Politică

Ministrul Vlad Alexandrescu are origini odobeştene

Valentin Muscă
16 nov 2015 1896 vizualizări
Profesorul universitar Vlad Alexandrescu, propus pentru funcţia de ministru al Culturii, este pe linie maternă descendentul unei familii odobeştene.

 Mama sa, prof. Maria Alexandrescu-Vianu este fiica celebrului istoric şi critic literar Tudor Vianu. Acesta din urmă a fost căsătorit cu fiica Elenei Guţulescu din Odobeşti şi a doctorului Ştefan Irimescu. Locuinţa străbunicilor săi există şi astăzi pe Dealul Odobeştilor, alături de celelalte clădiri ale podgorenilor de odinioară, cu prispă, beci şi cerdac, unde familia Alexandrescu poposeşte de câteva ori pe an. Nu întâmplător, universitarul Vlad Alexandrescu a primit titlul de cetăţean de onoare al Oraşului Odobeşti şi a sprijinit discret localitatea. Dacă va primi zilele acestea investitura, ne-am putea mândri că în fruntea Ministerului Culturii ar ajunge o personalitate cu obârşii vrâncene, care face cinste deopotrivă ministerului şi nouă vrâncenilor. Faţă de olteanul răspopit al liberalilor şi bloggerul lui Iliescu, miniştri de carton ai Culturii din ultimul deceniu, Vlad Alexandrescu este o personalitate în sens nobil al cuvântului. Premiat de Academia Română şi instituţii similare din spaţiul francofon pentru lucrările sale, doctor în filosofie la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris şi fost ambasador al României în Luxembourg între 2006-2011, Vlad Alexandrescu este Profesor universitar la Universitatea Bucureşti. Specialist în cultura europeană post-renascentistă, cu lucrări publicate în cele mai selecte edituri Occidentale, editor al enigmaticului părinte Andre Scrima, autor a zeci de studii de specialitate, articole, traduceri, recenzii şi cronici în reviste cu titluri pe care culturnicii băştinaşi nu le pot pronunţa, Vlad Alexandrescu face parte din ”generaţia de aur” formată la începutul anilor  '90. În ajunul acestei numiri într-o funcţie emblematică pentru cultura română, onorată în trecut de Titu Maiorescu, Spiru Haret, Simion Mehedinţi, Dimitrie Gusti sau Petre Andrei, ne bucurăm că, în sfârşit, un intelectual cu origini în Odobeştii de altădată poate ajunge în fruntea Ministerului Culturii. Succes Domnule Ministru! (Valentin MUSCĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.