Astăzi despre: vrânceanul Constantin Ticu Dumitrescu - reprezentantul generaţiei celor sacrificaţi în închisorile comuniste - un om care venea dintr-o țară pe care cu toții am pierdut-o, unii dintre noi fără s-o fi cunoscut vreodată
Constantin-Grigore Dumitrescu, cunoscut ca Ticu Dumitrescu, (n. 27 mai 1928, Ciumați, Prahova, România – d. 5 decembrie 2008, București, România) a fost un om politic român, fost deținut politic, fost senator de orientare creștin-democrată (PNȚ-CD), președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, inițiatorul Legii Deconspirării Securității și al Legii Lustrației, proiecte vehement contestate de cei vizați. Din 1990 a fost membru al CPUN, senator în două legislaturi (1992-1996 și 1996-2000), președinte al Asociației Naționale a Foștilor Deținuți Politici din România – A.F.D.P.R. –, din 1990 și Președinte al Uniunii Internaționale a Foștilor Deținuți Politici (1991-1999). A fost membru al Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) din anul 2006.
„A fost un altfel de om, un altfel de român, o ființă care venea dintr-o țară pe care cu toții am pierdut-o, unii dintre noi fără s-o fi cunoscut vreodată”, scrie Germina Nagâț, membră a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), printre puținele persoane publice care evocă dispariția legendarului Ticu Dumitrescu, iniţiatorul legii pentru deconspirarea Securităţii. ( Germina Nagâț )
După ce a fost eliberat, a cerut să-și contiunue studiile, dar nu a fost lăsat, ba chiar a primit o înștiințare oficială de la Ministerul Învățământului că i-a fost respinsă solicitarea și că este eliminat nu doar de la Facultatea de Drept, ci de la toate universitățile din țară pentru că are "activitate antidemocrata".
A fost eliminat din Facultatea de Drept înainte de a fi arestat de Securitate și condamnat ca deținut politic la ani grei de închisoare. După eliberare, la cererea sa de a continua studiile universitare, Ministerul Învățământului, într-o comunicare oficială, îi respinge solicitarea, motivând că „se menține eliminarea din toate universitățile din țară pentru activitate antidemocrată”.
A urmat destinul familiei sale în lupta împotriva comunismului, fiind arestat în repetate rânduri de Siguranța și Jandarmeria comunistă pe când era elev al „Liceului Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, colaborator apropiat al profesorului Virgil Șerbănescu, liderul Partidului Național Țărănesc pe județul Prahova, sau student (1945-1948). După eliminarea din facultate, urmărit de Securitate, devine fugar, pentru ca în 1949 să fie arestat și apoi condamnat ca deținut politic, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Eliberat în 1953 cu domiciliu obligatoriu, este rearestat în 1958 și condamnat la 23 de ani de muncă silnică pentru crima de uneltire. În 1962 i se comută pedeapsa la 6 ani închisoare corecțională. A supraviețuit detenției din închisorile și lagărele de exterminare comuniste, fiind eliberat în 1964, odată cu grațierea unei părți a deținuților politici din România (deținuții evrei din Comerțul Exterior, condamnați în mod abuziv pentru „uneltire împotriva ordinei sociale” și „subminarea economiei naționale”, au rămas în parte în închisorile în care se aflau la vremea respectivă).
În închisorile comuniste a avut o atitudine demnă, refuzând reeducarea și obediența față de exigențele impuse în spațiul concentraționar românesc, distingându-se aici epocile în care a fost deținut în Zarca Aiudului, la Botoșani și Văcărești. Din memorialistica epocii, scrisă de colegii săi de suferință, a reieșit cu pregnanță caracterul său puternic și intransigența față de regimul comunist.
Pentru a-și câștiga existența și totodată ca măsură de autoizolare, a lucrat pe diferite șantiere forestiere din Munții Cernei, Munții Bucegi, Munții Oituz și Munții Vrancei. A prestat diferite munci (șef echipă, muncitor, funcționar tehnic). După 1970 a devenit șeful unui mic șantier de construcții forestiere din Vrancea, care a fost timp de 17 ani consecutiv printre cele mai eficiente și rentabile șantiere din cadrul Ministerului Economiei Forestiere și de aici, venind de la sine, diplome și medalii, pe care însă nu le-a cerut și nu le-a dorit niciodată. În acest context, pentru activitatea profesională este menționat în ziarele vremii și este decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a, „datorită rezultatelor bune obținute în cinci ani de către șantier” (Vezi Buletinul Oficial al RSR, an XIX, nr. 36 Bis, partea I, 17 mai 1983, p. 11). Astfel, în ziarul Scânteia din ziua de miercuri 13 ianuarie 1988, inginerul Constantin Dumitrescu, era citat într-un articol intitulat „Cu energia minții și a brațelor. În Vrancea, pe firul noilor hidrocentrale”: „Avem două astfel de echipe în cadrul brigăzii: cea condusă de comunistul Voicu și o alta, condusă de comunistul Nicolae Bunghez. E o veche dispută pentru întâietate între aceste două formații. Nici una nu se lasă mai prejos, amândouă preiau lucrările de mai mare dificultate: și unii și alții le predau în avans beneficiarilor. Bunghez a lucrat pe Valea Nărujei și a Putnei, și-a încheiat cu două luni mai devreme sarcinile pe 1987. ...- De fapt, oamenii sunt totul. Avem o forță de muncă stabilă; avem, mai cu seamă, un nucleu de comuniști care se bucură de stimă, de ascultare, sunt urmați în toate acțiunile și sunt oameni de acțiune....În general, drumurile sunt...munca noastră. Noi avem la activ rețeaua de drumuri forestiere din zonă - circa 500 km de drumuri”.
La 22 decembrie 1989, Ticu Dumitrescu a pătruns cu ceilalți oameni de curaj în sediul Comitetului Central, participând la evenimentele de atunci De atunci s-a implicat în lupta pentru edificarea democrației în România, iar ca parlamentar a inițiat o serie de legi dintre care amintim Legea deconspirării Securității („Legea Ticu”), Legea lustrației, Legea anulării condamnărilor politice din perioada comunistă, Decretul Lege nr. 118 pentru acordarea unor reparații și drepturi foștilor deținuți politici, etc.
S-a afirmat în activitatea PNȚCD fiind prieten apropiat al lui Corneliu Coposu. După 2003 se retrage din activitatea politică, nefiind de acord cu compromisurile și linia spre care se îndrepta P.N.Ț.C.D.
Publicații
„Mărturie și document”, Editura Polirom, 2008ș4ț
Note
^ a b c d „Ticu Dumitrescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 5 mai 2014
^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ a b http://www.iht.com/articles/2008/12/07/europe/dissident.php Lipsește sau este vid: Ătitleâ (ajutor)
^ Recurs la memorie, 1 august 2008, Mihai Creanga, România liberă, accesat la 25 mai 2013
Legături externe
A doua moarte a lui Coposu, 9 decembrie 2008, Radu Călin Cristea, Adevărul șnefuncționalăț - copie
Testamentul lui Ticu: deconspirați-i pe securiști!, 6 decembrie 2008, Vlad Odobescu, Mihai Mincan, Evenimentul zilei
SENATUL EVZ: Farmecul discret al eroismului, 6 decembrie 2008, Vladimir Tismăneanu, Evenimentul zilei
Ticu și Turianu, acuzați că au colaborat cu Securitatea, 29 martie 2006, Ionut Baias, HotNews.ro
Ticu Dumitrescu, militant si la Canal, 8 decembrie 2008, Tatiana Dabija, România liberă
Interviuri
Serie de morți suspecte în lupta pentru adevăr, 14 aprilie 2005, Iulia Barbu, Doru Cobuz, Jurnalul Național
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Citiți și:In memoriam Constantin Ticu Dumitrescu (28 mai 1928 - 5 decembrie 2008)
Constantin Ticu Dumitrescu-(28 mai 1928-5 decembrie 2008)
A fost arestat ca elev pentru activitate naţional-ţărănistă şi condamnat apoi succesiv la un total de 27 de ani închisoare, din care a executat 11. Prima condamnare a fost de doi ani şi şase luni pentru activitate subversivă PNŢ şi pentru „deţinere de armament”. Deţinut pe baza acestei condamnări până la 4 iunie 1952 este apoi internat administrativ pentru 24 de luni. În 1958 este rearestat şi anchetat. Refuzând orice colaborare cu anchetatorii, Constantin Ticu Dumitrescu este condamnat la 23 de ani muncă silnică.
A trecut prin multe spaţii de recluziune: Ploieşti, Târgşor, Braşov, Jilava, lagărul de la Poarta Albă, Mărgineni, Galaţi, Botoşani, Văcăreşti.
După 1989 a activat în conducerea PNŢCD, fiind unul din apropiaţii lui Corneliu Coposu.
Devenit de la înfiinţare preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, a fost iniţiator al legii pentru accesul la propriul dosar şi pentru deconspirarea fostei securităţi. Amplă activitate memorialistică („Mărturie şi document”).
Noi, care am fost victime și martori încă vii ai ororilor comunismului, avem prin mărturiile și chiar prin simpla noastră prezență un rol esențial, numai că numărul nostru scade dramatic de la o zi la alta. Astfel, dacă în 1990 Asociația Foștilor Deținuți Politici număra peste 150.000 de membri, astăzi numărul lor abia atinge 50.000. Peste 5-6 ani însă nu vom mai fi decât cel mult câteva mii. Voi, tinerii de azi, când veți ajunge oameni cu funcții și răspunderi diferite, vă veți simți mândri poate că ați cunoscut, ați văzut, ați auzit și ați vorbit cu oameni ca noi, atunci când nu vom mai fi. Sunt legile firii rânduite de Dumnezeu. (…)
Securitatea, acel aparat odios de opresiune fără de care n-ar fi existat comunismul în România, pe lângă teroarea și ororile săvârșite, a urmărit să distrugă psihic și moral esența ființei umane, adică omenia, cinstea, încrederea în oameni, credința în Dumnezeu, punând în locul lor ura de clasă sau de rasă, minciuna, delațiunea, ateismul și lașitatea unora dintre noi. În timpul celor aproape trei ani pe care i-am îndurat în anchetele Securității, nimic nu m-a îngrozit mai mult decât țipetele femeilor pe care le auzeam, trecând dincolo de zidurile camerelor de tortură sau ale celulelor. După cum n-am să uit niciodată cum, în două–trei ocazii, mi-a fost dat să aud plânsetele disperate ale unor copii de 7–8 ani, arestați și aruncați în hrubele întunecate ale Securității pentru a-i obliga pe părinții lor să se predea. Am aici și o dovadă despre ce a însemnat comunismul – o fetiță de 10 ani, arestată și obligată să semneze următoarea declarație: „Subsemnata Popa Victoria, elevă în clasa I, la liceul de fete din Orăștie, născută în Petroșani (…) recunosc că în ziua de 22 octombrie 1946, au venit la mine colegele Mogoșan și Pușa Mihu și ne-am dus în pod, unde am scris cu mâna manifeste național-țărăniste. Plecând împreună, am pus cele 10–15 manifeste pe gardurile din localitate. Aceasta îmi este declarația, o susțin și o semnez“. Iată ce însemna comunismul, iată ce însemna poliția comunistă, indiferent că până în 1948 a fost Siguranța comunizată, iar după aceea Securitatea.
Mă adresez vouă, tinerilor, pentru că în voi este speranța că noi, cei care am cunoscut pe propria noastră piele experiența comunismului, n-am luptat degeaba și ne veți continua lupta pentru adevăr, progres și frumos.
Constantin Ticu Dumitrescu, Ideea de dreptate, nu de răzbunare în Romulus Rusan (ed.), Școala Memoriei 2006, Fundația Academia Civică, 2007
Text informații+ foto:memorialsighet.ro
Citiți și:Demnitatea și dârzenia lui Ticu Dumitrescu, un
erou batjocorit și uitat prematur;
Mina lunga a Securitatii il infringe din nou pe Ticu;
Ticu Dumitrescu: Auziti domnule Basescu, nu plec!;
Ticu Dumitrescu, „Marturie si Document”;
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Politică
