Evenimente speciale

Festivalul Internațional de Creație Vrancea Literară 2019 – o ediție de COLECȚIE

Radu BORCEA
22 oct 2019 3730 vizualizări

Vineri, 18 octombrie 2019, la Teatrul „Mr. Gheorghe Pastia” din Focșani, într-o însuflețitoare atmosferă de gală, a avut loc desfășurarea etapei finale a Festivalului Internațional de Creație VRANCEA LITERARĂ organizat de Fundația Culturală „Miorița”, editura și revista omonimă Salonul literar din Odobești, în parteneriat cu instituția gazdă menționată la început.

Vrancea literară, să-i spunem așa, pe scurt, inițiativă a profesorului, scriitorului și managerului celor trei instituții literar-culturale odobeștene, Culiță Ioan Ușurelu, este un concurs de creație literară pentru toate secțiunile literaturii, deschis tuturor participanților, de toate vârstele și profesiile ocupaționale, din țară și străinătate (care au talentul și curajul de a-și prezenta volumele publicate exigenței critice a unui juriu de specialitate), ajuns, iată, la a șaptea ediție. 

La ora când scriu aceste rânduri, participanți la activitățile finale ale ediției, dar și „voci din public” (spectatori), întorși la preocupările lor cotidiene, au început să-și depene impresiile despre Festival în revistele literare pe care le conduc, la care colaborează, sau pe rețelele de socializare, exprimându-și bucuria  că au avut ocazia să asiste la o manifestare literară în care au remarcat organizarea ireproșabilă a tuturor activităților circumscrise evenimentului. Pentru că ediția aceasta, a VII - a (pe care eu, cronicar al celor șase anterioare, o consider a fi fost una de COLECȚIE) nu s-a rezumat doar la decernarea premiilor, ci a fost una mult mai complexă, de consemnat. 

Mai întâi a fost primirea ceremonioasă a fiecărui scriitor sosit de pe alte meleaguri. Nu a fost doar o simplă strângere de mână (ori sărutări de mâini), ci și un mic „pelerinaj” prin interiorul bijuteriei arhitecturale numită Teatrul „Mr. Gh. Pastia”, mulți dintre oaspeții de Onoare primind informații despre ofițerul-mecena fondator al construcției, ei deschizându-și aparatele de fotografiat și telefoanele mobile pentru a pleca acasă cu imagini din sală, din lojă ori de pe bolta de unde ne vegheau îngerii Thaliei, ai umilului privitor asistând la Spectacolul Lumii.  

A urmat (la ora 10) o întâlnire a câtorva dintre oaspeți cu elevi și profesori de la Colegiul Național Al. I. Cuza. 

La ora 12, în foaierul Teatrului, a avut loc vernisarea expoziției de pictură a Rodicăi Soreanu (artist plastic și poet), despre care a vorbit criticul literar și de artă, prof. dr. Lucian Strochi, din Piatra Neamț. 

După ocuparea locurilor în sala mare de spectacole de către invitați și participanți, directorul teatrului focșănean, actorul Sorin Francu, a adresat un cuvânt de bun venit tuturor, subliniind rolul culturii, în general, și al literaturii, în special, în formarea și dezvoltarea vieții intelectuale a oamenilor, apoi a predat microfonul amfitrionului întregii manifestări, prof. Culiță Ioan Ușurelu, care ne-a mai rezervat o surpriză plăcută: invitarea pe scenă a trei elevi din Odobești, cu voci catifelate, pregătiți de compozitorul Stelian Ene, aceștia smulgând ropote de aplauze din partea asistenței prin interpretarea a trei cântece celebre, din patrimoniul muzical național și internațional.

Cel mai așteptat moment a fost, desigur, decernarea premiilor, dar și acesta a fost precedat de o altă activitate literară: lansarea volumului Opera Omnia, al regretatului poet focșănean Viorel Munteanu, precum și a monumentalei cărți Vrancea literară – Antologia Scriitorilor Vrânceni (900 de pagini, format academic, în care sunt antologați 200 de autori de cărți publicate), operă a scriitorului Culiță Ioan Ușurelu. 

Despre cele două lucrări au vorbit prof. drd. Petrache Plopeanu și sussemnatul, iar scriitorii Petre Isachi, din Bacău, Florentin Popescu (București), Lucian Strochi (P. Neamț), Viorel Dinescu (Galați) și dramaturgul băcăuan Viorel Savin (ale cărui piese se joacă pe scenele teatrelor din România), au ținut să iasă în mod special la microfon pentru a scoate în evidență munca de sisif a autorului Antologiei, dar mai ales valoarea ei adăugată la patrimoniul literaturii române. 

În timpul festivității de premiere au apărut pe scenă scriitori care, prin cărțile publicate în anul anterior, au atras atenția juriului și au trezit interesul iubitorilor de lectură prin talent literar, tematica abordată și acuratețe stilistică. Deși în caseta alăturată sunt menționați toți câștigătorii, aș vrea să evidențiez, totuși, greutatea deciziei luată în cazul acordării premiului „Cartea anului 2018 – Petre Isachi (pentru patru volume de critică literară) și Premiul Special al Juriului (pentru medicul Pompiliu Crețu  - poezie). Însă câștigători suntem toți: autori, cititori, literatura și cultura română.   

Pe parcursul decernării premiilor, spectatorii au avut ocazia să urmărească și alte „reprize muzicale”, unde au evoluat talentatul poet focșănean Ion Apostu și fiul acestuia, Teodor Apostu, care au încheiat spectacolul de la Teatru interpretând din lirica eminesciană „Sara pe deal”. 

Dar ciclul de evenimente culturale circumscrise Vrancei literare nu s-a încheiat, totuși, aici, pentru că a doua zi, sâmbătă, 19 octombrie, scriitori de pe alte meleaguri au făcut un pelerinaj în Munții Vrancei, până în Comuna Negrilești, pentru a vizita Casa Memorială „Dumitru Pricop”, în fața căreia tronează bustul acestui poet (mai mulți „pelerini” i-au fost prieteni), precum și la școala gimnazială din localitate ce poartă, de asemenea, numele celui…redenumit „Prințul poeziei vrâncene”, unde s-au întreținut cu elevi, învățători și profesori și s-au bucurat de programul cultural artistic pregătit de ei.  

Revenind la casa ei, Oana Savin avea să scrie că a petrecut două zile minunate în Vrancea, unde a întâlnit „oameni talentați, generoși, frumoși și primitori, care știu să facă DIFERENȚA”. 

La rândul ei, Maria Călinescu a scris că a fost „o zi memorabilă, o zi cu emoții la cote maxime, o zi pentru oameni deosebiți (…), că Vrancea literară, desfășurata sub egida Revistei Salonul Literar, a fost un eveniment de înaltă clasă”. 

Dialogând cu aproape fiecare scriitor venit la teatrul focșănean, am reținut și ceea ce mi-a spus Theia Prisadă, originară din Odobești, câștigătoare, anul trecut, a Premiului de Excelență pentru volumul „Picătura de însemnătate”: ”Acest festival a fost o bucurie pentru sufletul meu. Am venit astă-noapte tocmai din Irlanda (lucrează la o bancă – n.a.) pentru a-i vedea pe cei dragi de acasă, m-am odihnit doar câteva ore și am ținut să fiu prezentă aici pentru că știam că o să întâlnesc prieteni adevărați”. 

I-a întâlnit; cronicarul acestor rânduri a văzut-o îmbrățișându-i!

Da, acest festival de creație literară s-a desfășurat, conform tradiției, sub semnul Prieteniei și al Bucuriei. El trebuia să poarte un nume și se numește Vrancea literară. Dar nu poți vorbi de acest Festival fără să-i asociezi numele cu cel al lui Culiță Ioan Ușurelu. Cum a scris Marin Sorescu: ”Trebuia să poarte un nume”. Și cred că îl va purta…cândva. Pentru că, așa cum scrie și amfitrionul în cuvântul de mulțumire adresat celor care l-au felicitat, „Mulți Premiați și Invitați de Onoare mi-au scris că acest Festival, prin Amploare, prin Intensitate a fost, parcă, ALTVCEVA (…) Am răspuns fiecăruia și acum o fac public: am dorit ca acesta să fie un Festival al Prieteniei, al Bucuriei de a vedea cu ochii Gazdei acea Lucire interioară care exprimă o Stare aparte, de Grație, când primești Oaspeți”. 

Mă alătur tuturor acelora cu Carte multă, care merg la activități similare organizate de-a lungul și de-a latul țării, întru promovarea valorilor Literaturii Române, și care știu (și simt) ce înseamnă Organizare fără fisuri, Prietenie, stare de Bucurie, de Grație, Ospitalitate din partea Gazdelor. 

Citiți și:FUNDAȚIA ”MIORIȚA”, LIGA SCRIITORILOR DIN VRANCEA(1998), REVISTA ȘI EDITURA ”SALONUL LITERAR” ÎN PARTENERIAT CU TEATRUL ”MAIOR GH. PASTIA” DIN FOCȘANI, prezintă:CÂȘTIGĂTORII FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE CREAȚIE ”VRANCEA LITERARĂ” PE ANUL 2018.        

* Premiul ”CARTEA ANULUI 2018”- PETRE ISACHI – PENTRU CELE PATRU VOLUME ”DOCUFICȚIUNI (CRITICA CRITICII, CRITICA PROZEI, CRITICA POEZIEI, MISCELANEEA);

* I – POEZIE: Premiul Special al Juriului – Pompiliu Crețu – pentru volumul ÎNCERCĂRI TÂRZII-Focșani; –Premiul I-Mircea Bostan-Roman-volumul MI-E RĂU DE TINE; – Premiul Special pentru Debut: Monica Manole-Tecuci – volumul ”TRIBUNA OFICIALĂ A TĂCERII”; Premiul II – Maria Călinescu – București – volumul FOCUL DIN BEZNĂ; Premiul III – Dorina Stoica – Bârlad – volumul TIMPUL CARE ÎMBĂTRÂNEȘTE ÎN MINE; Premiul ”Ion Panait”-George Ioniță – Cluj – pentru volumul ”LEAGĂNUL TOAMNEI”; Premiul ”Viorel Munteanu”-Valentina Balaban – Iași – pentru volumul „”SINCOPA DESTINULUI”; Premiul ”Dumitru Pricop”-Laurențiu Turcu – volumul PUF DE FULGER;

* POEZIA RELIGIOASĂ: Premiul Special al Juriului – Preot Cornel Paiu – Roman–volumul BIBLIOTECA DIN TURN ;

–Premiul I – Iuliana Paloda Popescu-București-volumul SFERA DE CRISTAL; Premiul Special-Daniel Nicolescu – Bacău – Spovedanii nocturne;

*II-ROMAN: Premiul Special al Juriului –  Cristina Ștefan – Bacău – volumul O CĂLĂTORIE LA SALZBURG ; Premiul I – Marinel Gîlcă – Bârlad – pentru volumul TORENTUL ; Premiul II-Ioan Gh. Tofan – Galați -pentru volumul PE MALUL DE LUT AL FLUVIULUI ; Premiul III – Aneta Țâru Pioară – Râmnicu Sărat – Volumul DUPĂ 50 DE ANI;

*III-PROZA SCURTĂ: Premiul Special al Juriului-Claudia Mitră – Botoșani – pentru volumul FATA CU PANTOFII ROȘII;

Premiul I – Oana Mihaela Savin – Bacău – pentru volumul TIMPUL MEU DE SINGURĂTATE;

*IV-ESEU: Premiul Special al Juriului-Ioan Fercu – Buhuși – pentru volumul PRIN SUBTERANELE DOSTOIEVSKIENE; Premiul I – Ștefan Cotoros – Piatra Neamț – pentru volumul GLOANȚE ȘI CAVIAR ÎN MICUL PARIS; Premiul Special pentru eseu nepublicat în volum – Silvia Măndășescu-Roman-pentru eseul ESTE ARTISTUL UN SUFERIND? ; Premiul II – Jenică Chiriac  – pentru volumul CREDINȚA NE MÂNTUIEȘTE;

*V-MEMORIALISTICĂ: Premiul Special al Juriului – Ecaterina Petrescu Botoncea -Târgoviște-pentru volumul CAMINO-DRUMUL SPRE LUMINĂ; Premiul I-Emil Simion – Suceava-pentru volumul MĂ CHEAMĂ AMINTIRILE;

*VI -CĂRȚI DE CĂLĂTORIE: Premiul Special al Juriului – Doru Ciucescu – Bacău – pentru volumul IRAN, DE LA AUTORCRAȚIA MONARHILOR, LA TEOCRAȚIA AYOTALAHILOR; Premiul I- Constantin Arcu-București-pentru volumul PRIN LUMEA LARGĂ-ÎNSEMNARE A CĂLĂTORIEI MELE ÎN AMERICA DE SUD;

*VII-MONOGRAFII– Premiul Special al Juriului – Lelia Pavel – Focșani pentru volumul BISERICILE DE LEMN DIN JUDEȚUL VRANCEA; Premiul Special – Petre Abeaboeru-Focșani-pentru volumul COMUNA RĂCOASA – SIMBOL AL EROISMULUI ROMÂNESC;

*VIII-PUBLICISTICĂ – Premiul Specia l- Mihai Buznea-Bacău-pentru volumul de reportaje DRUMURI ȘI POPASURI;

*IX-GRAFICĂ-ILUSTRAȚIE DE CARTE – Premiul Special-Cristinel Ionel Prisecaru-Roman-pentru grafica la cartea „Biblioteca din turn” si la alte volume;

*X-LITERATURA STRĂINĂ – Premiul Special al Juriului Bernadette Rousseau-Paris-pentru volumul LES TEMPLIERS DES CHOSES SIMPLES.

PREMIEREA   AVUT LOC PE 18 OCTOMBRIE 2019 – ORA 12 LA TEATRUL „MAIOR GH. PASTIA”-FOCȘANI.

Radu BORCEA

Vizionați și:VIDEO | Înregistrarea FESTIVALULUI "VRANCEA LITERARĂ" - 2019-VIDEO:Stirile Vrancei


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.