FOTO | Cazematele din Vrancea „uitate” după al Doilea Război Mondial
La doar 40 km de Focşani, în zona Panciu, la 5 km în satul Jorăşti, pe terenul agricol al comunei Păuneşti, la Doaga şi Mândreşti, acolo au fost amplasate, acum 80 de ani, peste 150 de cazemate si forturi. Sunt parte din Linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi, având drept scop realizarea unei linii defensive puternice în „Poarta Focşanilor”.
Din cele 1600 de buncăre şi cazemate, amplasate pe linia de fortificaţii cu o lungime de peste 160 km, vreo 50 se găsesc pe teritoriul comunei Vânători, în satul Jorăşti, unele încă în stare bună. După 1990, zeci de cazemate au fost retrocedate localnicilor odată cu terenurile agricole aferente, multe dintre ele fiind chiar în ograda în care îşi duc traiul 24 din 24 de ore. Buni gospodari, localnicilor nu le-a luat prea mult timp ca să le găsească o întrebuinţare. Ani de-a rândul au fost folosite ca adăpost pentru păsări, animale, lemne şi vin. Actualii „proprietari”, pe care mai mult îi încurcă aceste cazemate aflate pe terenul lor, au încercat să le şteargă urma. Având în vedere importanţa lor strategică din timpul celui de al Doilea Război Mondial, e de mirare că nimeni nu s-a gândit să pună în valoare trecutul lor glorios.
Cazemata aflată în zona viticolă Panciu se vede de departe. Este încă în stare bună, având în vedere cât timp a trecut, perioadă în care nimeni nu s-a îngrijit de starea ei. Deşi pare greu de crezut, e întreagă, se poate intra şi vedea în ce condiţii trăiau soldaţii în vreme de război.
„Prin orificiul acesta se trăgea cu mitraliera, dedesubt se vede suportul pentru mitralieră, iar aici era trăgătorul la mitralieră şi servanţii care alimentau benzile cu cartuşe, pentru a opri infanteriştii”, spune domnul profesor Mihail Adafini, pasionat de această perioadă din istoria României.
În cazemată încăpea o grupă de infanterişti, care a rămas pe toată perioada războiului. Experţii militari străini au apreciat linia de apărare ca fiind una dintre cele mai puternice din Europa, mai mult, chiar armata sovietică, prin directiva din 2 august 1944, când a început ofensiva Iaşi-Vaslui- Bîrlad, nu şi-au propus că cucerească aliniamentul acesta, ştiindu-l foarte bine întărit.
„Pe linia fortificată au fost 1600 de cazemate, cam 9 cazemate pe kilometrul liniar, din 100 în 100 m, pe mai multe rânduri. La acestea au adăugat 1800 de cuiburi de mitralieră, plus 60 km de şanţuri antitanc, umplute cu apă”, spune domnul profesor Mihail Adafini. Pereţii cazematei aveau o grosime de aproximativ 70 cm, plafonul avea o grosime de 1 m, pentru a putea rezista bombardamentelor, iar la exterior era acoperită cu pământ. Unele aveau în interior o cameră principală şi 2 culoare, altele o cameră mare - cum are aceasta - şi un singur culoar. Cazemata de la «Movilă», a fost amplasata în cel mai înalt punct de pe teritoriul oraşului Panciu - 265 m - faţă de nivelul mării, tot din motive strategice de apărare.”
Cazemata dintre vii, din Podgoria Panciu, a fost folosită ani de-a rândul de către paznicii care îşi păstrau la rece alimentele, iar pe acoperiş îşi instalau un punct de observaţie. Cazemata de „La Movilă” a fost închisă cu gard de proprietarul terenului pe care se află. Este posibil? De bună seamă că DA! De vreme ce autorităţile locale tac, semn că nu au nimic împotrivă ca istoria să fie sechestrată.
După război, prin Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947, una din clauzele militare impuse României a fost distrugerea sistemului de fortificaţii, pusă în aplicare în 1951. Nu au reuşit însă să le dinamiteze pe toate. Acoperite de ierburi înalte de 2 m, aflate în lanuri de porumb sau în vii, stau de veghe, ca santinele in post, peste 150 de cazemate şi cuiburi de mitralieră, care aveau rolul să apere ţara de duşmani. Ce nu s-a distrus după război, au distrus cei care le aveau pe terenurile agricole. În timp, le-au umplut cu pământ, de teamă să nu găsească copiii muniţie activă. Câteva au rămas întregi, martori tăcuţi ai unui trecut plin de durere şi moarte.
În satul Jorăşti, com. Vânători, s-au păstrat 4 cazemate întregi, 3 în câmp şi una în curtea unui gospodar, faţă în faţă cu casa. Bătrâna, care a locuit aici mai bine de 70 de ani, până în primăvara acestui an, spunea că şi-a adăpostit în cazemată porcii şi păsările, pentru că iarna era cald în interior. Celelalte 3 sunt intacte, aproape de malul Putnei, ascunse în mijlocul culturilor de porumb. Generaţii de copii s-au jucat la cazemate deşi părinţii le interziceau să calce pe acolo, de teama să nu se rănească. Aici s-a jucat şi Gheorghiță cu prietenii, pe când avea doar 10 ani.
- Nu vă era frică? întreb
„Nu, nu eram eu singur, eram mai mulţi băieţi. Noi când am văzut aicea, am crezut că stă cineva, ziceam că-i casă”, spune Gheorghiţă, un localnic care mi-a arătat locul, fapt pentru care îi mulţumesc.
Numai în Jorăşti sunt peste 50 de cazemate amplasate în fundul grădinilor sau pe terenurile agricole. Localnicii le-au umplut cu pământ şi nu mai pomenesc de ele.
Cazemate mai sunt în zona agricolă a com. Păuneşti şi în zona cartierului Mândreşti - Focşani.
Nu doar cazematele mai pot fi zărite din loc în loc, ci şi cuiburi de mitralieră, care au avut aceeaşi soartă, fiind dinamitate în 1951. Una singură a mai rămas întreagă pe valea râului Zăbrăuţ, la Haret.
„Cel care trăgea, servantul, era protejat de încăperea circulară. În continuare avea şi o cameră în care erau 2-3 persoane şi lăzile de muniţii”, spune domnul profesor Adafini, din Panciu.
La câţiva metri doar de cuibul de mitralieră este amplasat un zid, care avea un rol important.
„Este un zid de apărare, are 4 m lungime, un metru lăţime. În spatele lui stăteau militarii, tot aşa, cu puşca mitralieră sau un tun-antitanc...”
- Aşa arăta un câmp de luptă? întreb.
„Aşa arăta...”, mai spune domnul profesor Mihail Adafini, un istoric pasionat, care şi acum bate drumurile Vrancei şi nu numai.
O cazemată destul de mare se află şi la răscrucea de drumuri care duc la Jorăşti, Bilieşti - Suraia şi Mândreşti... Câţi dintre noi ne oprim câteva minute să-i dăm ocol? Peste drum, am zărit, printre bălăriile înalte, 3 cuiburi de mitralieră sfârtecate, ca şi cazemata din apropiere, de dinamită. Toate aceste lucrări de fortificaţii au fost realizate în perioada 1940 - 1943, de către militarii Regimentului de Geniu, ajutaţi de populaţia civilă, care a fost plătită. Având în vedere importanţa strategică din timpul celui de al Doilea Război Mondial, trecutul lor istoric, dar şi o anume frumuseţe, sobrietate, o siguranţă a lucrului bine făcut, pot fi admirate şi azi. E de mirare că nimeni nu s-a gândit să organizeze circuite turistice, unde elevii ar fi putut învăţa istorie „pe viu”.( Janine Vadislav )
