Jurnalism cetatenesc

Pulsul Oraşului: „În ziua de azi elevul e mai bine îmbrăcat decît profesorul”

Lorena Meca
7 sep 2011 3001 vizualizări
Senatorii din Comisia pentru învăţămînt au respins ieri introducerea obligativităţii purtării uniformei şcolare în învăţămîntul primar şi gimnazial, majoritatea acestora dînd un vot negativ la o iniţiativă legislativă propusă de către deputatul PDL Cezar Preda.

În timpul dezbaterilor, senatorii au avut păreri împărţite privind acest subiect, unii invocînd faptul că uniformele sînt necesare pentru creşterea prestigiului şcolilor şi a sentimentului de apartenenţă la o comunitate, alţii susţinînd că uniforma ar reprezenta o încorsetare dură în viaţa copiilor. Astfel, elevii care vin la şcoală îmbrăcaţi după ultima modă, mai au încă ocazia să îşi etaleze vestimentaţia printre profesorii şi colegii care nu au posibilităţi financiare atît de ridicate. Cum comentează interlocutorii şi cititorii noştri lipsa uniformelor din şcoli şi licee, puteţi afla din sondajul următor.

 
Natalia Staicu, pensionară, Focşani

“Nu e o idee tocmai bună lipsa uniformei din şcoli. Sînt benefice pentru că în felul acesta nu mai apare discriminare între elevi. Astfel, toţi sînt egali, de la cei mai bogaţi pînă la cei mai săraci. Cei cu posibilităţi mai reduse se simt de multe ori marginalizaţi cînd îi văd pe colegii lor cum vin îmbrăcaţi în fiecare zi ca după ultima modă. În loc să fie preocupaţi de carte, pe mulţi îi interesează ţinuta… plus că în ziua de azi elevul e mai bine îmbrăcat decît profesorul. Din punctul meu de vedere, elevul ar trebui să îmbrace o ţinută decentă, care să fie pe placul tuturor. Nu să meargă la şcoală pentru parada modei sau să îşi etaleze maşinile, ci să se preocupe mai mult de învăţătură. Înainte era minunat. Cu drag îmi aduc aminte de anii de liceu şi de uniforma pe care o purtam”.

 
Maria Rojoc, elevă, Focşani

“Va fi foarte bine dacă nu vom fi obligaţi să purtăm uniformă. Chiar ne-am plictisi să ne ducem în fiecare zi îmbrăcaţi la fel. Cît despre diferenţele care apar… acum depinde şi de mentalitate. Fiecare vine îmbrăcat cu ce îşi permite şi cu ce se simte bine. Chiar dacă ar deveni obligatorie, cred că nimeni nu ar purta-o. După părerea mea, uniforma perfectă ar trebui să ne reprezinte în totalitate şi să se plieze perfect pe gusturile oricărui licean. Într-o pereche de blugi şi un tricou ne-am simţi perfect. Această „uniformă” nu s-ar compara niciodată cu o fustă pipită ori pantalon de stofă”.

 
Paula Braşoveanu, pensionară, Focşani

“Uniforma era cîndva oglinda elevului. Acum sînt copii care la doisprezece ani nu îşi mai ascultă părinţii. Vin mai bine îmbrăcaţi decît profesorul. Am lucrat în învăţămînt şi vedeam cum erau elevii îmbrăcaţi şi ce maşini conduceau. O uniformă ideală ar fi în opinia mea formată dintr-un sarafan drept şi o pereche de pantaloni. Compleurile pipite nu mai sînt totuşi la modă. Înainte aveam şorţuleţ şi coroniţă şi era foarte frumos”.

 


Oana Vatră, studentă, Focşani

“Eu am avut uniformă un singur an la liceu, dar după ce s-a schimbat directorul s-au schimbat şi regulile şi nu am mai fost nevoiţi să o purtăm. Îmi plăcea uniforma pe care o aveam atunci pentru că era pe gustul nostru. A contat şi părerea unor elevi mai mari în alegerea modelului şi asta ne-a mulţumit. Sînt într-adevăr unele modele foarte urîte şi pe deasupra extrem de incomode. Şi uniforma are un rol bine definit, pentru că în felul acesta nu se mai fac diferenţe între elevi, şi astfel nu se simt defavorizaţi cei care nu au posibilitatea să vină în fiecare zi cu cîte o haină nouă”.

 
Veta Calotă, casnică, Dumitreşti

“E o decizie foarte neinspirată. Purtarea uniformelor trebuia să devină o obligativitate. E o formă de disciplină, iar în felul acesta nici copilul nu s-ar mai simţi diferenţiat. Uniforma îi oferea elevului apartenenţă la un anumit grup şi şansa de a fi egal cu toată lumea, chiar şi cu cei care au posibilităţi materiale şi care îşi permit în fiecare zi să vină cu alte haine. Ar trebui să se introducă modele care să fie pe gustul elevilor, şi poate în felul acesta nu s-ar mai simţi obligaţi să o poarte.


Anonim

“În societatea în care trăim, uniformele ar trebui introduse de la cei mai mici pînă la cei mai mari. Înainte era foarte frumos… aveam trei copii la şcoală şi îmi era drag cînd îi vedeam în uniformă. Acum nu se mai deosebeşte nici faţă de profesor nici faţă de omul de pe stradă. Spre exemplu, sînt profesori care nu îşi permit să se îmbrace cum se îmbracă copiii aceştia de bani gata. Stau aproape de şcoală şi văd tineretul acesta care coboară din maşini scumpe, au haine de ultimă modă... nu înţeleg de unde atîta eleganţă. După părerea mea uniforma ideală e aceea pe care am avut-o şi noi. Aveam eşarfă, ecuson, cravată… erau frumoase. Simţeam că sîntem elevi”.

Sondaj realizat de Lorena MECA

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.