Educația -factor esențial în dezvoltarea unei comunități.Rolul cheie pe care l-a avut, în ultimii ani, omul de afaceri Valentin Resmeriță
Sute de tineri au avut șansa unei pregătiri intensive în domeniul digital, printr-un proiect derulat în parteneriat de Consiliuol Județean Vrancea și firma Metale Internațional, deținută de omul de afaceri Valentin Resmeriță.
De altfel, de la Resmeriță a pornit și ideea acestui parteneriat, prin care tinerii au primit burse pentru a învăța programare, marketing digital și pentru a-și dezvolta abilitățile de project management.
”Nu e o cheltuială, e o investiție!”
Omul de afaceri, care a susținut financiar pregătirea tinerilor, spune că nu a văzut nici o secundă bursele ca pe o cheltuială, ci ca pe o investiție, el fiind convins că digitalizarea e viitorul. Din generația născută în era revoluției digitale se vor ridica specialiștii de mâine, iar pregătirea lor trebuie să aibă loc de la vârste fragede.
”Eu nu am văzutr nici o secundă aceste burse ca fiind o cheltuială. Dimpotrivă, am privit-o ca pe o investiție, pentru că susținând aceștia tineri să se pregătească într-un domeniu de viitor investim, de fapt, în viitor, în dezvoltare, în economie”, a declarat Valetin Resmeriță.
Susținerea și implicarea în educația tinerilor a avut și un alt scop: acela ca măcar o parte dintre cei care au beneficiat de pregătire să rămână acasă, în Vrancea, pentru a aplica ceea ce au învățat.