Satul unde timpul a incetat sa curga
Departe de lumea dezlantuita, in ultimul sat al judetului, acolo unde incepe curbura Carpatilor, iar harta Vrancei se agata in cui, o mina de oameni a ramas in urma istoriei. La ei se ajunge numai si numai pe jos, dupa un urcus de doua ceasuri prin poteci inguste si peste podete improvizate din buturugi aruncate peste piraiele repezi. Poiana Stoichii este un sat de clacasi cocotat intre muntii Vrancei si cei ai Buzaului. 60 de oameni stapinesc catunul. Sint saracii bogati ai comunei Vintileasca. Isi duc traiul intr-o liniste si armonie depline. Oameni care iubesc muntele, lasati de Dumnezeu si de guvernanti sa se bucure singuri de frumusetile acestui plai de tara. Fara medic, fara asistenta medicala, fara politist, fara preot, fara biserica, fara cimitir, fara masini si magazine si chiar fara circiuma. Oamenii se au doar pe ei, plus trei cai, doua perechi de boi si o invatatoare care urca muntele cu ranita in spate odata pe saptamina.
Aici, nicaieri nu scrie unde te afli. Un indiciu ar fi ca din virful satului ai privilegiul sa vezi si riul Milcov si Rimnicul Sarat, ape ce izvorasc la doi kilometri distanta. "Ce rost are sa scriem? Si asa nu vine nimeni la noi!", spune Miuta Slabu, ghidul nostru. Aici, in asprimea muntelui, renunti la toate minunile din 2006 si te intorci in urma cu zeci de ani. Cu toate ca pare incredibil pentru zilele in care traim, in Poiana Stoichii femeiele isi nasc pruncii acasa, singure, asistate de moasa, ranile sint oblojite dupa retete pastrate din mama in fiica, iar femeile mai torc caiere intregi de lina in serile lungi de iarna. De la fata mare si pina la ultima strabunica, toate isi scot cu mindrie iile brodate si catrintele tesute chiar de ele din lazile de zestre. Daca au nevoie de injectie, merg la nenea Radu Jinga, "doctorul" satului. A invatat in armata "cum sa imparta buca in patru". Satul nu e atins de globalizare. Este protejat de un drum mult mai prost decit cel pe care-l strabateau soldatii pe timpul celui de-al doilea razboi mondial ori de partizanii care-si gaseau adapost prin casele locului si mult mai prost decit cel pe care oamenii paseau in timpul comunismului, cind Ceausescu a vrut sa-i mute la bloc, pe dealul de la intrarea in Vintileasca. Dictatorul impuscase pe aici un urs impreuna cu Gheorghe Maurer, dupa cum isi amintesc unii dintre cei care le-au gonaci. Nu s-au lasat dusi de pripas nici morti si cum i-a lasat Ceausescu pot fi gasiti si acum.
Moasa, buricul satului
"Uite-asa cum o vedeti, tanti Lenuta face mai mult ca o doctorita", o lauda cele 15 mame pe moasa satului, Lenuta Turea. Pentru toti este "mosica". In fapte este de toate: farmacie, ambulanta, doctor... Femeia uscativa si "iute ca un ardei", asa cum trebuie sa fie o moasa la primejdie, dupa cum ne spun batrinii, numara pe degetele de la miinile aspre copiii carora le-a taiat buricele. Ultima a fost Georgiana, o fetita care a vazut lumina zilei in toamna. Moasei nu i-a fost frica, desi nasterea a fost grea. Si ea si-a nascut singura cei doi copii, cea mai mica, din clasa a VII- a, cu ajutorul unei vecine, Maria Jinga, de la care a invatat secretele ginecologiei. Nu are nici masa de operatie, nici forceps, doar indeminarea si taria unei taranci care stie ca pina la doctor si la Cer trebuie sa te descurci singura. Satencele din Poiana Stoichii cred ca cele doua moase, alaturi de invatatoare, sint cu adevarat niste sfinte
"Am fost eu cu ea si cu Dumnezeu!"
Mariana are 21 de ani si, acum doua luni, a nascut linga cuptorul din bucatarie. Era acasa doar cu bunica, "mai fricoasa ca un iepure". Decide ca nu poate suporta drumul pe jos pina in vale, unde ar putea-o asista un medic. De un mijloc de transport pe roti, inclusiv caruta bunicului, nici nu poate fi vorba, din cauza drumului impracticabil. Cum nu mai venea ceasul nasterii, trimite dupa moasa. "Am gasit-o intr-un hal fara de hal. Rece, ca gheata! Noi, aici, nu avem injectii pentru dilatatii, asa ca am facut focul si am incalzit-o bine la sale", ne explica moasa. Fiind la prima nastere, travaliul a fost greu. "Am fost eu cu ea si cu Dumnezeu!", sopteste Lenuta. Atunci cind a iesit copilul, i-a curatat fata, a masurat buricul de trei degete, "nu de doua ca la spital", si l-a taiat cu foarfeca, iar la urma l-a legat bine cu ata de bumbac. Mama a inceput sa plinga abia cind a avut bucuria sa-si auda fetita plingind. Scincetul de copil a provocat chiote la fereastra, unde nu erau ursitoarele, ci se adunase aproape tot satul. "Nu mai contau orele de strinsoare cind am vazut fata. Imi e asa de draga", ne spune Mariana, in timp ce-si stringe fetita la piept. Singura ei grija a fost sa nu o vada barbatul cind naste, "pentru ca nu se cade". La doua ceasuri dupa ce a nascut era gata sa roboteasca prin casa. Noroc cu babele care i-au strunit harnicia. Medicul a urcat muntele a doua zi, odata cu popa care a facut molifta copilului. Fetita ei a fost increstinata a treia zi de Craciun.
Mort la maternitate, viu acasa
Nu exista mama in Poiana Stoichii care sa nu fi nascut acasa. Toti copiii au fost nascuti cu moasa, careia satenii au grija sa-i dea mereu un plocon, asa cum cere traditia din strabuni. Bita Tamiioaga are 5 copii si, de i-o fi, nu vrea sa mai mearga la materniate. "Cel nascut la maternitate mi-a murit, cei facuti acasa ii am si-mi sint mari, sa-mi traiasca! Doi i-am facut cu tanti Lenuta",ne spune Bita, in timp ce stringe moasa in brate. Miuta Slabu crede ca femeile nasc acasa, uneori fara vreme, din cauza efortului si nu pentru ca ar fi ignorante. Pina la locul unde ar putea fi preluate de Ambulanta le desparte un drum care pare "scurmat de donozauri", dupa cum ne-a spus unul dintre pustii Ioanei Borcaias, venit pe lume acum 11 ani tot linga cuptorul din bucatarie. Drumul nu poate fi rulat de nici un mijloc de transport cu roti. Oamenii stiu ca, in afara de inundatii si de nepasarea guvernantilor, mai datoreaza lipsa drumului exploatatorilor de lemn. Care au lasat dire adinci de peste un metru sub povara bustenilor seculari. "Sfintul picior, asta ne mentine silueta!", spune Miuta, care este delegatul satului in Consiliul Local Vintileasca.
Femeile fac legea de la partizani incoace
La Poiana Stoichii, totul pare si chiar este in stapinirea femeilor, daca tinem cont ca barbatii pleaca la munca, prin tara, cu saptaminile. Localnicii au un pariu nescris cu ei insisi, pentru ca satul sa nu fie sters de pe harta, asa cum doreau comunistii. "Credeau ca sintem prosti sa stam unul in capul altuia! Cred ca auzise el Ceausescu de mosii nostri care au avut pe aici grija de partizani. Unii au facut ani grei de temnita. Gheorghe Vrinceanu si Serban Treistianu au fost inchisi, ca au fost piriti la securitate. Noi, sa stiti, n-am iubit comunistii, ca ne luau pina si fasolea la contractare", spune Ionel Jinga, omul care stie cel mai bine povestea satului, dupa ce veteranul Avram Tutui a murit acum doua luni. Satul este mentionat in marturiile liderilor miscarii legionare ca sat de oameni buni. In muntii de aici au stat vreme de ani figuri legendare ale luptei anticomuniste, iar unii chiar indraznesc sa spuna ca de aici au izbucnit rascoalele taranesti din anii 50. In amintirea unui haiduc raspus de securisti, oamenii au botezat un loc Ripa lui Scarlat. La aproape sase decenii de atunci, localnicii nu vor ca satul lor sa moara. Pentru ca multi au plecat unde au vazut cu ochiii, pentru fete este o cinste sa-si aduca barbatii in sat. "Eu pot sa spun ca m- am insurat! Si ca mine mai sint", ne spune glumind Miuta Slabu, una dintre tinerele care au adus intr-un sat fara electricitate un codru de barbat, cu care traieste de 15 ani. "Si asta nu inseamna ca nu am luat ce mi-a placut", continua ea mindra. "Si ca mine mai sint si altele".
Vecinii ideali
Satenii jura ca in Europa nu e aer mai curat ca in Poiana Stoichii. Aici nu se fura niciodata nimic, deci usile si portile sunt mereu deschise, nu se bea peste masura, iar oamenii nu se bat si nu se injura. Politia nu exista aici, pentru ca aici nu se comit infractiuni. In sat nu vine nici macar postasul. Constienti de efortul pe care-l presupune urcusul, oamenii merg singuri sa-si ridice corespondenta sau ziarele. Pentru ca, inainte sa deschida, televizorul, cei din Poiana Stoichii au devenit fideli presei scrise. In catun nu exista nici un privatizat. Capitalismul nu a patruns inca in aceasta asezare omeneasca. Cine ar cara marfa cu spatele si apoi cit adaos comercial sa-i puna, gindesc oamenii. Cei de aici se innoiesc tot de pe la bilciuri, iar hainele si le poarta la horele de Craciun si de Paste sau atunci cind raspund la chemarea tainica a bisericii din vale. Lipsurile, saracia, izolarea i-au facut mai buni, i-au invatat sa supravietuiasca. Aici toata lumea ajuta cu drag pe toata lumea, iar strainii rataciti primesc ospatare in oricare casa ar intra.
Acesta este satul Poiana Stoichii pe 1 ianuarie 2007, ziua aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.
