Oamenii Munților

Cu SUV-urile in satul presedintelui Balcescu

Catune care fluiera a pustiu! Simbata si duminica a avut loc o inedita intilnire intre satele ramase in urma istoriei si un grup de oameni inimosi care si-au bagat masinile off road pe drumuri neumblate u sute de localnici din Reghiu au primit ajutoare pentru Paste, dar si gaz de lampa de la membrii unui club VIP din Bucuresti u mocanii au dat glas disperarii cerind lumina si susa u marea dorinta a sotilor Culita si Raduta din Piscul Reghiului este ca fetele lor sa nu aiba aceeasi soarta ca si ei u pentru ca nimeni nu va investi aici, locuitorii au ramas foarte putini si foate batrini, iar casele pustii au inceput sa se darime u cititi o poveste despre singurul sat neelectrificat din Vrancea dar si despre temerarii care au spart linistea cu SUV-urile lor

Zeci de temerari de la Clubul Off-Road Adventure Romania din Bucuresti au patruns simbata cu 30 de masini de teren burdusite cu alimente, haine, jucarii si gaz lampant in citeva catune izolate din muntii Vrancei, acolo unde nici copiii nu se mai incumeta sa urce pentru a-si vizita parintii girboviti de ani si de necazuri. Un colt de Romanie unde oamenii nu au auzit de Gigi Becali, de Uniunea Europeana sau recesiunea mondiala, iar presedintele tarii este pentru citiva batrini unul pe nume "Balcescu", si nu revolutionarul pasoptist gravat pe suta de lei comunista. Sate unde gazul lampant, care se gaseste atit de greu in ultimii ani, este mai de pret chiar decit banii. Vestile in singurul sat neelectrificat din judet vin, culmea, prin celulare pe care oamenii le tin deschise doar duminica. Iar drumurile sint atit de naclaite incit pina si SUV-urile o iau "p-alaturea".

"De la fiecare dupa puteri, fiecaruia dupa nevoi"

Comuna Reghiu este una dintre cele mai intinse din Romania, rasfirata pe 60 de kilometri patrati. Aici, distantele se masoara din deal in deal. In catune ca Botul Calului, Piscul Reghiului, Sindrilari, Raiuti, Jgheaburi, Farcas sau Ursoaia putini vrinceni se pot lauda ca au ajuns. Despre acesti oameni au citit insa intr-un articol scris de reporterii nostri liderii Clubului Off-Road Adventure, care de Paste si Craciun, cu masinile lor teleghidate, duc cele necesare traiului romanilor din cele mai izolate comunitati ale tarii. "De la fiecare dupa puteri, fiecaruia dupa nevoi", pare sa fie deviza grupului. O picatura intr-un ocean de nevoi, dar care le intra oamenilor direct la inima. Sint oameni bogati, care au in spate cariere si afaceri importante, dar care vor sa ramina anonimi. Simbata, inainte de zori, au incarcat proviziile in masini cu tractiune integrala, decisi sa ia pieptis cu rotile cramponate relieful extrem, noroiul si hirtoapele. Totul in cautare de adrenalina in creierii ... muntilor. "Noi sintem niste baieti si fete de la Bucuresti care ne-am gindit sa va aducem citeva daruri de Paste. Nu sintem de la nici un partid si nu va cerem sa votati cu nimeni. Noi ne dam pe munte cu masinile si ne place sa ajutam lumea", ii spune sateanului Florea Ion din Piscul Reghiului un barbat cu alura de actor american. "Sinteti trimisi de Dumnezeu!", zice bucuros omul, abia coborit dintr-o capita de fin. In casa sint sase suflete pentru care volunarii au adus sase saci, cu de toate: faina, ulei, zahar, dulciuri, haine si multe altele trebuincioase intr-o gospodarie dintr-un sat unde nu exista magazin, biserica, scoala, dispensar, masini si nici chiar cimitir. Dar ce-i mai important au adus gaz lampant. Pentru ca Piscul Reghiului este singurul sat vrincean neelectrificat. Ion Florea, nascut in 1933, spune ca pe timpul comunistilor a platit chiar si o taxa pentru electrificare, dar statul roman l-a tras in piept. De atunci tot asteapta. Nu ezita sa-l intrebe inca o data pe viceprimarul Neculai Nemut, transformat in calauza pentru aventurierii bucuresteni. "Olecuta de lumina tare ne-ar prinde bine. Se mai aude ceva, domn vice?". Barbatul are grija de un fecior "milog la cap", care zace in patul din odaita intunecoasa. Sotia e plecata la biserica, unde "poarta pomelnicele". "Daca asa ne e soarta, unde sa ne ducem?", zice omul ramas trist in urma sirului de masini 4 X4.

Presedintelele Traian Balcescu

Intr-o casuta ca cele de la muzeul satului, ce a luat-o din loc din cauza instabilitatii terenului, isi duce traiul cea mai tinara familie din Piscul Reghiului: Culita, de 33 de ani, Raduta, de 38 de ani, si fiicele lor Maricela, intr-a doua, si Mihaela, de 6 ani. Imbracata intr-o bundita facuta de "tata mosu", cea mica a venit intr-un suflet de pe dealul pe care pazea oile sa vada masini cum n-a vazut niciodata. Culita si Raduta spun ca nu s-au incumetat sa plece pentru ca il au in casa batrineasca pe tatal familiei, un batrin de 84 de ani. "Cind o inchide ochii, poate ne-om duce, dar pina atunci ...", spune Culita, incurcata, in timp ce fetele stau lipite de ea. Uimit de neobisnuita vizita, Raduta incepe sa plinga precum un copil. Isi sterge lacrimile cu miinile aspre, de la bustenii pe care ii crapa la padure, pentru 30 "" 40 de lei pe zi. Tot ce vrea e ca fetele sa se duca din noroaie si intuneric. "Copilul meu vrea si el un calculator, dar unde sa-l bag in priza...", spune el. Cele mici se trezesc in zori pentru a ajunge la scoala, asa cum au facut si parintii lor. Mindra, blondina Maricela le arata voluntarilor carnetul de note. Peste tot numai "FB" din partea invatatoarei Mia Chipaila. Fetele vor sa se faca invatatoare. Pina atunci, tata mosu"â„¢ le-a invatat sa se apere de jivine, pe care le vad adesea in drum spre invatatura.

Vecinii Culitei sint Tudora si Ion Galatanu, oameni aspri, invatati cu muntele, dar care nu sint la curent cu stirile. Intrebat de voluntari cine este presedintele Romaniei, barbatul cu itarii peticiti il nominalizeaza pe Traian ... Balcescu. "Dar cu lumina ce facem?", intreaba el la final, stiind ca electricitatea i-ar aduce si lui informatii despre lume si viata.

"Lumina si susaua!

La cei 84 de ani, Stefan T. Lepadatu este inteleptul din Piscu Reghiului. Cu caciula de astrahan pe cap si cu bastonul lustruit de ani in mina, batrinelul are acelasi of: "lumina si susaua". Drept ca un bat, mosul cinta la fluier, cara lemne cu spinarea, face sindrila pentru casa, isi coseste poienile ca un flacau si ara cu calul putinul pamint, pentru nevoile familiei. Ii prieste aerul de munte! Isi aminteste ca ieri de un avion nemtesc care s-a prabusit pe timpul razboiului, ca cel mai notabil eveniment satesc din ultimii 60 de ani, dar si cum i-a omenit pe nemtii refugiati in munti. "Minune mare! Pai aici mai des te vezi cu ursul decit cu musafiri ca neavoastra", se minuneaza el de vehiculele aproape extraterestre care i-au parcat la poarta. Plin de bun simt, batrinul intreaba cit trebuie sa plateasca pe ajutoare. Cum totul e gratis, batrinul le cinta o doina din fluier.

Fiica inteleptului, Rada, are 66 de ani si si-a ridicat o odaita exact la marginea padurii. "Am facut-o cu mina mea, ca aveam barbat rau si vroiam si eu sa am un pat unde sa pun linistita capul pe perna". In unica odaita poti sa lingi miere, atit de curat este. La capatul pustiului, femeia se teme de salbaticiuni, dar are si privilegiul de a-si da binete cu sase caprioare care-i vin dimineata de dimineata la fereastra. "Aici ne-am nascut, aici murim, pe meleagurile astea, unde dai chept in chept cu ursul. Pai noaptea trecuta am zis ca intra peste mine in casa. Cred ca au atacat un mistret, ca guita cum face porcul cind il tai de Craciun. Aveam inima cit un purice", spune femeia, retraind parca spaimele noptii. Se bucura cel mai mult de gazul primit. "Daca le aduci gaz, parca il aduci pe Dumnezeu", spune vicele, care i-a mai aprovizionat pe cei din satul fara lumina.

"Ne e frica de hoti, nu de lupi"

Urmatorii vecini sint cocotati de alte dealuri. Din pricina defrisarilor, dar si a cutremurelor, peisajul pare selenar. Masinile cu dubla tractiune se opintesc, dar parcheaza aproape de prispa caselor. Intr-una din aceste casute din lut, Anghel Cintachea, de 73 de ani, "opereaza" la o soba. Gospodarii fac curatenia de primavara. In simplitatea si saracia lor, totul e, dupa caz, alb, negru sau de culoarea lutului, fara pata si asezat geometric. Maria, gospodina casei, potoleste ciinele legat sub un prun. In mijlocul salbaticiei, femeia se teme mai degraba de hoti decit de ursi. Nu au copii. "Vreau un crestin sa ma dau pe mina lui de ingropare si sa-i las averea. Sa nu fie betiv, prost si sa nu-i fie urita munca", spune femeia, incovoiata de spate, de la munca de barbat facuta in viata. Urmatorii vecini sint la cel putin doi kilometri de urcus. "La moarte ma gindeam, dar sa vina asa ceva pe aici, nu!", se minuneaza Stanca Bouros, de 75 de ani, cind vede sirul de masini spoite cu noroi. La fel de uimiti sint si Ion si Constantina Pirvu, doi soti care si-au trait viata mai aproape de cer decit toti vecinii lor. Sint printre putinii cu telefon mobil, dar il tin deschis doar duminica pentru ca bateria o incarca tocmai la Ursoaia, la un frate, iar batrinetea parca le-a pus plumb in picioare. Ca sa vorbeasca se suie intr-un copac. Copiii familiei s-au imprastiat in cele patru zari. Dau rar pe la casa parinteasca. "Vasilica e la Roma, fata e desenatoare la Bucuresti. N-a mai venit acasa de vreo doi ani", spune mama. Batriinii nu admit ca au fost uitati de copii si pun totul pe seama drumului. Subiectul zilei in micul pilc de case este "pecetea diavolului" sau numarul 666 care va cuceri lumea.

"Satele acestea sint soritite pierii"

Cei de la Off-Road Adventure impart misiunea lor in doua. Daca traseele experimentate cu SUV-urile au insemnat un "refresh" dupa luni de stres in companii multinationale, saracia oamenilor i-a intristat. Practic, in multe case nu ai pe ce sa pui mina. O soba din lut, o lampa de gaz, un pat pe tarusi infipti in pamint, ceaunul de mamaliga, citeva scoarte pe pereti si animalele din jurul casei sint tot ce au acesti oameni. Chiar daca au innoptat in saci de dormit si au plecat acasa plini de noroi, misiunea umanitara le-a adus multumire sufleteasca impatimitilor off road. Jurnalistul Dan Gheorghe de la Romania Libera i-a insotit in mai multe expeditii, dar spune ca de la Reghiu a plecat mihnit de saracia crunta si noroaiele in care innoata acesti oameni. "Sint foarte saraci si nu au nici un fel de speranta pentru viitor. Singura grija pentru copiii lor este sa nu mai fie acolo, sa plece. Grav mi se pare ca au fost pacaliti de statul roman, pentru ca au platit pentru electricitate, iar dupa 90 autoritatile n-au mai recunoscut si au ramas iar si cu buza umflata. Eu cred ca singura solutie, cea mai normala, este sa se traga mai spre vatra comunei, sa primeasca teren, sa primesca utilitati, pentru ca acolo, in munte, este foarte greu sa investeasca cineva in utilitati. Asta este, de fapt, marea problema a satelor de munte, ca sint rasfirate". Ce se va intimpla pe viitor? "E clar ca satul acela o sa dipara, batrinii vor muri, tinerii vor pleca, o sa ramina casele pustii, alea or sa se darime si tot asa... Satele acestea sint soritite pierii. Nu au nici o sansa!". (Silvia VRINCEANU)

---