VIDEO | Să ne amintim de un mare focșănean, Petre Liciu
Mai înainte de toate e bine de știut, pentru toată lumea, că Petre Liciu este focșăneanul care, de peste un secol, ne urmărește, zâmbind discret, chiar de lângă Teatrul „Maior Gh Pastia” din Focșani, edificiul în care nu a apucat să joace nici măcar o dată, pentru că a murit cu un an înainte de inaugurarea acestei minunate realizări a marelui nostru filantrop.
Suntem deci la 110 ani de la moartea lui Petre Liciu și la 106 ani de când colegii si prietenii i-au înălțat acest frumos bust pe care nu se poate să nu-l fi observat aproape toți focșănenii și foarte mulți dintre vrânceni, în special cei atenți la detalii, care au trecut prin sau pe lângă piațeta Teatrului din Focșani, mai ales de când aceasta a fost modernizată și luminată ca ziua.
Așadar azi să încercăm să aflăm cine a fost acest Petre Liciu, asa cum ne pot ajuta documentele de arhivă, dar și sursele digitale de informare. Așadar vorbim despre un mare actor al începutului de secol al XX lea, iar dacă prindea vremea de aur a cinematografiei și sănătatea îl mai ținea probabil că ar fi ajuns un clasic al filmului românesc. Dar nu a fost să fie așa. Născut la anul 1871, zorii vieții sale din Focșani sunt consemnați în felul următor:
„Act de naștere nr. 126 din anul una mie opt sute șaptezeci și unu, luna martie, ziua 22 ora unsprezece de dimineața. Actul de naștere a lui Petrachi, religiunea ortodoxă de sex bărbătesc, născutu alaltăieri în orașu Focșani în,19 martie, cinci ore după amiază în casa d- lui Vasile Venișu din mahalaua Cotu Bumbacului (cam pe lângă clădirea superbă a Prefecturii vechi care nu exista atunci ), fiu al d-lui Gheorghe Liciu, etatea 30 de ani, profesiunea functionar și a d-nei Maria Liciu profesiunea casnică domiciliată în Focsani etc.”.
Se mai poate afla că atât tatăl lui era de carieră magistrat, iar maică-sa provenea dintr-o familie unde părintele său avea o profesie similară. Lucruri hotărâtoare pentru ordine și disciplină în familie, iar Petrache s-a dovedit și o odraslă ascultătoare, dar și un copil foarte dornic să învețe bine la școală, aspecte despre care amintește însuși savantul Gheorghe G Longinescu, chiar și marele român Nicolae Iorga, cu cei doi, Petre Liciu fiind coleg la Liceu la Iași.
10 ani a trăit copilul Petrache în Focșaniul nostru și s-a jucat printre pitoreștile case de odinioară ale târgului, dar când a intrat la Școala primară de băieți s-a cam terminat cu veselia și bătutul ulitelor pline de praf din mahala. Ușor, ușor, Petrache a prins gustul cărții, așa că în anul 1882 când a terminat cu ciclul primar, iar tatăl a fost mutat cu funcția prin alte locuri, micul Liciu a obținut rezultate bune la gimnaziu în București, apoi la Iași și tot acolo a continuat cu liceul și a fost coleg cu un nume aproape sfânt al României, Nicolae Iorga, pe care, nu de puține ori, l-a depășit la unele materii.
Iată cum amintește Gheorghe G. Longinescu aceasta competiție școlară:
„Şi ne întrecea Liciu pe toţi prin isteţimea lui, prin uşurinţa cu care pricepea, prin traducerile bune în latineşte care uimeau pe profesorul Copăceanu şi prin problemele grele de matematică pe care le dezlega atît de uşor, de avea tot zece la profesorul Palade. Şi tot aşa la greceşte, la frantuzeşte, la geografie, la istorie, ne întrecea pe toţi. Era bun de tot la desen şi caligrafie, la muzică, la gimnastică. Făcea şi poezii… Nu ne puteam închipui că Petre Liciu ar putea fi întrecut de un alt elev”....
După Liceul absolvit în fața unor străluciți profesori și cu o diplomă de Bacalaureat semnată de Titu Maiorescu (mentorul lui Eminescu) drumurile celor doi se despart, Iorga plecând pe ambițioase drumuri politice și istorice, iar focșăneanul Liciu, după câteva încercări neconcludente în domeniul juridic, se apleacă cu toată puterea și talentul în jocul și arta scenei, loc în care găsește toate plăcerile lumii acesteia și împlinirea vieții sale.
Zeci de roluri de mare calibru îl fixează pentru totdeauna în galeria marilor actori români și probabil că ar fi ajuns de o sută de ori mai mare sau mai cunoscut, după cum s-ar putea bănui, dacă o boală de rinichi și o operație nereușită nu i-ar fi încheiat viața și cariera la 41 de ani.
Dacă ar fi trăit mai mult cu siguranță că faima lui ar fi ajuns până în zilele noastre. Așa, doar din câteva imagini, consemnări documentare, un film realizat în 1911 despre Războiul de Independență care nu se știe dacă se mai păstrează și din câteva acte îngălbenite păstrate la Arhivele Naționale mai putem afla despre un mare om cu care destinul și Dumnezeu s-a jucat mai mult decât cu alții, dăruindu-i cu o mână calități magice de actor și cu alta un trup mai firav decât s-a așteptat publicul său și chiar marele artist.
Boala de rinichi pe care a avut-o se prea poate s-o fi moștenit din familie (mama sa a decedat timpuriu, posibil tot din acest motiv), dar i-a fost agravată cu siguranță de frigul din teatrele acelor timpuri. Chiar și la Focșani, până la inaugurarea Teatrului Maior Gh Pastia (1913), spectacolele se țineau într-o sală a actorului Lupescu, săpată în pământ, îmbâcsită, în care iarna mirosea din greu a varză murată, deoarece proprietarul o folosea și pe post de cămară de provizii.
Încă o dovadă a faptului că Petre Liciu ar fi ajuns colosal poate fi reprezentat de faptul că un coleg al său de spectacole, Constantin Tănase (cu care se asemăna până la un punct, mai ales la alcătuirea de versuri) a stat la originea realizării unui film teribil cu Toma Caragiu în rolul principal, anume „Actorul și sălbaticii”. Poezia mucalită a acestui Constantin Tănase „Davai ceas Davai palton”, pare că i-a atras sfârșitul acestui titan al scenei românești și mai ales a vestit tristele vremuri comuniste ce au bântuit meleagurile țării noastre până în decembrie 1989 și din păcate, umbre ale acelor vremuri încă le mai bântuie și astăzi.
Revenind la Liciu, din sursele aflate la dispoziție, mai putem afla că a salvat un copil dintr-un incendiu pe la anul 1910. Atunci a mers la un stabiliment unde a comandat o friptură și în timp ce aștepta să i se pregătească, a auzit în stradă țipete, a iesit și a văzut flăcari la o clădire vecină, iar lângă ea o femeie care țipa că i-a rămas pruncul în interior. Actorul a intrat cu curaj în casă, având noroc că focul nu se întețise foarte tare și a iesit cu plodul în brațe, după care a revenit la restaurant unde și-a continuat netulburat masa.
În ceea ce privește viața sa personală, putem afla că și o urmașă a lui (nepoată după unii, fiică după alții), anume Elena Penescu Liciu, a excelat pe scenă, devenind o foarte apreciată balerină, artă dusă la perfecțiune și de nepoata sa Irinel Liciu, soția academicianului Stefan Augustin Doinaș.
După sfârșitul neașteptat al actorului Petre Liciu, colegii, prietenii, mulți dintre focșăneni și autoritatea locală au reușit să strângă suma necesară pentru bustul pe care azi îl vedem lângă Teatrul Pastia și pe care l-au inaugurat în luna aprilie a anului 1916. De atunci, marele Liciu își joacă rolul eternității în mijlocul nostru și pare că vrea să ne spună ceva, după cum reiese din ușoara veselie a figurii sale de bronz. Ce anume, oare, depinde de fiecare persoană care-l privește.
Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Vizionați și VIDEO | Fragment din baletul Operei Faust de Gounod - Antonius și Cleopatra- interpretat de Gabriel Popescu și Irinel Liciu
Citiți și:O poezie a lui Petre Liciu publicată de Raul Sebastian Baz la data de 28 februarie 2015
”Cred ca aveam vreo sapte ani cand tata mi-a recitat o poezie scrisa de Petre Liciu. La vremea aia invatam rapid, asa ca am retinut-o din prima si n-am uitat-o nici pana azi. Iat-o:”
Articol republicat în Ziarul de Vrancea
Prima publicare februarie 2022
