Jurnalism cetatenesc

Doi italieni care se gândesc la problemele României mai mult decât o fac foarte mulți români

Doina Mustățea
13 oct 2017 14268 vizualizări

Doina Mustățea, fostă Chelaru, este o vrânceancă de la Milcovul, plecată de mulţi ani prin străini, dar care nu şi-a uitat rădăcinile şi se implică adesea în acţiuni caritabile în beneficiul celor aflaţi în nevoi de acasă. Pentru că ne-a povestit cu drag despre vrâncenii pozitivi de la Roma, ziarul nostru i-a propus să scrie chiar ea despre ei în încercarea de a le oferi celor plecaţi posibilitatea de a-şi face auzită vocea.De curând Doina Mustățea  ne-a trimis povestea frumoasă a  doi  italieni care se gândesc la problemele României, în general ,și la comunitatea de vrânceni aflați în Italia ,în particular, mai mult decât o fac foarte mulți români Citiți-o în continuare

EMANUELE LATAGLIATA

Încă din anii 90 practică meseria de jurnalist iar prima vizită în România a făcut-o în noiembrie 2009 la o întrunire de televiziune. Cu o bună experiență în domeniu, în 2013 a deschis în Italia prima televiziune a diasporei, televiziune romano-italiana dedicată românilor. De ce a dorit acest canal tv? Pentru că se îndrăgostise de Romania cu bunele și relele ei și pentru că a vrut să creeze o punte trainică intre românii și italienii din Peninsulă dar și între cei din România. Ideea i-o dăduse tot un italian pe care l-a întâlnit în avion la întoarcerea din România dintr-una din vizitele de lucru. A vizitat aproape toată țara noastră iar orașul care l-a fermecat este Sibiu însă Calafatul este cel care i-a rămas în inimă. L-am văzut prima dată în carne și oase la un eveniment organizat de el pe 24 ianuarie în cinstea României și a românilor, marcând astfel Unirea Principatelor.

Foto: Emanuele Latagliata cu clop maramureșean​

Am crezut că-i român pentru că purta o frumoasă ie și pe cap avea un clop maramureșean. Am rămas impresionată când mi s-a spus că-i italian și că la toate sărbătorile românești în cinstea cărora organizează și evenimente se îmbracă așa și că straiele noastre populare le poartă cu plăcere și mândrie. Acel mega eveniment l-a organizat cu ajutorul unor sponsori și din bani proprii și tot atunci a avut loc și startul unei campanii umanitare de într-ajutorare a unui copil foarte bolnav din Focșani, campanie la care, mai apoi, a participat și colaborat din plin. De atunci s-a implicat în mai multe campanii umanitare dedicate copiilor defavorizati sau bolnavi din România și a implicat în această activitate și alți prieteni italieni.

Foto-i Emanuele Latagliata este bun prieten încă de cand a pus prima dată piciorul în România cu marele nostru artist Gheorghe Zanfir

Evenimentele dedicate românilor organizate de el au fost aproape 50 la număr dar evenimentul cu cel mai mare răsunet a fost cel organizat cu marele nostru artist Gheorghe Zanfir și cu care Emanuele Latagliata este bun prieten încă de cand a pus prima dată piciorul în România.

Foto – Emanuele Latagliata l-a adus pe Benone Sinulescu la Roma

Alți 2 mari artiști pe care românii îi iubesc și care au venit la Roma aduși de către Emanuele sunt indrăgiții Benone Sinulescu și Laura Lavric. Buzăul, orașul lui ”nenea Beny”, la festivalul ”Benone Sinulescu” l-a avut ca invitat special pe nimeni altul decât Emanuele Latagliata și l-a premiat ca drept răsplată pentru munca pe care o depune în folosul comunității românesti.

Foto- Emanuele Latagliata cu Laura Lavric

Studioul Romit tv a avut și continuă să aibă ca invitați speciali românii care fac cinste diasporei cât și celor de acasă și aceste emisiuni sunt culturale, educative, informative, cu tematici politice etc. Ceea ce il face special este latura lui umană și în diferitele campanii umanitare la care a participat, la una din ele a făcut un gest unic: a cumparat un scaun cu rotile pentru o fată din Vrancea cu un înalt grad de handicap și care nu mai putea folosi scaunul vechi pentru că se rupsese. În realitate era al doilea scaun cu rotile trimis în Vrancea pentru astfel de persoane, primul îl avea acasă si l-a făcut cadou Elenei, cel de-al doilea l-a cumpărat special pentru Luminița.

GIANCARLO GERMANI

Este avocatul comunității românesti din zona Romei în special și din Italia in general. Așa îl cunosc toți românii. Vorbește românește bine cu un simpatic accent italian și îi place ca uneori să spună că-i român iar în România a fost prima dată în 1997. De atunci a dorit mereu să se întoarcă încă odată și încă odată.... De 16 ani, în fiecare vară vine în România, la Buzău, de unde este soția lui și unde, cu mare drag, își duce copilul în vacanță. De fapt vacanța o face peste tot în România, despre care spune că este o țară cum alta nu-i însă nu-i plac politicienii ei. Întrebat de ce iubește România răspunde mereu: ”copilul meu este jumătate român iar România este țara lui, cum să nu-mi iubesc fiul și jumătatea lui românească?”.

Foto –Giancarlo Germani   pe care îl cunoscc toți românii ca fiind avocatul comunității românesti din zona Romei în special și din Italia in general

Colors Radio este un post radio pe care Giancarlo l-a înființat în 2015 împreună cu Mihaela, soția lui și cu Mihai Muntean și Bianca Cozma care le sunt colaboratori. Avocat fiind și un bun cunoscător al legislației, un bun apărător al românilor în diferite procese prin tribunalele Italiei, Giancarlo a dorit ca acest post radio să fie un mijloc de a informa românii mai mult și mai bine decât au fost pâna atunci și a dorit să creeze o punte trainică între românii de acasă și cei din diasporă (aceleași gânduri si idei ca și Emanuele Latagliata). Emisiunea ”Românii în lume” este dedicată în totalitate problemelor de orice gen ale românilor din diasporă, este o emisiune în care românii intră în contact cu noutățile despre țara lor, și obțin informații și sfaturi pe care un avocat le poate da celor cu probleme.

Giancarlo Germani scris o carte semnată împreună cu Alexandra Cristina Grigorescu despre conditia femeilor romance care muncesc in Italia.O carte din care TVR a facut un reportaj foarte documentat în care aexplicat despre aceasta meserie de ”bandantă” practicata de românce în Italia.Cartea se numește”Bandanti Romene-ambasciatrici d'amore”

Foto- Coperta  cărții ”Bandanti Romene-ambasciatrici d'amore”scrise de Giancarlo Germani împreună cu Alexandra Cristina Grigorescu 

Lansarea amintitei lucrări a avut loc pe 28.01.2016.În fotografia de mai jos apar Giancarlo Germani și  Alexandra Cristina Grigorescu cei doi autori ai cărții la ceremonia lansării de anul trecut.

Foto- Lansarea cărții ”Bandanti Romene-ambasciatrici d'amore” a avut loc pe 28.01.2016.În fotografia de mai sus apar Giancarlo Germani și  Alexandra Cristina Grigorescu cei doi autori ai cărții la ceremonia lansării de anul trecut

Foto: Giancarlo Germani  este numit și ”avocatul comunității” pentru că  se implică foarte mult în problemele românilor și de foarte multe ori o face gratis, comparativ cu alți avocați care cer să fie plătiți

În ultima vreme Giancarlo s-a alăturat, odată cu Emanuele Latagliata, acțiunilor de binefacere făcute pentru copiii si bătrânii defavorizați din România si a participat la diferite campanii facute special pentru copii cu probleme grave de sanatate, câtiva dintre ei din Vrancea. Astfel, spune el, copiii și bătrânii defavorizați găsesc în el un prieten pe care nu îl vor cunoaște în persoană niciodată dar care va face pentru ei orice îi stă în putere. Dintr-o inițiativă personală a venit cu propunerea și punerea în practică a unei donații de carte în limba italiană la bibliotecile școlilor din Vrancea pentru copii care au început studiile în Italia,iar  apoi sub diferite motive s-au retras cu părinții acasă, în România. Astfel, Giancarlo a făcut prima donație de 100 de volume la școala de la Milcovul iar această etapă va continua până când bibliotecile cât mai multor școli vor avea rafturi de căți în limba italiană, în special în școlile unde italiana este materie de studiu. Am apreciat mereu gestul lor de a pune umărul la nevoie și de a ajuta oameni care s-au născut într-o tară diferită de a lor, care vorbesc o limbă diferită de a lor dar care au nevoie de oameni ca ei: cu suflet bun și cu initiative pe masură.(Doina Mustățea)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.