Foto | „Şcoala Altfel” la Şcoala Primară din satul Haret
Cu mulţi ani în urmă, femeile din Vrancea îşi lucrau cele de trebuinţă, cu care îşi împodobeau casa, îmbrăcămintea, ţesăturile, adică tot ce însemna zestrea unei fete de măritat, în casă. Din casă nu lipsea războiul de ţesut, meliţa, vârtelniţa, sucala pe care ţevile - făcute din cucută - se înveleau cu lână sau coade tăiate. Fetele începeau la 12- 13 ani să-şi lucreze zestrea care avea să fie dusă acasă la mire, unde trebuia să îmbrace toată casa. Învăţau de mici, de la mame, de la bunici, care la rândul lor îşi lucraseră zestrea păstrată până la măritiş în lada de zestre. Materialele folosite erau cânepa, pentru ţesături de interior, sau de uz curent şi hainele de lucru; bumbacul era pentru ştergare şi cămăşi de sărbători şi lâna. Femeile erau mai toată ziua cu furca în brâu, torceau când mergeau cu vitele la imaş la păscut, când mergeau pe uliţă, sau la şezătoare.
Nu exista casă, mai ales în zona de munte, în care să nu fie un război, două, sau chiar trei, de ţesut. Tot ce ieşea de pe mâinile lor era măiestrit lucrat, fiind renumite pentru lăicerile, cergile şi ştergarele care le împodobeau odăile. Cu timpul, războaiele de ţesut s-au rărit, vârtelniţele şi sucalele mai pot fi găsite în casele unor ţesătoare care duc tradiţia mai departe şi pe care le numeri pe degete.
Apoi, la şcoală fetele au mai putut învăţa să lucreze câţiva ani, după 1968-1969 , lucrul manual a fost scos de tot, rămânând doar o amintire.
Mare iubitoare a tradiţiilor vrâncene, am fost fericită să merg la Şcoala Primară din Haret, acolo unde micuţii elevi, din singura clasă, în care învaţă şcolarii de I-IV, am petrecut o zi minunată, din „Săptămâna altfel”, privind cu câtă bucurie lucrează, cot la cot, copii, mămici şi bunici, învăţând îndeletniciri vechi, de care prea puţini se mai ocupă. Băieţi şi fetiţe au cusut, au lucrat cu andrele, au tors lână, au depănat şi au făcut gheme din lână proaspăt toarsă, bucuroşi că pot petrece o zi „altfel”, dar împreună. Ideea extraordinară a doamnei profesor Gabriela Melu- Butu a plăcut nu doar copiilor ci şi bunicilor, care şi-au amintit cu nostalgie de orele de lucru manual de altădată.
Împreună cu doamna profesor au decis că e timpul să afle nai multe. Primele lecţii de lucru manual le-au primit chiar de la rudele care i-au însoţit la şcoală.
Doamna Doina, care a venit cu nepoata, spune că lucrează cu andrele de când era copil şi a învăţat de la mama ei.
„Maică-mea lucra în război, împletea, croşeta, dar noi am cam pierdut. Mi-a plăcut, am lucrat şi la şcoala, dar acum n-am mai auzit să fie ora de lucru manual. Învăţam să lucrăm pentru noi.”
Acum, doamna Doina îşi învaţă nepoata, care şi-a început ucenicia făcând un ghem.
„Chiar mă bucur că vrea să mă înveţe, mi-am dorit să învăţ”, spune fata.
- Ce-ţi place cel mai mult? întreb.
- „Să fac ghem, mă linişteşte.”, mai spune nepoţica.
Tabita învaţă cot la cot cu fiica ei.
„.Mi-ar fi plăcut să am şi eu o bunică, dar n-am avut, care să mă înveţe, să lucrez. M-am bucurat când am fost invitată la şcoală, şi chiar îmi place ce-am învăţat astăzi. O să lucrez acasă o bluziţă croşetată pentru fetiţa mea”, mai spune Tabita.
Bunica Marinei a făcut la şcoala lucru manual, a învăţat să coasă, să croşeteze, să lucreze cu andrelele.
-„ La şcoală făceam lucru manual şi era foarte frumos, să ştiţi. Am învăţat multe, să împletim, să croşetăm, sa coasem. Erau nişte desene făcute pe pânză, le găseam şi în magazine şi coseam cu aţă din aia subţire din urma acului.”
- Le-ar prinde bine copiilor? întreb
- „Decât telefon, mai degrabă să înveţe ceva. Poate le prinde bine, să facă şi ele în casă”, mai spune bunica Marinei.
- Vrei tu să lucrezi, sau te îndeamnă bunica? o întreb pe Marina.
- „Să lucrez, vreau eu să lucrez!”
- De ce? întreb
-„ Pentru că mi se pare foarte interesant”, spune fetiţa.
Curioşi, băieţii se iau la întrecere cu fetele, care învaţă mai repede. Alin şi-a cusut numele pe etamină.
- „Mi-am lucrat numele meu pe etamină. Să-mi aduc aminte cum m-a pus doamna să lucrez ca fetele...,” spune băiatul încântat de experienţa trăită.
Georgiana scarmănă lână cu mama ei, care şi-a adus furca de tors de acasă.
- „Aşa învăţ s-o ajut pe mami”, spune fetia.
- „Lâna trebuie scărmănată foarte bine pentru ca firul să curgă frumos, să nu se rupă, să avem continuitate”, spune Iuliana, mama Georgianei, care a învăţat de la bunica ei cum de face treaba, ca la carte!
Pentru copii ziua a fost una minunată pe care şi-ar dori-o repetată.
-„ Am muncit şi m-am jucat cu copii, m-am simţit foarte bine, am cântat, a fost ca la şezătoare”, a spus George pentru care tot ce s-a întâmplat a fost o mare surpriză.
Clasa, minunat ornată cu obiecte în stil tradiţional, a sporit frumuseţea acestei şcoli, cu totul specială în Vrancea. E o plăcere să intri acolo unde, un aranjament special pentru acei copii din mediul rural, îţi creează imediat o stare de bine.
- Şcoala altfel? întreb
- „Chiar suntem <<altfel>>, ne-am rupt de tehnologie, de tot ce ne-nconjoară, am creat un cadru de basm şi ne-am simţit minunat. De mult doream să realizăm ora de lucrul manual de altădată”, a spus doamna profesor Gabriela Melu- Butu, de la Şcoala Primară, din satul Haret.
Copii, dar şi doamna lor, spun că abia aşteaptă să repete experienţa minunată.( Janine VADISLAV)
