Politică

Liberalii au senzația că Misăilă s-a plimbat prin Coreea de Nord

Mihai Boicu
18 feb 2018 1916 vizualizări

După ce au fost ținuți pe la ușa Primăriei Focșani săptămâna trecută, la adoptarea bugetului , liberalii au ajuns concluzia că turneul asiatic făcut de primarul Cristi Misăilă anul trecut a inclus și Coreea de Nord, după cum arată comportamentul acestuia.

 ”Am senzația că anul trecut când domnul primar a fost în turneu în Asia a trecut și prin Coreea de Nord”, a spus liberalul Nicu Tănase, la conferința de presa de vinerea trecută, când reprezentanții PNL au criticat modul în care a fost aprobat bugetul Focșaniului. Aceștia nu au fost de acord cu absența unei dezbateri publice, cu umplerea sălii primăriei cu funcționari, neluarea în considerare a propunerilor făcute de PNL și cu cheltuirea sumelor bugetului. Un exemplu a fost faptul că nu s-au stabilit sumele pentru spectacolele din Piața Unirii, deși acestea sunt evenimente care au loc în fiecare an. De asemenea, consilierii PNL au menționat că s-au alocat în continuarea bani pentru strada Unirea Principatelor, deși s-a anunțat că este terminată, iar din străzile promise anul trecut s-a lucrat pe mult mai puține. ”Primul ne-a interzis accesul în primărie și ne-a dezactivat cartele. Atunci când avem proiecte trebuie să mergem la aparatul tehnic, nu mai putem face acest lucru. Peste tot sunt numai gardieni”, a spus Nicu Tănase. Consilierul PNL a susținut că nu au fost intervenții pe timpul ninsorii în Focșani, deoarece angajații care trebuiau să facă acest lucru se aflau la ședința Consiliului Local. (M. B:)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.