Martor ocular, în Vrancea, al dramei țăranului român în timpul colectivizării
În luna aprilie a cestui an s-au împlinit 62 de ani de cănd autoritățile comuniste din România au decretat triumful relațiilor socialiste din agricultură, lucru consfințit de Plenara P.M.R. din 23-25 aprilie 1962.
Ce a însemnat colectivizarea pentru țăranul român? Un lung prilej de necazuri și nenorociri constând în confiscarea terenurilor , a utilajelor agricole, a caselor, ani grei de închisoare pentru cei care se opuneau colectivizării , strămutarea familiilor în Bărăgan etc.
Adăugăm la aceste nenorociri și sistemul cotelor obligatorii care nu țineau cont de calamitățile naturale (secetă, grindină,îngheț). Acest lucru a sărăcit și mai mult țărănimea și a dezechilibrat complet țărănimea care constituia aproximativ 75% din populația țării.
De altfel, numai în Romînia și Albania autoritățile comuniste au aplicat țărănimii un regim de austeritate nemaiîntâlnit la celălalte țări aflate sub dominația URSS.
Întovărășirile agricole care se înființaseră încă din 1949 au netezit drumul spre cooperativizarea agriculturii.
Moartea lui Stalin din 1953 a dus la un proces de slăbire a presiunii asupra țărănimii pentru o perioada de 2 ani.
Începând cu anul 1956,propaganda pentru colectivizarea agriculturii s-a acutizat.
Țăranii români fuseseră împărțiți în cinci categorii : țăranii săraci fără pământ, țăranii care dețineau ceva pământ, țăranii mijlocași, chiaburii și moșierii.
Dacă la câmpie înființarea G.A.C.-urilor a fost mai ușor de făcut datorită configurației terenurilor , în zonele de deal și munte, acest lucru s-a făcut mai greu.
Prima regiune colectivizată a fost Constanța. Au urmat apoi Galațiul, Banatul etc.
Întâmplarea a făcut ca, elev fiind la Școala din Vizantea-Răzășească, sat care făcea parte din vechea comună Vizantea, să fiu martor la înființarea G.A.C. din această comună.
Într-un martie geros al anului 1956,profesoara noastră de limba rusă, (absolventă de liceu din Vizantea-Răzășească), ne-a dus pe câțiva elevi în Vizantea Mănăstirească în ziua în care se punea piatra de temelie a viitoarei Gospodării Agricole Colective, intitulată pompos ,„Congresul al II-lea al PMR”.
În fața sediului viitoarei gospodării colective era ridicată o scenă, împodopită cu covoare și crengi de brad.
Aici erau vreo trei lăutari locali care de abia îngînau niște melodii populare și câțiva oameni care se plimbau de colo-colo ca să nu înghețe de frig.
La ora 10:00 sosește o mașină de teren din care coboară șoferul și încă două persoane, având cizme de piele, raglane negre și șepci tot din piele pe cap.
Au salutat oamenii din față și au intrat în sediu, de unde au ieșit după vreo zece minute. Pe scenă a fost adusă o masă la care au luat loc cei doi oaspeți și președintele Sfatului Popular al comunei.
Primul a luat cuvântul președintele, apoi cei doi care erau prim-secretarul raionului Panciu și secretarul cu probleme de agricultură. După urările de rigoare, cei trei au intrat în sediu, iar pe scenă au urmat câțiva tineri care au interpretat melodii populare, apoi noi, elevii veniți de la Vizantea- Răzășească.
Eu am recitat o poezie în limba rusă „Vsegda gatov”(„Totdeauna gata”) din care nu cred că a înțeles cineva o boabă. Am mers în spatele viitoarei G.A.C. pentru a vedea „averea” cu care pornea la drum viitoarea unitate. Am văzut vreo două căruțe hârbuite de lemn, câteva oi și capre râioase cărora le dăduse cineva un snop de coceni, o iapă și un mânz și două vaci costelive și un vițel, legați de un gard.
Tot aici sfârâia un grătar cu fripturi pentru oaspeți , păzit cu strășnicie de doi inși.
Flămânzi și friguroși am plecat spre școala de la care venisem, povestind părinților și prietenilor ce am văzut la noul GAC.
În comuna vecină Găuri, în care locuiam și eu, înființarea G.A.G.-urilor a avut loc mult mai tîrziu. Aici, activiști ai partidului, umblau prin cele trei sate ale comunei să lămurească țăranii să se înscrie în colectiv. Dar bărbații fugeau din calea acestor echipe și se ascundeau la...... dimprejurul satelor sau chiar fugeau în alte sate la rude sau la prieteni.
Însuși președintele Sfatului Popular al comunei pe nume Toader Holban, anunța prietenii apropiați când în comună soseau activiști de la raion și organizau echipe care umblau din casă în casă, să fugă din calea lor.
Într-o seară, acasă la noi sosește o echipă din cinci inși , printre care erau agentul agricol al comunei, președintele Frontului Democrat al Femeilor, un activist străin și doi țărani săraci din sat, unul din ei fiind orb de un ochi. După multe discuții controversate, cel cu un ochi lipsă, îi spune lui tata:
- „Ce mai, Dumitre, de-acum acesta-i drumul!”
Tata, enervat la culme de discuțiile purtate până atunci îi răspunde:
- „Cum dracu de vezi tu drumul de urmat c-un singur ochi și eu nu?” chi
A doua zi tata a fost chemat la Postul de Miliție somat să predea o armă pe care ar fi avut-o din timpul războiului, după informațiile miliției.
Înt-adevăr, avusese o armă dar o îngropase într-o vizuină de vulpe pe malul unui pârâu. O zi întreagă a săpat pentru a găsi arma, pentru că uitase locul precis unde a îngropat-o.
Până la urmă și în fosta comună Găuri s-a înființat G.A.C.-ul, care purta numele de „Drumul lui Lenin” și care își avea sediul în aceeași clădire cu Sfatul Popular, în casele Linei Constantinescu, case care-i fuseseră confiscate de regimul comunist.
Numai că viața acestui G.A.C. nu a fost prea lungă, deoarece a fost desființat la ordinul autorităților, pentru că acesta ca și alte unități similare din Vrancea fuseseră înființate folosindu-se metode mai puțin ortodoxe și partidul dăduse o lege care desființa G.A.C. înființate într-o anumită perioadă.
Liderii P.M.R. au sărbătorit încheierea procesului de colectivizare prin organizarea unei plenare speciale a CC al PMR la 23-25 aprilie 1962 și a unei sesiuni speciale a MAN la 27-30 aprilie 1962, la care au participat 11.000 de țărani, numărul țăranilor invitați fiind o aluzie la numărul victimelor Răscoalei din 1907.
Gheorghe Ghiroghiu-Dej secretarul general al Partidului Muncitoresc Român( PMR) a raportat că formele socialiste de proprietate dețineau 96% din terenul arabil și 93,4% din suprafața agricolă.
N-a amintit nimic de teroarea comunistă exercitată în satele României și de revoltele îndreptățite ale țăranilor împotriva colectivizării.
Protestele țăranilor din Vrancea (Bârsești, Răstoaca, Suraia etc.)ca și din alte județe ale țării au fost lichidate prin împușcarea celor revoltați, ani grei de închisoare, confiscarea averii, împiedicarea copiilor acestora de a urma facultăți etc.
Colectivizarea forțată în România a lăsat urme adânci în viața țărănimii, unele nevindcate nici în ziua de azi.
Pof. Victor Herchea
