Politică

Oprişan spune Crângul Petreşti va fi amenajat până în mai 2016

Silvia Vrînceanu
25 nov 2014 2363 vizualizări
proiectul are o valoare de 22,5 milioane lei, din care 5,5 mililioane lei contribuţia Consiliului Judeţean, iar restul din fonduri europene u proiectul tehnic al investiţiei a fost realizat de firma cumnatului lui Nini Săpunaru

Marian Oprişan a prezentat presei proiectul “Amenajarea ariei naturale de interes local “Crâng Petreşti” şi îmbunătăţirea infrastructurii de acces”. Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea susţine că amenajarea Crângului va fi finalizată până în mai 2016. “Vreau să vă precizez că aria naturală Crângul Petreşti nu are nicio legătură cu terenurile aparţinând mie sau familiei mele”, a afirmat Oprişan, care a mai spus presei că va apăra dreptul său la imagine şi al CJ. Proiectul a fost aprobat pentru finanţarea cu fonduri europene. Valoarea investiţiei este de 22,5 milioane lei, din care 5,5 milioane lei contribuţia CJ, iar restul cu fonduri UE. Proiectul prevede reabilitarea căilor de acces, prin realizarea unei piste de biciclete cu o lungime de 5,8 km şi a trotuarelor pe traseul Focşani – Crângul Petreşti, concomitent cu realizarea unei reţele de canalizare pentru apele pluviale. În interiorul Crângului se vor realiza piste de biciclete şi trotuare pe o lungime de 1,2 km. De asemenea, se vor construi alei interioare, spaţii pentru promenadă, spaţii de odihnă şi foişoare de observaţie, sistem de supraveghere video, reţea de iluminat public, mobilier urban, infrastructura de utilităţi. Marian Oprişan a arătat şi “celebrul complex Căprioara”, pentru care a fost trimis în judecată de căte procurorii DNA, va fi reabilitat printr-un alt proiect, printre destinaţiile sale putând fi cea de recreere pentru bugetari. Şeful CJ a spus că amenajarea Crângului nu s-a putut face, în primul rând, din cauza opoziţiei foştilor guvernanţi. Proiectul tehnic al investiţiei a fost realizat de firma Euro Proiect, aparţinând cumnatului liberalului Nini Săpunaru, preşedintele PNL Vrancea. Firma controlată de Dorinel Modreanu, care a participat la prezentarea făcută de Oprişan, a câştigat la începutul lunii octombrie un contract în valoare de 297.000 lei pentru realizarea proiectului tehnic pentru amenajarea Crîgului Petreşti. De astăzi şi până pe 14 decembrie, persoanele interesate pot veni la CJ să îşi spună părerea despre proiect prin completarea unui chestionar. Acesta va putea fi completat şi on – line pe site-ul www.cjvrancea.ro. Marian Oprişan că va face demersuri pentru a prelua în patrimoniul judeţului diferenţa de la 41 hectare, cât are acum CJ, până la 100 de hectare, suprafaţă aflată în administrarea Romsilva. (M. BOICU)

Chestionarul il gasiti aici: http://www.cjvrancea.ro/noutati/Comunicate-presa/Amenajarea-ariei-naturale-de-interes-local-Cr-ng-Petre-ti-i-mbun-t-irea-infrastructurii-de-acces-461/


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 8

Adaugă comentariu
ton, acum 1453 zile, 12 ore, 52 minute, 36 secunde
Sub indicatiile acestui 'mare conducator' ,Focsaniul ,care de altfel era un oras prosper si frumos ,a ajuns un, SAT CU BLOCURI. Piata Unirii este un dezastru, toata oaza aceea de verdeta citeste integral
victor , acum 1453 zile, 13 ore, 23 minute, 38 secunde
Oferta extrem de serioasa. Asiguram din start contract legal. Nu ai nevoie decat de un calculator conectat la internet si nu in ultimul rand de dorinta de a obtine un venit suplimentar de 300 dolari citeste integral
Vlad, acum 1453 zile, 15 ore, 41 minute, 23 secunde
Parcă-i Ceaușescu dând indicații, nu vi se pare?
Popescu, acum 1453 zile, 15 ore, 52 minute, 17 secunde
VISE ,VISE,VISE !!!!!!!!!!! SE VA REALIZA SUB ALTA CONDUCERE DAR DUPA 2016 !! SORRY !!!
ionela, acum 1453 zile, 15 ore, 53 minute, 30 secunde
Va sugerez sa plantati puieti si sa extindeti padurea. Personal, nu am nevoie de alei asfaltate si mici cladiri fara rost impanzite prin toata padurea. Din contra, prefer o plimbare linistita printr-o citeste integral
teapa, acum 1453 zile, 17 ore, 10 minute, 11 secunde
Articolul este publicitate mascata?. seamana cu prezentarea Centrului Civic din Bucuresti. Asta e, valul se stinge in firme PNL.
optimistul, acum 1454 zile, 1 ora, 28 minute, 57 secunde
nici asa nu e bine....arata ca in Insulele Virgine...imi place proiectul....e nevoie de asa ceva aici linga noi...poate nu avem toti bani pt BRAN MOECIU sauAUSTRIA.. Da-i inainte Don PRESDINTE......
danb, acum 1453 zile, 17 ore, 43 minute, 47 secunde
PSD-eu mincinos deci tu zici la noi la Petresti arata ca in Insulele Virgine, deci ar fi nasol, si trebuie sa ne salveze Oprisan taindu-ne copacii. Pai uite bai PSD-eu cum arata in Insulele citeste integral
didi, acum 1454 zile, 2 ore, 49 minute, 33 secunde
Mai bine il lasa asa, o sa-l amenajeze cum a facut si cu Piata Unirii de n-o sa mai ramana o palma de padure....doar asfalt si lucrari de 2 lei. Proiecte gandite pe genunchi si pe WC de niste idioti.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.