Local

Puncte gastronomice locale, o afacere pentru vrâncenii din zonele turistice

Ionel Sclavone
21 nov 2023 2377 vizualizări

Locuitorii satelor vrâncene, în special a celor din regiuni turistice, vor putea să-și suplimenteze veniturile printr-o nouă afacere. Pentru aceasta vor putea valorifica produsele agricole obținute în propria gospodărie sau achiziționate de la alți fermieri locali.

Locuitorii satelor vrâncene vor putea deschide puncte gastronomice locale pentru a servi produse alimentare, specifice zonei, turiștilor. Măsura este gândită ca o formă de creștere și diversificare a surselor de venit.

Vrâncenii care vor dori să-și deschidă asfel de puncte vor putea servi mâncăruri specifice zonei, preparate din ingrediente obținute în gospodăriile proprii sau de la alți producători locali. Măsura apare într-un proiect de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților.

Actul normativ reglementează „înființarea și funcționarea Punctelor Gastronomice Locale”. Acestea sunt definite drept unități de valorificare a producției locale dintr-o localitate rurală, unde se prepară și se servesc produse alimentare, folosind rețete specifice zonei, direct către consumatorul final.

În astfel de locații va fi servită masa pentru un număr de cel mult 15 persoane simultan.

Produsele alimentare vor trebui făcute din materii prime disponibile pe plan local, provenite, în principal, din producția exploatației proprii, de la producători din zonă, pescari, vânători, culegători și colectori de diverse produse forestiere nelemnoase (de pildă, fructe de pădure, ciuperci etc.).

Puncte gastronomice locale vor putea fi deschise în locuințe particulare, ferme agricole, amenajări piscicole, stâne, stupine, fonduri de vânătoare, mănăstiri și altele, precum și în orice altă construcție din zona rurală în care se desfășoară activități conexe producției agricole, pescuitului, vânătorii ori culegerii de produse forestiere nelemnoase.

Acestea vor putea fi înființate de persoanele fizice, dar și de cele juridice, cu condiția să se înregistreze la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA). Înregistrarea se va face, de principiu, în baza atestatului de producător (sau carnetului de vânător, permisului de pescuit ori autorizației de recoltare a produselor forestiere nelemnoase), în cazul persoanelor fizice, și a certificatului constatator de înregistrare de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, în cazul persoanelor juridice.

Vrancea, turistică, insuficient pusă în valoare

Vrancea este un județ cu un potențial turistic foarte mare, dar prea puțin valorificat. Deși vorbesc mult, pe acest subiect, de foarte mulți ani, autoritățile locale și județene au făcut prea puțin pentru valorificarea acestui potențial. Nu există o strategie coerentă și, mai ales, dacă există nu este aplicată coerent și unitar la nivel județean.

Ceea ce s-a făcut până acum, din punct de vedere al dezvoltării turismului, s-a făcut la un nivel foarte redus și reprezintă doar initiative private. Insuficient pentru a mișca lucrurile la adevăratul potențial.

Autoritățile nu au făcut, în schimb, nimic pentru susținerea infrastructurii turistice. Iar aici nu este vorba despre mari proiecte care necesită costuri uriașe, ci de lucruri banale, mărunte dar utile.

De exemplu, iubitorii de drumeții care vizitează munții Vrancei se plâng de lipsa adăposturilor amenajate unde pot campa peste noapte și a traseelor marcate. Iar când vorbim de adăposturi, montaniarzii nu sunt pretențioși.

Au nevoie doar de un șopron de scânduri și bârne, prin care să nu plouă, cu dotări minime – o masă, spații unde își pot așeza sacii de dormit și o vatră pentru foc. Eventual o sursă de apă în apropiere. Așa ceva nu prea vezi în Vrancea, dacă urmărești filmele postate pe YouTube de cei ce ne-au vizitat munții.

În schimb, la tot pasul, exploatări forestiere care distrug pădurile și habitatul natural.

Forme fără fond în turismul vrâncean

La nivel politic doar se vorbește despre punerea în valoare a turismului local și sunt prezentate doar proiecte valabile doar pe hârtie. Sau investiții în infrastructuă turistică, ce nu au continuitate

Nimeni nu știe ce se va întâmpla după tăirea panglicii inaugurale. Ce servicii vor fi oferite, cine le va presta, cum vor fi atrași turiștii, ce anume îi va determina să vină acolo, unde vor fi cazați, cum își vor petrece sejururile în zonă. Aceasta deoarece nimeni nu a mers cu gândirea unui proiect atât de departe.

În urmă cu mulți ani, în Vrancea a fost înființată o asociație de turism, având drept șef pe președintele Consiliului Județean, din care fac parte (ori ar trebui să facă parte) primari, reprezentanți ai organizațiilot turistice, ai patronilor de structuri de cazare etc.

Această organizație, există doar pe hârtie, din păcate cu un sediu într-o fundătură la marginea orașului și un număr de telefon la care nu răspunde nimeni. Nimeni nu a auzit de ea, iar activitatea prestată în promovarea sau punerea în practică a unei strategii de dezvoltare a turismului este zero.

În paranteză fie spus, aceeași problemă o întâlnim la toate marile proiecte propuse de autoritățile locale. Sunt făcute doar ca să fie făcute. Deoarece inițiatorii nu gândesc din perspectiva eficienței economice, cheltuieli – profit. Mai toate aceste investiții au la bază o concepție de tip comunist: să fie făcute că poate or folosi cuiva.

Politicul dăunează grav turismului autohton

Autoritățile au eșuat în promovarea turismului autohton, deși cheltuie sume uriașe de bani. Evenimente care ar putea atrage turiști au fost politizate excesiv și transformate în festivități cu caracter electoral-patriotard care nu atrag pe nimeni.

Iar aceasta pentru că între politicienii care au acaparat manifestările și simplii cetățeni este o ruptură imensă. De altfel, falia este accentuată de gardurile ce separă oamenii de rând de aleșii neamului și efectivele mari de jandarmi și polițiști scoși la vedere care intimidează și înăbuță orice urmă de senzație de sărbătoare populară.

Oamenii – de regulă membrii partidelor - sunt „luați cu arcanul” și aduși să participe, de primari, fie constrânși, fie „mituiți” cu diverse promisiuni sau mici sume de bani. La stfel de evenimente, precum cele dedicate eroilor din Marele Război sau Unirii de la 1859, atmosfera este specifică festivităților dinainte de 1989, organizate de Partidul Comunist.

Nimic natural, totul artificial, de la discursurile lipsite de sens și consistență, la împărțitul sandvișurilor cu salam și brânză topită ori a porțiilor de fasole cu cârnați.

Atmosfera de sărbătoare populară lipsește și de la celelalte manifestări de tip Festivalul Bachus ori Zilele orașului. Puțini sunt oamenii care simt, într-adevăr, că este sărbătoarea lor și se bucură sincer.

Toate evenimentele de mai sus și altele asemenea lor ar putea atrage turiști și ar putea aduce bani bugetului local. Dar pentru aceasta ar fi nevoie ca politicienii să intervină mai puțin în organizarea lor, chiar dacă le finanțează.

Cu o altă organizare, destinate publicului larg, iar nu pentru ștabii de la partide și de la stat, ar putea fi atractive pentru vizitatori. Iar pentru aceasta este nevoie de oameni cu viziune și deschiși la nou, iar nu politicieni conservatori, închistați și captivi perioadei dinainte de 1989, pentru că altfel nu înțeleg lucrurile.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.