele, piersicile, caisele, prunele unde sunt? S-au prăpădit renumitele livezi? Cică ale noastre nu corespund standardelor europene, adică nu-s umflate cu fel de fel substanțe de arată, toate, ca o butaforie. Că la gust...Tot aud prin mass-media cum că în sectorul legumicol s-ar învârti niște afaceri... și că d-aia...
Și totuși, zic: încă e bine! Fiți optimiști! Ia gândiți-vă cam cum va arăta piața asta peste câteva generații: vă vor fi oferite roșii proaspete de pe Marte, castraveți de pe Pluto, ridichi de pe Lună (d-aia și există sortimentul de „ridichi de lună”?), bame de pe Saturn (să preferați varianta celor crescute pe... inel!), sau ardei gras de pe Jupiter! Și toate se vor găsi, pe aici, pe aproape, la un supermarket amplasat pe o stație orbitală interplanetară (care va asigura și parcarea gratuită!). Se vedeți cum veți regreta ceapa de China!
Victor Simion.
Citiți și:Biblioteca, o mobilă fără căutare;
Comedie cu detergenți și...tampoane igienice;
Coșnița, unitatea de măsură a nivelului de trai;
