Femeile din armata: Miini de fier in manusi de catifea!
In ultimii ani, Armata Romana si-a deschis structurile operative si pentru femei, care pina nu demult aveau locuri rezervate doar la popota si la serviciul de dactilografiere. Perioada in care tinara trebuia sa intre fecioara in scoala militara a fost uitata de ani buni. Acum, femeia soldat ia pusca si ranita in spate si reprezinta patria in cele mai fierbinti zone de pe glob. In cei peste patru ani de prezenta romaneasca in Irak si Afganistan, zeci de femei au insotit trupele pina in prima linie. Prezenta lor pe front nu mai e o noutate, atita vreme cit SUA au in teatre 11.000 de femei. Le-am
vazut in tabara din Tallil facind joging in pantaloni scurti si cu automatul in spate. Si romancele au prins gustul prafului de pusca si nu se mai multumesc cu statutul de observator din spatele cimpului de lupta. In Irak si Afganistan au luptat si cinci vrincence. Sa nu credeti ca le e usor! Numai vesta antiglont cintareste 16 kg, iar casca alte doua. Uneori erau nevoite sa le poarte 14 - 16 ore pe zi. "Am ajuns la performanta sa imbrac vesta antiglont in 10 secunde", isi aminteste cpt. Camelia Tudor, care a fost in Irak, ca psiholog al Batalionului 280 Infanterie Mecanizata. Nici sanitarele nu au stat la adapostul cortului, ci au insotit militarii in misiuni in care e imposibil sa nu iti fie frica. Chiar daca nu toate femeile au
fost in teatre, asta nu inseamna ca sint mai putin pregatite. Zeci de vrincence demonstreaza din plin ca in Armata rolul femeilor nu este unul decorativ. Unele sint sefe de pluton sau comandant de tanc. De cealalta parte, comandantii sustin ferm ca armata nu face bocancii femeilor din structurile sale.
Egalitate si in munca
In unitatile Garnizoanei Focsani lucreaza peste 100 de femei, care si-au cistigat cu gratie locul prin multa munca. Una dintre cele mai experimentate este plt. adj. Marilena Meran, care lucreaza in stafful Brigazii 282 Infanterie Mecanizata "Unirea Principatelor" Focsani, la biroul de documente clasificate. La 20 de ani era sef de popota intr-un regiment mecanizat din Galati. A vazut cu ochii cum a crescut importanta femeii in structurile militare. "Am fost prima promotie de fete a Scolii Militare Sibiu, in 1985. De atunci s-a schimbat radical conceptia despre noi. Eu am prins si vremurile in care colegii militari ne spuneau in fata ca locul nostru este la cratita. Le raspundeam ca stam si la cratita, dar dupa programul de lucru", ne-a spus Marlena Meran. "Armata te schimba in bine! Cind am intrat in sistem, mi-am propus sa fac ce face un barbat sau poate chiar mai mult. Sintem intr-o permanenta competitie", spune ea, dupa 20 de ani petrecuti in haina militara. Din noua generatie, vine sa confirme sublocotenentul Ana Maria Stefanut,care, la 25 de ani, este comandat de pluton si are in subordine zeci de militari (numarul exact este secret militar - n.r.). Are o munca de mare raspundere. "Colegii ma respecta si ca militar si ca femeie. Tot ce propun, se insuseste!", spune ea. A decis sa-i rmeze tatalui in cariera pentru ca "armata iti ofera o munca din care nu lipseste adrenalina". "In fiecare zi fac altceva si asta imi place!", spune ea. Cu toate ca nu a trecut prin focul teatrelor externe, a scos untul din baietii cu care lucreaza in cadrul aplicatiilor de tip NATO. Tot cu mina forte conduce si sublocotenentul Elena Delia Mavrodin, comandantul de pluton in cadrul Batalionului 280 Infanterie Mecanizata.
Sase luni in Irak
Capitanul Camelia Tudor si sergentul Roxana Coman au stat sase luni in Irak, tara in care razboiul omoara zilnic zeci de oameni. Se numara printre cei 404 militari care au tinut piept pericolelor de tot felul, fie ca au fost fundamentalisti, kamikaze sau scorpioni de nisip. Roxana a fost comandant grupa evacuare raniti. Desi e subofiter sanitar, stie sa umble si cu armele de foc. Acum, dupa ce s-au intors din Irak, cele doua privesc misiunea cu mai multa etasare. "Chiar daca esti pregatit pentru orice neprevazut, departe de casa, de familie, de prieteni, cind esti atit timp doar tu cu tine, este greu, totul capata alte valente. In general, baietii, nu numai pentru ca sint militari, stiu sa-si gestioneze toate problemele, dar ajungind in teatru, faptul ca esti obligat sa stai acolo sase luni, este un lucru neobisnuit. Practic, sase luni, zi si noapte, esti la serviciu, vezi aceleasi fete, in acelasi cort, timp in care te astepti oricind la orice. Este mai mult decit oboseala", spune psihologul Camelia Tudor. Ea este dovada in plus ca stilul femeilor, mai fin, i-a ajutat pe toti atunci cind le-a fost greu sau chiar bine. Psihologul ne spune ca i-a revenit si placuta misiune de a anunta mai multi colegi ca au devenit tatici. "Era sarbatoare in tot batalionul", spune ea, adaugind ca "acolo, toate lucurile le traiesti la alta intensitate. Fapte pe care acasa poate le treci cu vederea, acolo le traiesti la alta intensitate. De exemplu, de Paste, un coleg a primit de acasa un tricou pe care era imprimat chipul sotiei lui. Il purta atit de mindru ...", spune capitanul Camelia Tudor. "Redescoperi ce este iubirea", intervine mr. Toni Ene, purtatorul de cuvint al Brigazii, care a fost sase luni in Afganistan. De altfel, toti militarii recunosc ca o astfel de misiune te schimba mult. Dar cel mai important lucru care se invata este coeziunea de grup. "Acolo constientizezi ca viata mea depinde de ea sau de el!", puncteaza psihologul militar.
"Mina de fier in manusa de catifea"
Si sergentul Roxana Coman isi aminteste de momentele limita din cel mai fierbinte punct al Orientului Mijlociu. "Ne-am obisnuit cu pericolul. Practic, nici nu aveam timp sa ne gindim la asta. Totul era planificat. Mi-am impus sa rezist. Am vrut sa vad cit de ambitioasa sint", ne-a spus Roxana. Si trebuie sa fii bun ca sa rezisti, atita timp cit in Camp Mititica se dau zeci de alarme datorate exploziilor sau tirurilor de mortiere ori lansatoarelor de rachete. Ar fi fost fericita daca in Irak nu ar fi avut de lucru, dar au fost necesare mici interventii si atunci parca durerea a fost alinata mai usor. Ca si Camelia, Roxana este respectata pentru ceea ce face. Camelia mergea insa direct la sufletul baietilor atunci cind era cite o problema. "Nu as putea face o diferentiere intre doamne, toate sint bune si fiecare are rolul ei bine stabilit", ne-a spus fostul comandant al batalionului, regretatul lt. col. Stefan Balan, inainte de finalul misiunii din Irak, in iulie 2006. "Ca sa folosesc o metafora, sint o mina de fier intr-o manusa de catifea!", au comentat comandantii celor cinci doamne militar. Toate isi amintesc de caldura de-a dreptul insuportabila, dar si de dorul de casa. "Aveam senzatia ca merg tot timpul cu feonul in fata", spune Camelia Tudor. Dar cel mai mult le-au impresionat copiii irakieni cersind apa si mincare dincolo de gardul de sirma ghimpata al taberei. "Le dadeam din ratia noastra, dar asta nu schimba prea mult situatia lor", ne-au spus ele. Totul se facea insa cu prudenta. Cum femeia militar este o prezenta neobisnuita in lumea araba, riscul de ranire in astfel de circumstante nu poate fi ignorat. La final de misiune, cind timpul trecea mai greu si a fost mai mult timp pentru meditatii, dupa 1500 de misiuni indeplinite, timp in care, kilometric vorbind, batalionul a facut inconjurul Pamintului de peste 50 de ori, regretatul comandant Stefan Balan a pus mina pe inima si a spus ca este mindru de toti camarazii sai. De cele cinci doamne, cu atit mai mult!
A lasat pixul de jurnalist pentru cariera militara
La cei 27 de ani ai sai, subofiterul de stat major Alina Raicu se considera o norocoasa, pentru ca face ceea ce si-a dorit dintotdeauna. Dupa mai multe incercari de a intra la scoala militara, ea a imbratisat aceasta cariera in 2003, mai intii ca salariat civil. Acesta dupa cinci ani in care a folosit cu maiestrie
pixul de jurnalist. Alina Opait, cum era cunoscuta pe vremea cind scria la Milcovul, spune ca de multe ori simte lipsa colegilor din presa si a muncii pe teren, insa considera ca slujba in cadrul unitatii militare compenseaza din plin. "Fac ceea ce mi-am dorit intotdeauna. Cind iti place ceva, faci, indiferent ce resupune asta", spune Alina. Ea recunoaste ca si cei 5 ani ca jurnalist i-au folosit foarte mult, mai ales in ceea ce priveste relatia cu oamenii din jur. "Te inveti cu oamenii. Vezi altfel oamenii, lucrind in presa. Am multe amintiri frumoase din aceasta perioada", mai adauga Alina, precizind si faptul ca a interactiona cu alte persoane face parte din munca sa ca militar. Tinara ne-a povestit ca prima data cind a realizat ce inseamna cu adevarat responsabilitatea carierei pe care a imbratisat-o a fost in 2004, la Constanta, in timpul unui exercitiu multinational de gestionare a unei crize, ea fiind repartizata intr-un centru de comanda, unde a trebuit sa lucreze cu militari straini. Alina nu considera insa ca femeile din armata sint
mai prejos decit barbatii, ea intilnind numeroase cazuri de femei executind sarcini cu aceesi usurinta ca si barbatii. Totusi, spune ca in armatele altor state, femeia chiar este egala barbatului.
Familii la razboi
Cine a crezut ca barbatii se incumeta singuri in razboiul contra terorismului se inseala. Citiva au fost in familie, luptind cot la cot cu sotiile in misiuni cu grad ridicat de pericol. In Batalionul 280 Infanterie Mecanizata Focsani, care a fost dislocat sase luni in sudul Irakului, linga Nassirya, o familie a tinut sus drapelul armatei romane. Sergentii Roxana si Manole Coman, ea asistent medical din Giurgiu, el M.A.C. din Focsani, au fost in misiunea Antica Babilonia VI pina in august 2006. S-au casatorit chiar inainte de a pleca in Irak. Recunosc ca nu le-a fost usor. Cum pentru ei misiunea a fost "un fel de luna de miere", spun ca erau uneori si tinta glumitelor venite din partea colegilor. "Ne mai oferea cite un coleg in gluma TAB-ul sa ne plimbam", isi amintesc ei zimbind. S-au saturat amindoi de nisip, nu de cel de pe plaja, ci de furtunile de nisip care-i izbeau in fata in zecile de misiuni in care temperatura de afara depasea lejer 55 de grade Celsius, iar cea din interiorul TAB-ului ajungea chiar pina la 80 de grade. "în fiecare zi, daca unul din ei nu e in misiune, atunci cind ne ducem la masa ii vedem, unul linga altul, mergind agale. Sint printre putinele momente in care iti dai seama ca numele din piept nu e o coincidenta", scria capitanul Marius Nituescu, ofiterul de relatii publice al batalionului, intr-un reportaj publicat in revista Fortelor Terestre. Vrind-nevrind, Manole a fost unul dintre cei mai invidiati barbati ai batalionului. O recunoaste si el. Dar sa nu credeti ca in armata s-au inventat corturile matrimoniale. Viata cazona si mai ales razboiul nu le permit sotilor sa locuiasca impreuna. Sint zile intregi cind nu se vedeau. Roxana si Manole evitau sa iasa in aceleasi misiune. "Am zis, Doamne Fereste!", ne-a spus sotii Coman la finalul misiunii. Totusi, au fost de citeva ori impreuna.
"Au dovedit ca sint capabile sa actioneze ca barbatii"
Col. Catalin Tomita Tomescu, comandantul Brigazii 282 Mecanizata "Unirea Principatelor", spune ca inceputul acestui nou mileniu este marcat de cresterea rolului femeii si largirea sferei sale de activitate, inclusiv in domeniile dominate de barbati. "Armatele, cunoscute si recunoscute prin conservatorismul lor, au dat unda verde accesului femeilor in structurilor lor. Este un fapt firesc, femeile din cadrul Brigazii 282 Meanizata "Unirea Principatelor" au dovedit ca sint capabile sa actioneze la fel de bine ca semenii lor, barbatii", spune col. Catalin Tomescu. Comandantul este de parere ca femeia ar trebui sa aiba posibilitati de afirmare egale cu ale barbatului, insa recunoaste ca exista "o usoara tenta de protejare a acesteia", in sensul de a nu fi expusa pericolelor de pe cimpul de lupta. "In brigada noastra avem, o spun cu certitudine, colege deosebit de valoroase ce desfasoara activitati in domeniul logistic, medicina, ca ofiteri si subofiteri de stat major etc", a spus seful Brigazii.
