Vrânceni in Lume

Avem un doctor «în geniu» la Centrul Pompidou: O focsaneanca are grija de «mostenirea» Brăncusi la Paris

Silvia Vrînceanu Nichita
12 feb 2016 7369 vizualizări
Putini vrînceni stiu ca Doina Lemny, fiica profesorului de istorie Vasile Petrache, este cunoscuta la Paris drept cel mai avizat cunoscator al operei lui Constantin Brăncusi, artistul care a revolutionat sculptura secolului XX, devenind arhetip al artei moderne. Doina Lemny lucreaza la Centrul Pompidou, unde se pastreaza atelierul pe care sculptorul romăn l-a donat statului francez. La 86 de ani dupa ce Brâncusi a plecat pe jos în Capitala Artelor , Doina Lemny a refacut simbolic acest traseu cultural. La Paris o asteptau arhivele pe care Brâncusi le lasase Muzeului national de arta moderna, pe care nu le cercetase nimeni timp de 30 de ani. Ziarul nostru va spune astazi cum a reusit un intelectual vrâncean la Paris.

Doina Lemny este unul dintre cunoscatorii reputati ai operei lui Constantin Brancusi, cel mai cunoscut artist pe care Romania l-a oferit lumii. De 20 de ani, locuieste si munceste in multiculturalul Paris. Este cercetator si muzeograf la Muzeul National de Arta Moderna, Centrul Georges Pompidou, sectia «collections modernes», scrie carti, articole si eseuri, organizeaza expozitii, sustine colocvii si conferinte in toata lumea despre marii artisti ai secolului XX. Gratie anilor petrecuti in arhive, ii dezamageste adesea pe cei care colporteaza exagerari si chiar neadevaruri despre Brancusi, romanul care s-a conscrat drept "parintele sculpturii moderne".
Dar cel mai important, se afunda cu pofta si pasiune intelectuala in comorile muzeului parizian pentru a cerceta si scoate la lumina file din istoria artei. "Fara pasiune, cercetarea este pentru mine searbada", ne spune Doina Lemny. Fiica profesorului de istorie Vasile Petrache si a invatatoarei Maria Petrache a urmat Liceul Unirea din Focsani, dupa care a pornit catre Iasi unde a studiat filologia. A lucrat ca profesor, ca muzeograf la Muzeul de Arta si la Palatul Culturii, unde in 1990 a organizat si ultima sa expozitie ieseana, «Nudul in arta plastica romaneasca». Dupa «descatusarea» de sufocantul regim, care a avut totusi meritul de a-i fi oferit o buna formare scolara, la 37 de ani, impreuna cu sotul ei, istoricul Stefan Lemny, specialist in istoria secolului XVIII si care lucreaza la Biblioteca Nationala a Frantei, se angajeaza cu toata forta intr-o "aventura intelectuala internationala" care ii propulseaza pe ambii in lumea exclusivista a cercetarii istorice occidentale. Din 1990, lucreaza la Centrul Pompidou. Chiar daca expertiza din Romania o recomanda pentru munca in domeniul artelor, Doina Lemny si-a slefuit pregatirea exact ca un artist opera, obtinind in 1992 o diploma de studii aprofundate in istoria artei la Universitatea Sorbona, apoi un doctorat, in 1997, tot la Sorbona, cu o teza dedicata creatiei lui Brancusi. Asa si-a croit drum catre "Atelierul Brincusi" de la Centrul Pompidou, un adevarat sanctuar al artei moderne, pe care artistul l-a facut cadou statului francez. Chiar daca s-a spus ca Brancusi ne-ar fi facut o nedreptate prin aceasta donatie, Doina Lemny spune ca artistul, ca orice «taran intelept», a avut grija sa lase Romaniei o parte importanta din opera sa. Reporterii nostri au intilnit-o pe doamna Lemny la Paris, unde a avut amabilitatea de a ne introduce in universul «Atelierului Brancusi», loc pe care ar trebui sa-l viziteze, macar din patriotism, tot romanul care ajunge in capitala Frantei. Totul pare asa cum l-a lasat Brancusi in impasul Rosin, unde isi crease propriul sau muzeu, inca din timpul vietii.

Ziarul de Vrancea va prezinta astazi un interviu in exclusivitate cu Doina Lemny despre marele Brancusi, dar si despre modul in care un intelectual roman a reusit la Paris. Citindu-i din lucrari, putem afirma ca cel mai faimos artist roman a avut noroc ca o romanca a venit pe urmele sale in "Capitala artelor".

Ca cercetator si muzeograf la Centrul Pompidou, aveti privilegiul de a fi atit de aproape de opera lui Brancusi, artistul care a revolutionat arta secolului XX, "inventind" sculptura moderna. Cum a ajuns o focsaneanca sa lucreze la un muzeu asa de important si sa se ocupe direct de Brancusi?

Mai multi factori au contribuit la o asemenea intilnire simbolica: mai intii de toate, experienta mea de muzeograf la un muzeu de arta, un gust vadit pentru cercetare pe care mi l-am cultivat inca din timpul activitatii mele la Iasi, unde mi-am desfasurat activitatea timp de aproape 14 ani la Palatul Culturii, la care s-au adaugat dorinta mea de a-mi obtine echivalenta diplomelor din Romania si deci confirmarea unei bune formatii. Nu pot sa nu amintesc si o parte de hazard: arhivele Brancusi lasate de artist Muzeului national de arta moderna erau in asteptarea unui cercetator timp de 30 de ani, pentru ca in tot acest timp, ele nu au fost lucrate de nimeni. Se stia doar ca o parte din arhive ramasese la mostenitori in urma unor procese, dar nu se ignora faptul ca erau de o valoare inestimabila. Precizez ca fondul muzeului national de arta moderna este atit de bogat incit mai trebuie ani ca el sa fie cercetat in amanunt.

Cum a fost intilnirea cu mostenirea Maestrului?

Va inchipuiti ca in fata unei comori care parea ca sclipeste dincolo de praful si ciupercile acumulate pe hirtiile altadata zacute in atelierul umed, n-am stat nici un moment la indoiala si m-am angajat sa le ordonez si sa le tratez din punct de vedere arhivistic. în acelasi timp, se pregatea si a treia reconstituire a atelierului la care m-am angajat fara ezitari. în paralel mi-am pregatit o teza cu un subiect despre Brancusi la care trebuia sa aprofundez cercetarile si in arhivele americane. Munca a fost dificila, dar interesul extrem de mare mi-a dat impuls si am continuat fara nici o ezitare fiind convinsa ca multe cai de cercetare aveau sa mi se deschida. Si nu m-am inselat.

Cum a ajuns Brancusi la armonia perfecta dintre «un taran din Carpati si un artist modern, revolutionar din Paris»?

E foarte greu sa definesti personalitatea atit de complexa a lui Brancusi. El insusi era de o discretie de neinchipuit. Ba mai mult, isi crease o «imagine publica» care nu coincidea intotdeauna cu omul-artist. Ca investigator al unei asemenea personalitati, mi-am pus mereu aceasta intrebare la care nu am gasit niciodata un raspuns definitv si clar. Misterul pe care-l cultiva Brancusi da farmec personajului si obliga pe cercetator sa continue analiza operei si sa incerce sa sesizeze raportul ei cu creatorul. în afara talentului necontestat si a unei bune instructii la Scoala de Belle Arte din Bucuresti, Brancusi, datorita geniului sau, a avut vointa de fier de a se distanta de tot ce-l putea retine si influenta: purtind in el mostenirea romaneasca, s-a hranit din tot ceea ce Parisul artistic traia la inceput de secol 20, pentru ca apoi sa se detaseze de tot si sa-si construiasca propriul dum, inlaturind orice influenta.

«Pentru a intelege opera lui Brancusi, trebuie s-o privesti indelung»

O romanca intelege mai bine "esenta lucrurilor", filonul creatiei lui Brancusi?

Nu stiu daca, avind aceeasi origine cu artistul si putind deci citi si cea mai mica nota scrisa pe bucati de hirtie din atelier, am inteles mai bine decit altii opera lui Brancusi. Am completat intotdeauna informatia cu analiza indelungata a operei. M-au urmarit si ma urmaresc doua exemple: acela al lui Brancusi insusi care se retragea in linistea atelierului in cautarea «esentei lucrurilor» si acela al celui mai important specialist american in materie de Brancusi, cu care dialogam de cite ori venea la Paris, Sidney Geist, si care-mi spunea: «arhivele sint foarte importante, dar pentru a intelege opera lui Brancusi, trebuie s-o privesti indelung si s-o vezi». Si drept sa va spun, nici acum, nu ma satur sa o privesc si, privind-o descopar aspecte noi, disimulate in armonia formelor sale.

Care este sculptura dvs. preferata?

E greu sa alegi din atitea capodopere, pentru ca Brancusi a selectionat el insusi operele pe care le-a pastrat. Ceea ce nu corspundea conceptiei lui artistice, distrugea si arunca la gunoi. Si totusi, sentimental vorbind, sint foarte atasata de «Cumintenia pamintului» pe care, din nefericire nu o voi mai putea vedea probabil niciodata, pentru ca, dupa cite stiti, a fost cedata recent de Muzeul National de Arta al Romaniei, dupa un proces lung, urmasilor primului proprietar care a achizitionat-o inca din 1911.

Asa cum s-a intimplat si cu varianta din bronz a celebrei Domnisoare Pogany. Cum vedeti aceasta restituire de la Paris?


«La Targu Jiu, Brancusi a creat o sinteza a intregii sale opere»

Brancusi nu a acumulat averi materiale, in afara de opera sa, de atelierul sau. Acum este cel mai bine vandut artist. La ce recorduri a ajuns azi, daca ar fi sa vorbim de cifre?

Valoarea operei unui artist ca Brancusi nu se masoara in bani si nu se poate stabili o ierarhie la casele de licitatie. Pretul vinzarii se schimba de la an la an, sumele devin monstruoase, dar nu pentru Brancusi. Iata in urma cu vreo sase ani, s-a vindut o Danaïda (mai este doar una la Muzeul national de arta din Paris) cu 18 milioane de dolari, iar luna aceasta s-a vindut o pictura de dimensiuni mici de Modigliani cu 48 de milioane de euro. Aceasta diferenta enorma nu reprezinta o ierarhizare a celor doi artisti, desi Modigliani este mai cunoscut de publicul larg, ci o demonstratie a nebuniei pietei.
Zilele trecute, am primit un catalog de la o casa de licitatie germana, unde erau prezentate spre vinzare doua fotografii de Brancusi: tiraje facute de Brancusi dupa negative din placi de sticla, cu preturi intre 4 si 8.000 de euro. în acelasi catalog, se prezentau fotografii de diversi artisti moderni si contemporani care depaseau aceste sume.

Ne place sa ne laudam cu Brancusi, dar marele artist nu are un muzeu dedicat in tara natala, iar putinele sculpturi sint imprastiate. De ce nu cultivam mai bine brandul Brancusi?

Nu putem sa-l reprezentam pe Brancusi cu «padurea» de sculpturi care au aparut si prin Bucuresti, si in toata tara. Din mica colectie de opere Brancusi de la Muzeul National de Arta din Bucuresti s-a mai smuls o parte prin pierderea procesului cu mostenitorii proprietarului «Cuminteniei pamintului». Realizarea unui muzeu Brancusi este o intreprindere foarte dificila si, neavind mai multe lucrari si documente de arhiva, nu le putem inventa. Cele doua colectii cunoscute de la Bucuresti si Craiova sint insuficiente pentru a constitui un muzeu. Ele contin opere din tinerete, in jurul carora graviteaza o multime de falsuri care apar peste noapte cu fel si fel de certificate de autentificare, dar pe care specialistii nu le iau in seama.

Ansamblul monumental de la Tg. Jiu nu este inclus in circuitele turistice internationale. Nu credeti ca turismul ar fi si el o cale de a ne "vinde" cu ajutorul lui Brancusi?

Singurul loc unde ar fi putut sa se faca ceva, un centru artistic si documentar in jurul artistului, ar fi fost la Targu Jiu, unde el a conceput ansamblul creind o sinteza a intregii sale opere, la care s-a adaugat intuitia lui de arhitect si urbanist. Sa nu uitam ca cele trei lucrari sint structurate intr-un proiect arhitectural care se intinde pe tot orasul si cuprinde si parte din intrarea in oras. Brancusi a fost fericit cind i s-a dat o asemenea ocazie de a impune propria-i conceptie arhitecturala. Numai ca personalitatile politice si culturale din Targu Jiu, care au dorit sa transforme acest ansamblu in loc de pelerinaj, s-au lansat in niste lupte pentru putere din care a iesit la suprafata doar incompetenta, reusind sa inlature si cei mai entuziasti specialisti. Actiunile practice, stiintifice pentru prezervarea sitului au esuat. Ce sa mai vorbim de turism? Includerea sitului in circuitele internationale pe care o reclamati vine dupa o indelunga munca stiintifica si de modernizare, de oferta a unor posibilitati moderne de transport si de prezentare. Sint multe sugestii, dar nu avem spatiul aici si nici nu putem rezolva de la Focsani probleme practice ce tin de judetul Gorj!

Viziteaza romanii "Atelierul Brancusi" de la Paris?

Cred ca foarte putini sint aceia care, venind in vizita turistica la Paris, nu viziteaza Atelierul Brancusi. Romanii vin la atelierul Brancusi ca intr-un pelerinaj la un templu. Persoanele care supravegheaza atelierul imi transmit adesea marturii emotionante. în fiecare an, primesc o copie a cartii de onoare in care se scriu impresiile : vreau sa va spun ca aproximativ 70% din impresii sint ale compatriotilor, care-si destainuie bucuria de a putea sa vada acest ansamblu exceptional.

«Brancusi a fost toata viata cetatean roman traitor in Paris»

Brancusi a murit cetatean francez, iar in Romania faptul a fost interpretat in fel si chip. Care este, pe scurt, adevarul?

Adevarul nu-l declara nimeni, e relativ. Raspunsul ne-a fost dat de documentele din arhiva: Brancusi a fost toata viata cetatean roman traitor in Paris. La toate expozitiile la care participa in Europa sau in Statele Unite, el reprezenta Romania si era mindru de asta. Cind artistul a hotarit sa lase statului francez atelierul cu tot cee ce continea el in momentul mortii, directorul muzeului din anii aceea, Jean Cassou, l-a sustinut sa obtina nationalitatea franceza, fapt care constituia o conditie de baza pentru ca statul francez sa poata accepta acest «cadou».

Ca orice celebritate, si in jurul lui Brancusi se spun neadevaruri intrate in legenda. S-au perpetuat exagerari pe care cercetatorul Doina Lemny le poate demonta?

Cea mai mare ineptie care s-a vehiculat in ultimii ani, din nefericire sustinuta si in presa de istorici de arta respectabili de altminteri, a fost ca Brancusi ar fi dorit sa lase atelierul statului roman, dar ca "comunistii" au refuzat aceasta oferta pentru ca nu-l intelegeau pe compatriotul lor. Sint clisee fara sens care continua, desi nimeni nu a argumentat cu un document de arhiva. Eu am parcurs toate arhivele si bineinteles ca nu exista nici un document care sa sustina aceasta idee. Brancusi a fost adulat de compatrioti de la inceput si pina in ultimul an de viata, marturie sint scrisorile de la compatrioti pe care le-am publicat in volumul Brancusi inedit : insemnari si corespondenta romaneasca publicat la editura Humanitas in 2004. în plina perioada stalinista la noi, Brancusi era vizitat de atasatii culturali ai ambasadei romane la Paris care-l invitau in tara sa organizeze o expozitie personala, omagiala. Acesta e doar unul din exemple. Dar unii jurnalisti si critici de arta romani nu vor sa ia in seama documentele scrise si prefera sa brodeze in jurul unei idei confortabile si in ton cu vremea pe care o traim, si anume de a respinge total epoca comunista. Brancusi n-a facut niciodata vreun comentariu politic. El se situa intr-o alta lume, a ideilor, care i-a permis sa se ridice dincolo de meschinarii si sa poata crea cu seninatate si detasare. Acesta este unul din secretele sale!

Cum se vede Romania culturala de la Paris? Reusim sa "exportam" ceva in Franta in afara de reusitele cinematografice ale noului val de regizori romani?

Intrebare destul de dificila la care raspunsul meu nu poate fi decit subiectiv. Ca romanca urmaresc bineinteles actiunile care se desfasoara, incerc sa fiu la curent cu diverse manifestari, dar va inchipuiti ca nu pot vedea si auzi totul.
în ziua de astazi nu cred ca mai poate fi vorba de «export» al culturii romanesti, ci pur si simplu de creatie originala care se inscrie sau nu pe o traiectorie europeana. în afara de cineastii care au devenit mai cunoscuti, sint desigur si alte personalitati demne de luat in seama si recunoscute ca reprezentind Romania. Important este sa crezi in ceea ce faci, sa creezi, pentru ca, in tot acest proces al creatiei, filonul romanesc iese la suprafata.

Secretele reusitei la Paris

Cand ati plecat din Romania, v-ati imaginat ca veti intimpina greutati in a continua munca de cercetare pe care ati inceput-o in tara? Sau ati avut certitudinea ca veti lucra in acelasi domeniu? Care sint neajunsurile si poate avantajele unei asemenea «deplasari»?

E greu sa exprim in doua fraze esenta acestei «aventuri». Momentul atit de asteptat al «descatusarii» de un regim sufocant, dar in care m-am format si care a avut totusi meritul sa organizeze o buna scolarizare, a fost destul de tulburator pentru toata lumea: fiecare a incercat sa se adapteze noilor realitati, unii dintre colegii nostri (ai mei si ai sotului meu) s-au angajat cu curaj in politica, altii, mai practici, in afaceri, altii, mai «cuminti», si-au continuat drumul dinainte, iar noi, idealistii, am dorit sa ne angajam intr-o aventura intelectuala internationala, fiind constienti de riscuri. Nu a fost si nu este usor, dar beneficiile intelectuale sint enorme caci am fost nevoiti sa ne confruntam de la egal la egal cu personalitati in domeniile noastre care erau formate in Franta sau in alte tari occidentale si care au avut intotdeauna libertatea necesara creatiei. Recunosc intotdeauna ca ceea ce ne-a ajutat sa ne mentinem au fost: o buna scoala romaneasca si o disciplina de fier in a lucra, pe care le-am obtinut in Romania. Toate acestea s-au "altoit" pe un teren favorabil pregatit cu dragoste de doi pedagogi, care au fost parintii mei.

Ce sfat le-ati da tinerilor romani si mai cu seama celor care ar fi tentati sa va urmeze exemplul?

Cred ca va referiti la exemplul de viata, de munca, de ideal si nu la acela de a pleca din tara. Fiecare are libertatea de a alege. Nu se reuseste nicaieri fara o munca sustinuta. Cit despre mine, m-am angajat cu multa seriozitate in aceasta cercetare careia i-am dedicat tot timpul meu. M-am investit cu pasiune in orice cercetare "" acesta este unul din secretele mele: pasiunea. Fara pasiune, cercetarea este pentru mine searbada, fara interes si devine neinteresanta si pentru cititor, care, cind citeste un text sec la care nu vibreaza, il uita repede. Tinerii stiu ca performanta profesionala este apreciata peste tot. Munca, competenta si investitia morala sint secretele reusitei si in Romania si peste tot.

«Ma simt acasa si la Paris, si la Iasi si la Focsani»

Sint romanii mai uniti in strainatate decit acasa. îmi povesteati ca cele mai bune prietene ale dvs din Paris sint frantuzoaice"

Din fericire prieteniile nu se aleg dupa nationalitate, ci dupa afinitati. în general, refuz ideea de comunitate. în schimb, nu am evitat niciodata intilnirile cu compatrioti, dar s-a intimplat sa nu devenim chiar prieteni. Mi-am pastrat prietenii din tara, comunicam foarte des, mai ales ca acum nu este nici o problema. Cit despre prietenii din Paris, ar fi foarte trist sa nu fim inconjurati de prieteni. Atita vreme cit relatiile sint civilizate, bazate pe respect reciproc, prieteniile se leaga in mod natural si se intretin cu intelepciune si afectiune.

Reveniti des in Romania, dar si la Focsani, unde il aveti pe tatal dvs, prof. Vasile Petrache. Cum vedeti Romania dupa 20 de ani?

Nu pot sa apreciez Romania dupa 20 de ani pentru ca o vad de 4 ori pe an, si deci am urmarit pasii greoi pe care tara noastra ii face pentru a recupera timpul pierdut. Daca in primii zece ani dupa evenimente, ma intorceam la Paris trista pentru ca nu vedeam decit schimbari in rau, la un moment dat, am remarcat o deschidere extraordinara, pe care cei care traiesc aici nu o vad "" e normal! Dar pentru mine este un semn bun si incurajator, in ciuda sutelor de probleme agravate si de criza, care se manifesta peste tot.

Ce ar trebui sa se schimbe pentru a va intoarce definitiv in tara?

Eu consider ca sint foarte aproape de tara. Faptul ca locuiesc si muncesc la Paris, nu inseamna ca am intors spatele Romaniei, dimpotriva, cred ca-i aduc mai multe servicii culturale de aici decit as fi facut-o de la Iasi, unde mi-am inceput activitatea. Ma simt acasa si la Paris, si la Iasi si la Focsani. Si apoi, tara mea si a noastra e Europa. Nu pot sa nu-l citez in acest sens pe Brancusi care traia intr-o lume fara hotare: "Patria mea, familia mea! E pamintul care se invirte, adierea vintului, norii care trec, apa care curge, focul care incalzeste, iarba verde "" iarba uscata, tarina, zapada".

A consemnat Silvia VRINCEANU

Iata citeva imagini din "Atelierul Brincusi"

 

Acest interviu a fost realizat in anul 2010 si a fost publicat in editia Ziarului de Vrancea din 15 noiembrie 2010

 



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului
Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
, acum 736875 zile, 14 ore, 25 minute, 41 secunde
Va felicit calduros pentru acest minunat articol si va sugerez sa faceti in asa fel incat el sa apara si in presa centrala, pentru ca aceasta lectie de istorie, arta si viata trebuie cunoscuta la citeste integral
, acum 736875 zile, 14 ore, 25 minute, 41 secunde
Mi-a facut o reala placere sa citesc acest interviu si am vrut sa va spun asta. Salutari doamnei Lemny si multa sanatate.
, acum 736875 zile, 14 ore, 25 minute, 41 secunde
Felicitarile sunt meritate. Interesant interviu pentru motivul ca despre un asemenea artist se ocupa o fiica a Vrancei. O legatura facuta din Vrancea la Gorj, via Paris.Cele relatate de Doamna Lemny citeste integral
, acum 736875 zile, 14 ore, 25 minute, 41 secunde
Apreciez felul în care distinsa compatrioata priveste arta, lumea în genere si in lumea româneascà in special. Patriotism în sensul modern al termenului fara exageràri, cu multà citeste integral
, acum 736875 zile, 14 ore, 25 minute, 41 secunde
Cine zicea ca a plecat Silvia V. de la ziar? IATA CA SCRIE AERTICOLE INTERESANTE IN CONTINUARE...
, acum 736875 zile, 14 ore, 25 minute, 41 secunde
Sunt o fosta colega de scoala generala a Doinei Petrache Lemny si ma bucura enorm faptul ca Doina este cea care-l reprezinta pe Brancusi la Paris, ea fiind astfel sustinatoarea unuia din citeste integral
, acum 736875 zile, 14 ore, 25 minute, 41 secunde
Doresc sa intru în contact cu Maria Arginteanu, sa am o adresa e-mail. Ma bucura regasirile bunilor colegi de altadata Doïna
, acum 736875 zile, 14 ore, 25 minute, 41 secunde
Va rog sa aveti amabilitatea sa ma ajutati sa o pot contacta pe D-na Lemny.Va multumesc anticipat Cu stima A.Schmidt
, acum 736875 zile, 14 ore, 25 minute, 41 secunde
Astazi am avut o mare surpriza citind acest interviu, cu Doina Petrache Lemny, despre care nu mai stiam aproape nimic.Tin sa precizez , ca am fost colege de liceu , nu ne-am mai vazut din anul 1972 citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.