Foto | Juniorul Yannis-Raphael Grecu de la CSM Focșani 2007, câștigător al Festivalului “Șah în școală și în Mall – Buzău Shopping City”
Festivalul “Șah în școală și în Mall – Buzău Shopping City” la șah rapid a avut loc sâmbătă, 18 noiembrie 2023, la Buzău Shopping City.La întrecere au luat startul 44 de șahiști junior legitimați și nelegitimați.
Competiția s-a desfășurat pe patru grupe: Turneul A – jucători legitimați din ciclul gimnazial și liceal, Turneul B – jucători legitimați din ciclul primar + grădiniță, Turneul C – jucători nelegitimați sau legitimați cu CIV/ELO 1001 din ciclul gimnazial și liceal, Turneul D – jucători nelegitimați sau legitimați cu CIV/ELO 1001 din ciclul primar + grădiniță, în sistem elvețian pe parcursul a 6 runde, timp de gândire 10 min + 5 sec/mutare pentru fiecare jucător.
Organizatorii, Buzău Shopping City, CS Gambitul Damei Iași, Asociația Județeană de Șah Prahova și Clubul Sportiv Universitar Ploiești au oferit primilor clasați dar și pe diferite categorii de joc diplome, medalii, cupe, seturi de șah, ceasuri de șah, genți laptop dar și șampanie pentru copii.
De la CSM Focșani 2007 a participat la Turneul A - Grecu Yannis-Raphael (junior la categoria de vârstă 14 ani), care a acumulat 5,5 puncte în cele 6 partide jucate, ocupând locul 1 în clasamentul final.
Informații și fotografii transmise de Elena-Adelaida Isac președintele secției de șah a CSM Focșani 2007