Tradițiile de Anul Nou, vechi de mii de ani
De la Ignat la Bobotează au loc cele mai importante obiceiuri românești de peste an. Dansul Ursului, al Caprei și Plugușorul, din ritualuri magice au devenit în epoca modernă un adevărat teatru popular românesc. Apărute cu mult înaintea formarii poporului român acestea sunt cele mai vechi manifestări magico-religioase de pe teritoriul țării noastre. Celor care înca mai cred că această țară are un viitor, Ziarul de Vrancea le dorește un An Nou frumos, o viață mai bună și să nu piardă speranța.
Dansul ursului, Capra și Plugușorul sunt cele mai vechi mărturii din viața locuitorilor care de mii de ani trăiesc de o parte și de alta a Carpaților. Născute din credințele sciților și dacilor, popoarele care au locuit teritoriile de la nord și de la sud de Dunare. Aceste tradiții de Anul Nou făceau parte dintr-un întreg ritual de purificare prin care se ieșea din lumea veche, din Anul Vechi și se intra într-o lume nouă, în Anul Nou. În ciuda ocupației romane de aproape două secole, a migratorilor germanici și slavi care au trecut peste aceste teritorii, obiceiurile de Anul Nou au rămas la fel de vii ca acum 3 mii de ani și sunt cea mai bună carte de istorie, din care putem explica celor mici trecutul acestor locuri. „Ziarul de Vrancea" vă ofera in acestă ultimă zi din an câteva rânduri despre o parte din obiceiurile de Anul Nou care, alături de colinde, formează tezaurul lingvistic și cultural al civilizației de la Nord de Dunare.
Ce este Anul Nou
Din momentul când omul a început să perceapă legile naturii, să înțeleagă anotimpurile și să numere anii a apărut si Anul Nou, de care popoarele din toate epocile și-au legat visele, speranțele, dorințele. Nu la toate popoarele Anul Nou a fost sau este celebrat în jurul solstițiului de iarnă, cum îl sărbătorim noi, dar la toate popoarele trecerea dintre ani a fost și rămâne o perioadă încărcată de tradiții, laice și religioase, ritualuri de purificare, prin care oamenii doreau să uite Anul vechi și să intre, mai buni și mai curați, în Anul Nou. Creștinismul a încercat să elimine practicile păgâne, dar de două mii de ani acestea continuă să ne amintească în Ajun de An Nou, obsesiile, temerile și trăirile moșilor și strămoșilor noștri. Trecerea de la Anul vechi la Anul Nou era văzută ca un sfârșit al lumii, iar obiceiurile de la cumpăna dintre ani aveau ca scop salvarea omenirii prin sacrificarea ritualică a unui animal. Așa au apărut celebrele obiceiuri cu Ursul și Capra, Plugușorul și tot ansamblul de tradiții pe care le întâlnim în satele romanești, de la Crăciun la Bobotează.
Jocul Caprei, ritual de fertilitate
După ce sacrificau porcul, în mod ritual, nu oricând, ci de Ignat, strămoșii noștri plecau cu Capra, dansul Caprei fiind unul care se sfârșea, într-o primă parte tragic, prin uciderea Caprei. Jocul Caprei nu era un dans întâmplator, așa cum îl practică în mod barbar cetele de urători astăzi, ci era un întreg ritual de fertilitate, Capra personificând zeități ale fertilității. În același timp Capra simboliza o lume care murea. La capătul unui dans frenetic, cu ritmuri grave, Capra cădea, moartă. Urma un dialog misterios între cioban și spiritul Caprei și dintr-o dată Capra învia, cu ea natura se trezea, simbolic, la o nouă viață, iar comunitatea se strângea în jurul Caprei, care relua ritmul sacadat al dansului, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Jocul Ursului
Din aceeași categorie a dansurilor cu măști, Jocul Ursului este legat de ritmul cosmic al vieții, de moarte și înviere, de lumea de ieri și lumea de mâine. De la un capăt la altul, Jocul Ursului este povestea anotimpurilor, de la primavară la iarnă, și simbolizează prin moartea și învierea Ursului, sfârșitul celor 4 anotimpuri și începutul unui nou an. Desigur, în fiecare regiune acest joc are particularitățile sale, dar ideea este comună. De aceea, întâlnim diferite variante ale Jocului Ursului, care își au originea într-o epocă în care practicile magice țineau locul religiei creștine, iar invocarea spiritelor, jocul Ursului și al Caprei erau practici quasireligioase, prin care omul încerca să stăpânească natura, să invoce divinitatea și nu erau prilej de amuzament sau pierdere de timp la sfârșit de an. De altfel, cei care intrau în pielea Ursului sau a Caprei erau dinainte aleși, treceau printr-o perioadă de purificare, așa cum astăzi ar trebui să trecem înainte de a merge la Sfânta Biserică. Dacă în școlile românești li s-ar explica elevilor aceste tradiții și simbolistica fabuloasă pe care o reprezintă, cu totul altfel am întâmpina cetele de ursari și Capra la sfârșit de an și am înțelege și noi, adulții, că obiceiurile de la sfârșit de an sunt memoria vie a manifestarilor religioase ale strămoșilor noștri înainte ca în Bethleemul Iudeei să se nască Iisus Hristos din Fecioara Maria.
Plugușorul
Practicat în toate satele românești, de cei mici și de cei mari, în Ajunul Anului Nou, dar și seara de Anul Nou, Plugușorul este urarea clasică la români. De la mici cete de plugari de 2-3 prichindei, până la adevărate echipe profesioniste de urători, Plugușorul este o frescă a istoriei recente, dar în același timp a păstrat și elemente din epoci de mult apuse. La origine un ritual agrar, care avea drept scop alungarea spiritelor rele și invocarea spiritelor bune, la sfârșit și început de an, actul și-a pierdut în timp dimensiunea magico-religioasă, transformându-se într-un eveniment laic, unde sunt parodiate personajele societății românești de ieri și de azi. Din ceata clasica de urători fac parte mireasa și mirele, baba și moșul, dracul și țiganul, iar la sate nu poate lipsi carul cu boi, toate acompaniate de zgomotele stridente ale bicelor, buhaiului și clopoteilor. Plugușorul început în Ajun de An Nou se încheie cu Sorcova, care este tot urare din aceeași categorie a ritualurilor agrare, urătorii care vin cu Sorcova împlinind de fapt munca începută de plugari în Ajun, adică punând sămânța de grâu în brazda trasă de boi.
Obiceiuri gospodăreșsti
Noaptea dintre ani era - în unele regiuni încă mai este -prilej pentru citirea viitorului, a bunelor și relelor pe care familia le va trăi în noul an. Dacă la Ignat, în măruntaiele porcului gospodarii citeau despre cum vor fi anotimpurile în anul care vine, în noaptea dintre ani, mai ales femeile încercau să ghicească în cărbuni cum le vor fi recoltele. Și astăzi, în satele românești, gospodinele, în noaptea de Anul Nou, scot cărbuni din soba și-i lasă până dimineața să se stingă pe făraș, pe vatra sobei, pentru ca a doua zi să treacă la ghicit. Anul Nou este și noaptea când fetele încercau să-și afle ursitul, să vadă într-o oglindă sau ochi de geam, la miezul nopții, chipul celui la care visau și pe care l-au ales Ursitoarele. În ciuda modernității care a transformat viața noastră într-un reality show, iar Facebook-ul pare să fi devenit o Ursitoare planetară, viața în esența ei a rămas aceeași și bucuriile simple nu pot fi înlocuite de lumea virtuală. Pentru cei care mai au buletin românesc și nu visează la emigrare, noaptea dintre ani rămâne un moment magic, pe care nu-l simțim decât privind cerul la miezul noptți, undeva lângă focul din vatra unui cămin cu flori la fereastră și nu pe pârtiile din Alpii Austrieci ori pe plajele de la Copa Cabana. Celor care încă mai cred că această țară are un viitor și tresar la o colinda cu Lerui Ler, „Ziarul de Vrancea" le dorește un An Nou frumos, o viață mai bună și să nu piardă speranța, pentru ca într-o zi soarele se va opri și deasupra României. La Mulți Ani! (Valentin MUSCA)
Text republicat în Ziarul de Vrancea
Prima publicare:31 decembrie 2010
Citiți și:VIDEO + Galerie foto | Datini și obiceiuri în Depresiunea ”Între Râmnice”.Plugușorul la Jitia
Citiți și:Tradiții și obiceiuri românești de Anul Nou
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
, acum 739401 zile, 11 ore, 27 minute, 17 secunde 
