La Cină cu Isus
Era o seară cu parfum de miere
Se auzea cum clopotele bat
Chemându-i pe creștini la Înviere
Și toți veneau cu sufletul curat
Să fiu ca ei, că capăt iar putere
M-am primenit și obrazul l-am spălat
Pe față am simțit o adiere
Și odăița mi s-a luminat.
Nu-L auzisem când intrase-n casă
Poate de aceea nu m-am speriat,
Pășind ușor s-a îndreptat spre masă
Și-n trecere m-a binecuvântat.
Știam că-i El, îl așteptam la cină
Mai mult, nici nu puteam spera
După atâta vreme să revină
Să gust din nou din bunătatea Sa.
Îl mai văzusem plin de voie bună
Mergând prin grâu sub cedrii din Liban
Când soarele-n apus I-era cunună
Și ucenicii îl urmau în lan.
Am alergat grăbit să-L prind din urmă
Voiam să-i dărui rodii din Elam
Simțeam cum răsuflarea mi se curmă
Credeam în El și încă nu credeam
În altă noapte cruntă și nebună
Când în celula-mi hâdă a intrat
Acoperiți cu pulbere de lună
Pe rogojini alături ne-am culcat
M-am dus în vis pe Dealul Căpățânii
Și trupul plin de răni I-am mângâiat
Când m-am trezit după apusul lunii,
Să-i mulțumesc, Isus era plecat.
Iar către zori, când supărați cocoșii
Cucurigesc besmetic ca năucii
Un coș însângerat cu ouă roșii
Mă adăsta la rădăcina crucii.
Era chiar El Christosul fără vină
Ajuns acum din nou în fața mea.
Mi-a spus zâmbind: - Mă așteptai la cină
Hai pune să mâncăm și noi ceva.
Plin de sfială, am întins ștergarul
Și am ciocnit cu ouăle din coș,
Când mi-a cerut, l-am împlinit paharul
Cu vin iscat din sângele Său roș.
Am tot vorbit, uitând că timpul trece
Când clopototul de ziuă a sunat,
Atunci Isus s-a ridicat să plece
Și mâna în genunchi i-am sărutat
A dispărut apoi ca o părere
În cameră parfum de nard plutea
Și am simțit în inimă durere
Că nu mai pot să-i fiu alăturea
Dar vocea Lui a răsunat în mine
Nu plânge, glasu-I mă încuraja,
Acum ca și în vremea care vine
Voi fi mereu în preajma ta.
Prof. Ionel Mony Constantin- Focșani
Profesorul Ionel Simion Constantin este cunoscut publicului sub pseudonimele literare Ion Săracu, Ionel Mony Constantin sau Ionel Vrânceanu.
Absolvent al Facultăţii de istorie arheologie din Bucureşti face parte din membrii fondatori ai Asociaţiei Culturale Duiliu Zamfirescu şi ai Ligii scriitorilor vrânceni. A publicat poezie, proză, epigrame , pamflete, individual în presa literară cât şi în volumele colective (Inefabila tranziţie: Rondeluri – 2003; Cică nişte fabulişti – 2004; Tăierea mieilor – 2005; Cămaşa morţii – 2006). Prezent în mai multe antologii şi culegeri, autorul a avut şi numeroase apariţii în revistele Salonul Literar, Oglinda Literară, Pro Saeculum şi este laureat al Festivalului Naţional de Umor Ion Cănăvoiu – Gorj 1999.
De asemenea a avut colaborări şi apariţii constante în presa locală.
Este profesor de istorie şi îşi ocupă timpul scriind epigrame, rondeluri, fabule şi proză. De asemenea, este un pasionat cinefil.
Text informații: adevarul.ro
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Jurnalism cetatenesc
