Politică

Anca Irina Maria Panaite a ”parcat” la firma primăriei după ce a plecat din PNL

Mihai Boicu
8 sep 2017 5691 vizualizări

Consilierul local a fost angajat la SC Parking SA, firma municipalității care gestionează parcările din Focșani u Anca Irina Maria Panaite a ajuns în Consiliul Local Focșani din partea PNL, dar din luna iulie votează alături de PSD

Consilierul local Anca Irina Maria Panaite, exclusă din PNL pentru că a votat alături de PSD, a fost angajată la SC Parking SA Focșani, firma subordonată municipalității, care se ocupă de parcările din Focșani. Firma este condusă de fostul consilier PSD Dorian Alecsandrescu și este folosită pentru a asigura locuri de muncă unor oameni care au fost de folos PSD, cum ar fi foștii primari ai partidului de la Bălești și Gura Caliței. Anca Irina Maria Panaite a fost văzută în ultimele zile pe la sediul societății, ceea ce înseamnă că angajarea ei abia a avut loc. Dorian Alecsandrescu, în stilul de comunicare caracteristic PSD, a închis pur și simplu telefonul ziariștilor, când a aflat ce urma să fie întrebat. Anca Irina Maria Panaite a votat începând cu luna iulie alături de PSD în Consiliul Local Focșani, pentru a asigura social – democraților majoritatea de două treimi necesară aprobării proiectelor primarului Cristi Misăilă. PNL a exclus-o din partid, dar aceasta a contestat hotărârea partidului și a votat în continuare alături de PSD. Ceea ce s-a întâmplat cu Anca Irina Maria Panaite arată modul în care rezolvă PSD problemele atunci când are nevoie de voturi: găsește un consilier care are un punct slab și îl determină să schimbe tabăra, iar după aceea îl răsplătește sub o formă sau alta. În acest caz vorbim de un loc de muncă, probabil bine remunerat. Anca Irina Maria Panaite a explicat decizia de a vota alături de PSD, imediat după ședința în care i-a trădat pe liberali, printr-un punct de vedere pe care l-a publicat pe Facebook și în care a susținut că votează în funcție de conștiință. După cum se vede ”conștiința” și ”verticalitatea” erau de fapt un loc de muncă și, probabil, alte avantaje, de care nu s-a aflat până acum. Din experiența tradătorilor pe care PSD i-a convins de-a lungul timpului să schimbe tabăra, ”conștiința” funcționează doar la alte partide. În PSD, cei care în trecut făceau apel la ”coloană vertebrală”, ”conștiință”, ”interesul cetățenilor” nu mai mișcă în front și votează fără probleme orice li se cere, uitând în mod convenabil ce spuneau înainte. La modul în care se face la noi schimbarea unui consilier local care nu mai este dorit într-un partid, Anca Irina Maria Panaite ar putea rămâne multă vreme în Consiliul Local. Funcția de consilier depinde și de postul pe care îl ocupă la SC Parking SA, pentru că un ales local nu poate ocupa anumite funcții la societățile subordonate autorităților locale. PSD are în continuare nevoie de două treimi la anumite proiecte, dar care privesc patrimoniul, însă după adoptarea viitorului Cod administrativ ar putea scăpa de acest ”obstacol”, iar liberalii să nu mai poată pune piedici în Consiliul Local proiectelor administrației PSD. (Mihai BOICU)

Citiți și:Liberalii l-au făcut fericit pe Misăilă - Trădare cu parfum de blat în Consiliul Local Focșani ;

Fost președinte al PNL Focșani acuză: Deputatul Ion Ștefan responsabil pentru trădarea consilierei Maria-Panaite ;

Scrisoarea deschisă a liberalei care a trădat cauza partidului votând proiectele propuse de consilierii PSD;

Liberalii focșăneni își asumă eșecul de echipă în privința consilierei Irina Anca Panaite-Maria;


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.