VIDEO | Camelia Sandu - Profesoara din Vrancea care își învaţă elevii să iubească istoria
Camelia Sandu, o inimoasă profesoară de istorie, a rămas cadru didactic doar 3 ani la Iaşi, după terminarea facultăţii. Dorul de casă a readus-o în Vrancea şi a ales să predea la Şcoala Gimnazială din comuna Suraia. A rămas acolo, deşi a avut mai multe ocazii să vină la Focşani, unde îi este şi casa. Şcoala Gimnazială i-a împlinit toate aşteptările, a avut generaţii de copii foarte buni, iar localitatea i-a înlesnit posibilitatea de a se împlini din punct de vedere profesional, îmbinând predarea la clasă cu cercetarea pe teren, până atunci prea puţin documentată, sau deloc.
Împreună cu elevii săi, a demarat mai multe proiecte privind răzmeriţa din 1957, când surăienii, oameni mândri, cu un puternic simţ al proprietăţii, s-au răsculat pur şi simplu împotriva celor care încercau să le ia bunul lor cel mai de preţ, pământul. A urmat un alt proiect privind existenţa unui posibil cimitir al soldaţilor germani din Primul Război Mondial, din care a mai rămas un singur mormânt, pe care l-au şi filmat. Elevii au început s-o însoţească, au adunat informaţii de la străbunicii, bunicii şi părinţii lor, au cercetat documente scoţând la iveală informaţii uitate sau ignorate de-a lungul timpului. Cei care au terminat de mai mulţi ani şcoala în Suraia ţin legătura cu profesoara lor şi cât le permite timpul, i se alătură pe teren.
Doamna Camelia Sandu spune că pasiunea ei şi interesul pentru istorie i-au fost insuflate în gimnaziu, de către un cunoscut profesor de istorie, Mihai Adafini. Sămânţa fiind sădită, a continuat liceul la o clasa de istorie filologie apoi Facultatea de Istorie. Nu este de loc din Suraia şi nici nu avea foarte multe informaţii despre cele petrecute aici in 1957, dar a fost curioasă să afle, a întrebat, a scotocit după documente, ajutată de elevii pe care i-a antrenat în proiect.
„Copiii înţeleg mai bine istoria în general, istoria cu litere mari, dacă cunosc mai bine istoria familiei, istoria locului în care s-au născut, pentru că, în felul ăsta, se simt şi mai profund legaţi sufleteşte, integraţi mai bine în comunitatea lor. De fapt, ăsta este scopul”, spune doamna profesor Camelia Sandu.
Mihai Petrea era elev în cls. a V-a când a fost cooptat în proiectul propus de doamna profesor Camelia Sandu şi anume, documentarea unui monument funerar, parte dintr-un cimitir mai mare unde, în 1917, au fost îngropaţi soldaţi germani căzuţi în zonă. Ca şi acum, din cauza vremii capricioase, ploaie, ninsoare, a fost greu să ajungă la monument. El a adunat informaţii din sat dar şi de la bunica sa care, copil fiind, se juca cu cei de-o seamă în acel loc.
„Pe mine mă pasionează cel mai mult partea aceasta de război şi aflând că există aşa ceva în comuna mea, am vrut să aflu mai multe despre monument”, spune Mihai Petrea, acum elev în cls. a XI-a la Colegiul Naţional „D. Cantemir” - Breaza.
Curios să vadă ce se întâmplă, l-a însoţit şi tatăl lui.
„Am mers cu doamna profesoară şi cu Mihai la cei mai în vârstă, care cunoşteau ceva despre zona respectivă. Care ziceau că sunt înmormântaţi români, care ziceau că sunt nemţi”.
Au mers din poartă în poartă, au oprit oamenii pe stradă, dar nimeni nu ştia. Doamna Camelia Sandu a insistat să continue căutarea şi au reuşit să găsească monumentul pe care l-au şi fotografiat.
„Dânsa vrea să arate, să cunoască toată lumea ce avem noi în localitate. Sunt foarte mulţi care nu ştiu şi poate e bine să ştie toată lumea”, mai spune domnul Petrea, din Suraia.
A urmat un alt proiect, iar interesul profesoarei i-a molipsit şi pe elevi. Au vrut să afle ce s-a întâmplat în acel an 1957 care a schimbat din temelii forma de proprietate a pământului. Noua orânduire instalată în România, îi forţa pe ţărani să-şi dea de bună voie pământul la colectiv. Numai că surăienii, oameni aprigi, cu un simţ al proprietăţii forte mare, s-au opus. Au fost bătuţi, împuşcaţi, duşi în lanţuri la puşcărie pentru câte 10-15 ani, condamnaţi la muncă silnică. Şi dacă n-au putut să-i oblige să renunţe, pământul li s-a luat cu forţa.
„Atunci au fost venite echipe ca să ne lămurească, să ne forţeze, să ne bată ca să ne trecem la colectiv. Noi n-am fost de acord, am fost contra”, spune nenea Marin Apostol, care n-a uitat prin ce a trecut.
Era adolescent când Miliţia l-a ridicat pe bunicul lui pentru că n-a vrut să-şi treacă pământul la CAP. A rămas acasă doar cu o mătuşă, ca să aibă grijă de vreo 300 oi, boi, vaci şi 100 ha teren arabil. Deşi credea că n-o să-l mai vadă, bunicul lui s-a întors după vreo jumătate de an. În schimb l-au arestat pe nenea Marin şi le-a confiscat şi pământul, pe care l-au trecut la colectiv. 18 ani i-a împlinit la puşcărie condamnat la muncă silnică 10 ani. L-au mutat la Galaţi şi de acolo a fost dus în lanţuri la Gherla, unde a stat 1 an jumătate, într-o celulă împreună cu alte 27 de persoane.
„Când eram în Balta Brăilei munceam, dar era munca silnică pe cameră, nu aveam voie să facem o mişcare, sau să stăm pe pat.”
Bătrânul povesteşte iar elevii, care documentează momentul istoric alături de profesoara lor, ascultă înfioraţi, deşi au auzit povestea de nenumărate ori, spusă şi de la bunicii lor. Soţia lui nenea Marin Apostol spune că avea vreo 12 ani pe vremea aceea. Ca să scape cu viaţă, părinţii ei au întors budanele cu gura în jos şi s-au ascuns sub ele, alţii s-au ascuns în cotineaţa de la câine, sau în cuibarele de la găini.
Bătrânul spune că e bine că profesoara de istorie i-a atras pe elevi în acest proiect pentru că, în ziua de azi, puţini mai cunosc ce s-a întâmplat în localitate, în anul 1957.
„Noi am fost mulţumiţi când am aflat că doamna profesoară se interesează de răzmeriţa care s-a petrecut la Suraia în 1957. Noi, care am avut de suferit atunci, chiar am vrut să se facă aşa ceva, să rămână în istorie. Sunt multe „mărunţişuri” de-astea pe care le-am întâmpinat. E foarte bine, să ştie care vrea. Are dorinţa şi i-e drag să rămâie ceva istorie, să rămâie moştenire ce s-a întâmplat cu omenirea asta”, a mai spus nenea Marin Apostol, din comuna Suraia.
Acelaşi lucru s-a petrecut şi în familia Dariei, fostă elevă a Şcolii Gimnaziale din Suraia, acum elevă în cls a XI -a, la Focşani. Căutând informaţii a dat peste actele străbunicului, care arătau că fusese împroprietărit - după terminarea Primului Război Mondial - cu 2 ha şi jumătate de teren arabil, de Regele Ferdinand I al României.
„Şi bunicu meu s-a împotrivit pentru că avea aceste acte conform cărora pământul era al lui şi el ştia foarte bine lucrul acesta. Dacă la început acest proiect a fost doar o temă acasă, pe parcurs a început să mă pasioneze pentru că am descoperit lucruri interesante vorbind cu bunicul şi m-am apropiat de strămoşii mei”, spune Daria.
Mădălina, acum studentă în primul an de facultate, a participat la proiectul de istorie orală, demarat şi dus la bun sfârşit de doamna profesor Camelia Sandu.
„A fost o experienţă foarte frumoasă pentru mine. Am învăţat multe despre istoria surăienilor, a bunicului meu în special, că el a fost deţinut politic. Bunicul meu, Vasile Neculiţă, a fost arestat 5 ani la Gherla. Povestea că viaţa n-a fost deloc uşoară acolo. Părinţii lui îl credeau decedat şi când a ieşit din închisoare au leşinat, când l-au văzut. Apoi şi-a refăcut viaţa...”
- L-a marcat ce-a trăit acolo? întreb.
„L-a marcat, dar a fost un om foarte puternic şi nu prea a arătat acest lucru.
- Povestea?
„Foarte puţin, fără prea multe detalii. Spunea că nu a fost sătul niciodată, că era bătut...”
- S-a căsătorit după ce s-a întors acasă?
„S-a căsătorit şi a avut 4 copii Au fost şi ei afectaţi, după liceu n-au avut voie să continue studiile superioare în armată sau poliţie...”, mai spune Mădălina.
Simona, elevă în cls. a VI - a a participat la proiectul „Legenda numelui comunei Suraia”.
„Eu am fost naratorul. Datele au fost culese de colega mea, alţii au desenat, au făcut video-clipuri. Am fost foarte mulţumită de ceea ce am realizat, mai ales că s-a distribuit pe reţele de socializare şi a devenit cunoscut”, spune Simona.
Colega ei, Alina a fost la fel de implicată în acest proiect.
„Pe mine a început să mă pasioneze istoria în gimnaziu, când am cunoscut-o pe doamna profesor de istorie”.
- Rămâi în clubul select al iubitorilor de istorie?
„Da, chiar îmi place să fac proiecte, să contribui, să creez... Eu am adunat informaţii de la rude, de la o străbunică, de la bunici, de la vecini. Împreuna cu fratele meu am creat proiectul propriu zis - partea tehnică” a mai spus Alina.
După fiecare proiect dus la bun sfârşit, s-a realizat şi câte un film. După absolvire foştii elevi au mers la liceu, apoi la facultate, dar interesul pentru documentare istoriei locale se transmite din generaţie în generaţie, cei mai mici vin din urmă cu o curiozitate şi un interes la fel de mare, cultivat de inimoasa profesoara de istorie, care are şi o explicaţie,
„Copiii au fost curioşi, au dorit să se implice, au dorit să facă şi altceva decât ce fac la şcoală...”
Pasiunea doamnei profesor Camelia Sandu a dat roade, elevii din Suraia abia aşteaptă să înceapă un nou proiect, să descopere noi informaţii despre istoria localităţii lor.( Janine VADISLAV )
