Români de nota zece
La 12 noiembrie a.c., cea mai mare gimnastă a tuturor timpurilor, „zeiţa de la Montreal“, „pasărea măiastră“ a sălilor noastre de sport împlineşte 50 de ani. Biletul de intrare în eternitate şi l-a semnat imperial la Olimpiada de la Montreal (Canada), în vara anului 1976, moment ce l-am trăit, imposibil de redat în cuvinte, în Tulnicii Vrancei.
Venisem pe plaiurile „Mioriţei“ cu zece ani înainte şi aduceam cu mine imaginea esenţializării formelor şi concentrarea maximă a ideii de zbor în „Pasărea în spaţiu“, expusă de Brâncuşi în 1925 la New-York. Un coleg de facultate, originar din Peştişanii întemeietorului sculpturii moderne, mă ajutase să desluşesc într-un set de fotografii cum îşi poate dăltui omul saltul spre infinit, lucrările sale de artă devenind urma pe care o lasă în lumea fenomenelor pămînteşti.
Şi a venit acel sfîrşit de iulie 1976, cînd adolescenta de 14 ani şi jumătate din Oneşti avea să frîngă ireversibil gravitaţia şi să dea o altă înfăţişare gimnasticii. După un 9,85 obţinut în urma unui vîrtej ameţitor de răsuciri pe „puntea suspinelor“, cei 20.000 de spectatori care umpluseră sala „Forum“ îşi opresc respiraţia şi urmăresc cu sufletul la gură „zborul“ imaterial al Nadiei la paralele. La sfîrşitul exerciţiului, afişajul electronic al sălii consemna la numărul de concurs 073 nota 1,00 – calculatoarele americane nefiind programate să noteze perfecţiunea umană (nota 1,00 fiind repetată de încă şase ori).
Minunea se petrecuse şi gîndul m-a dus la două momente din istoria universală a poştei de la începutul secolului XX, despre care citisem într-un almanah: 1) după prima radiocomunicaţie telegrafică transoceanică, realizatorul acesteia a primit o scrisoare din America pe care scria doar atît: „Guglielmo Marconi – Italia“; 2) aflat într-o călătorie în Australia, unul dintre promotorii literaturii americane moderne primea şi el o scrisoare pe care scria doar „Mark Twain – Australia“.
Dorind să ating cu degetele mele inefabilul celebrităţii Nadiei, i-am trimis de la Tulnici o scrisoare de felicitare, la destinatar scriind doar „Nadia Comăneci – Canada“. La două săptămîni după închiderea Olimpiadei, am primit de la Cristian Ţopescu, crainicul televiziunii române la Olimpiadă, o scrisoare prin care îmi transmitea mulţumirile Nadiei, asaltată de geamantane de scrisori din toată lumea.
De atunci, ideea de zbor într-o formă materială are pentru mine esenţa sculpturii lui Brâncuşi, răsfrîntă în trupul adolescentin al celei numită pentru totdeauna „La Fée de Montreal“.
Prof .Valeriu Anghel