FOTO | Cum a fost la Şcoala de Vară de la Casa Memorială „Al. Vlahuţă” din Dragosloveni
Şcoala de vară şi-a făcut debutul în cadrul unui eveniment găzduit de Casa Memorială „Alexandru Vlahuţă”, din Dragosloveni. 60 de elevi, iubitori ai tradiţiilor populare, s-au întâlnit aici, au lucrat, au povestit, ziua fiind dedicată doamnei Ruxandra, soţia poetului, ea însăşi o admiratoare a portului popular. Din casa ei n-a lipsit niciodată războiul de ţesut, la care a lucrat toată viaţa. Frumoasele covoare, care au ieşit de pe mâna ei, împodobesc şi acum încăperile elegante, decorate cu mult gust.
Copii au avut o mare surpriză când s-au întâlnit aici cu doamnele din grupul „Şezătoarea” care, de ani buni, iniţiază în tainele cusutului şi ţesutului, iubitoare de tradiţii populare vrâncene, indiferent de vârstă.
Giulia a venit în „Şezătoare” când avea 2 ani şi jumătate, pentru că mama ei nu avea cu cine o lăsa acasă. Acum fata este maestră în arta cusutului şi le învaţă şi pe prietenele ei. La întâlnirea de la „Casa Vlahuţă” şi-a adus de lucru pieptul unei cămăşi.
„Modelul reprezintă prescura făcut din patru suveici. Aici o să pun culoare, între pătrate, lănţişor de Vrancea şi aici la fel, lănţişor auriu şi argintiu, iar culorile Vrancei roşu, verde şi albastru. Mă regăsesc în cusut, mă relaxează şi pot spune că sunt maestră printre tineri.”
La Şcoala de Vară, Giulia a purtat un frumos costum popular vechi de peste 100 de ani. Doar opincile şi dantela de pe poale sunt mai noi.
„Catrinţa mi-a dat-o mama unchiului mamei mele, este ţesută de ea, a purtat-o la horă în sat. Cămaşa este foarte veche, de peste 100 de ani. Costumul popular înseamnă totul pentru mine, mă simt foarte specială când îl port”, spune Giulia.
Dacă Giulia este cea mai tânără meşteriţă, doamna prof. Maria Ochean a început să coase după ce a ieşit la pensie. În viaţă a făcut de toate, mai puţin cusutul unei ii.
„Mi-am cusut prima cămaşă în patru luni, aşa, cu fir, cămaşă vrâncenească. Acum am alte două cămăşi începute, tot vrânceneşti”, spune doamna Maria Ochean, din Vrâncioaia.
N-a fost o întâmplare ca prima întâlnire din cadrul Şcolii de Vară să aibă loc la „Casa Vlahuţă”, doamna Ruxandra, soţia poetului, fiind o mare iubitoare a tradiţiilor populare. Din casa ei n-a lipsit războiul de ţesut, mai mult, după moartea poetului, a dat casei o noua destinaţie, aceea de aşezământ cultural.
„În 1926 doamna Ruxandra Vlahuţă a dat destinaţia acestei case de aşezământ de cultură. Era şcoală pentru fetele din zonă şi loc de întâlnire pentru scriitorii vremii. Doamna Ruxandra Vlahuţă era o iubitoare a lucrului de mână, o admiratoare a costumului popular, a covoarelor româneşti. Aici, fetele de la şcoala din „Casa Vlahuţă” învăţau să ţeasă, să brodeze, să lucreze ii. Noi mai avem aici, ca mărturie a şcolii de ţesătorie, acest război de ţesut. Astăzi ne-am bucurat împreună sub stejarii lui Vlahuţă de această zi minunată de iulie”, a spus doamna Valentina Porumb, muzeograf la Casa Memorială „Al. Vlahuţă, din satul Dragosloveni, ea însăşi o iubitoare de frumos, o păstrătoare devotată a obiectelor tradiţionale din muzeu şi nu numai, a tradiţiilor vrâncene, a lucrului bine făcut şi o mare admiratoare a personalităţilor care au adăugat valoare Vrancei.
O prezenţă cel puţin surprinzătoare a fost cea a vrânceanului care ţese în război. A deprins acest meşteşug de la bunica lui, iar acum lucrează bete pentru costumul popular, fiind singurul din Vrancea care le face. La Şcoala de Vară, tânărul meşter îi învaţă pe copiii, care privesc cu uimire războiul de ţesut în miniatură.
„Acesta este un război, mai mic decât cel original. Pe el am pus nişte bete doar în două culori, ceva simplu”, spune Cosmin.
- Ce ziceţi băieţi, vreţi să învăţaţi? întreb
„Da, da...”
Cosmin explică băieţilor, care au făcut roată în jurul lui, care sunt fazele:întâi trebuie urzit, apoi începe treaba. Pe micul război se poate ţese doar o pereche de bete, de 3 m lungime. Urzeala se face în 3 ore, iar ţesătura în 4 ore. Un metru de bete costă 50 lei.
„Dacă vreau şi eu să învăţ, mă ajuţi?”întreabă un puşti blond, care trăieşte în Marea Britanie, acum în vacanţă la bunici.
„Te învăţ, da”, spune Cosmin.
„Treci suveica în faţă, firul a intrat înăuntru şi acuma tragi, trebuie să ridici în sus...”
Începutul fiind făcut, vor şi alţi băieţi să încerce.
- Andrei, e greu? întreb
„Puţin....” spune băiatul cu voce mică.
- Ţi-ar plăcea să lucrezi? întreb.
„Da, îmi place,” spune Andrei atent la lucru.
„Cred că ar învăţa repede de la mine”, spune Cosmin mulţumit de interesul pe care-l arată băieţii.
Copiii s-au simţit minunat şi au promis că vor reveni, cât de curând, la Casa Muzeu „Al. Vlahuţă”.
Dar, cum a ajuns poetul Alexandru Vlahuţă în Vrancea
În anul 1905, în urma căsătoriei cu Alexandrina Ruxandra Gâlcă, fiică de moşier care stăpânea, la Dragosloveni, un conac şi zeci de hectare cu vie, care i-a oferit lui Vlahuţă o casă frumoasă unde putea scrie si unde era vizitat de prietenii lui.
Despre doamna Ruxandra, Gala Galaction scria, „ A găsit o tovarăşă deosebit de inteligentă şi capabilă de toate devotamentele, de cari este atât de setoasă o inimă de artist”.
De altfel, la Dragosloveni aveau loc cele mai frumoase întâlniri ale scriitorilor, Vlahuţă fiind vizitat des de marii scriitori care îi erau prieteni, doamna Ruxandra fiind mereu o gazdă perfectă.
Pentru Al. Vlahuţă a urmat o perioada în care a scris şi a publicat volumele „Din durerile lumii” şi „Din trecutul nostru” (1908), „Poezii” (1909), „Pictorul N. I. Grigorescu” (1910), „La gura sobei” (1911), „Dreptate” (1914), din nou „Poezii” (1915).
În anul 1916, conduce publicaţia săptămânală „Scriitori români”, în 1918 pleacă pe front, iar după câteva luni este destituit, pentru o scurtă perioadă, din postul de referendar de la Casa Şcoalelor.
În anul 1919, este distins cu Marele Premiu al Academiei pentru volumul „Poezii”, apărut în 1915, iar din 1 octombrie, apare, sub direcţiunea sa, primul număr al revistei „Lamura”.
La 19 noiembrie 1919, Alexandru Vlahuţă moare la Bucureşti, în casa sa din Strada Visarion, fiind înmormântat, două zile mai târziu, la Cimitirul Bellu.
Alexandrina Ruxandra Gâlcă a ţinut ca locuinţa de la Dragosloveni să fie transformată într-o casă memorială care să poarte numele soţului ei. Festivitatea de deschidere a casei memoriale a avut loc la 31 octombrie 1926, lucrările fiind conduse de Veturia Goga, soţia poetului şi omului politic Octavian Goga. Pe lângă faptul că după renovare dăduse casei destinaţia de aşezământ cultural, Ruxandra Gâlcă Vlahuţă s-a gândit să facă şi o faptă de caritate, astfel că din compasiune faţă de consătenii care nu aveau posibilitatea de a-şi da copiii la şcoală s-a gândit ca în surplusul de spaţiu pe care îl avea, să înfiinţeze o şcoală la nivel de gimnaziu, de menaj şi gospodărie, ce putea fi urmată numai de fete.
La 28 octombrie 1948, alături de alţi mari scriitori români, precum M. Eminescu, I. Creangă, I. L. Caragiale, Vlahuţă este ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române. ( Janine VADISLAV)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
