Educație

Ticu Dumitrescu, „Marturie si Document”

Valentin Muscă
9 aug 2008 1172 vizualizări

Volumul a fost scris in inima Tarii Vrancei, la sfirsitul anilor 70 . Constantin Ticu Dumitrescu, unul dintre fondatorii Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania si presedinte al acesteia, a publicat in luna mai primul volum dintr-o serie de marturii personale din perioda de detentie si dupa. „Marturie si document” (Ed. Polirom, Bucuresti, 2008), volum in trei parti, a fost pusa pe hirtie la sfirsitul anilor 80

La recenta lansare a volumului la Bucuresti, Constantin Ticu Dumitrescu a declarat ca acest volum a fost scris departe de vacarmul cotidian, nu dupa 1989, ci tocmai intre 1979-1981, "in biroul-dormitor de pe piriul Tisita, in inima muntilor Vrancei, pe cind eram seful unui mic santier forestier". Autorul isi transcrie amintirile si scoate la lumina documente si marturii despre fapte pe care, in mare parte, le-a trait si le-a verificat prin propria sa viata, dupa cum arata editorii lucrarii. Nascut acum opt decenii in Prahova, intre 1949 "" 1964 a fost arestat de mai multe ori, trecind prin temnitele de trista amintire din Gulagul romanesc. Dupa 1989, Constantin Ticu Dumitrescu a devenit unul dintre conducatorii luptei impotriva restauratiei comuniste in varinata FSN si se numara printre initiatorii «Legii lustratiei». Prin sutele de documente fotocopiate din Arhivele Securitatii, articole din ziare sau scrisori, Ticu Dumitrescu spune ca a urmarit sa dovedeasca faptul "ca ceea ce am scris in memoriile mele si ceea ce au probat cu suferinta lor sutele de mii de detinuti politici se bazeaza pe adevar si pe suferinte inimaginabile". De altfel, autorul publica si propria fisa de detentie, mai exact "fisa matricola penala" in care sint trecute toate penitenciarele unde a fost intemnitat. Dupa eliminarea din Facultate de Drept, urmarit de Securitate, devine fugar, pentru ca in 1949 sa fie arestat si condamnat la 2,5 ani puscarie corectionala. Eliberat in 1953 cu domiciliu obligatoriu, este arestat din nou in 1958 si condamnat la 23 de ani de munca silnica pentru "crima de uneltire impotriva statului si autoritatilor". In 1962 i-a fost comuntata pedeapsa la 6 ani inchisoare corectionala. Ticu Dumitrescu este si coautorul unui "Album Memorial", cu oameni si locuri de detentie din timpul prigoanei comuniste. O lansare a acestui prim volum si la Focsani, locul unde nu a inceput inca procesul comunismului, ar fi cel mai bun prilej pentru cunoasterea unei perioade importante din Romania veacului trecut. (Valentin MUSCA)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.