Foto | Profesorul vrâncean Costică Neagu după un periplu canadian: Merindarul vs. ,,Dulapul” cu cărți
În toamna trecută, am petrecut o lună (septembrie) în Canada. În cei aproape 6000 de km parcurși, am văzut multe lucruri care m-au impresionat, dar cel mai mult m-a surprins o ,,replică” a merindarului românesc sau merindarul cu ,,cărți” – tot un fel de merinde, dar pentru ,,suflet”.
Acest tip de merindar mi-a trezit o mare nostalgie, chiar dorul de țară, cu toate că eram plecat de câteva zile de pe meleagurile noastre.
Dex-ul și chiar dicționarele explicative etimologice, mai vechi și mai noi, ne precizează că merindarul vine din limba latină (merenda) care înseamnă hrană pentru drum (s. defectiv de singular – merinde), iar merindarul este ștergarul în care se păstrează merindele pentru drum sau pentru prânzul dintre amiază și seară.
Merindarul (foto), operă a lui Iosif Berman (1890-1941), face parte din colecția de fotografii realizate de celebrul fotograf român, în timpul Campaniei Sociologice realizată de Dimitrie Gusti în 1927 la Nereju, în Vrancea arhaică.
Dacă privim cu atenție fotografia de mai sus, observăm că aceasta este mai mult decât o poză, este un adevărat ,,reportaj etnografic”: două femei – una tânără și una mai în vârstă, îmbrăcate în costume populare autentice, stau de vorbă, timp în care lucrează continuu (torc), în fața porții.
De altfel, torsul era ocupația practicată de femeile din Vrancea în toate împrejurările în care nu făceau alte munci manuale propriu-zise: păscutul vitelor, mersul pe drum, mersul călare sau la șezători, unde țeseau, împodobeau costumul popular pentru tinerele fete sau bărbații tineri, cu care aceștia ieșeau la horă sau se căsătoreau etc. Tot la șezători se plămădeau și basmele, doinele, proverbele noastre, pline de armonie și înțelepciune. (,,Folclorul este sufletul neamului!”)
În dreapta celor două surate, lângă poarta de intrare, se vede un raft pe polițele căruia sunt merinde (o strachină cu fructe, o traistă cu alte ,,bucate”, o cofiță cu apă proaspătă etc.), care își așteaptă drumețul însetat și înfometat, Nereju fiind ultima așezare vrânceană, așezată la poalele munților, după care urmează pădurea, pășunile, imperiul păstorilor care primăvara urcau la munte cu oile (transhumanța internă), iar toamna se coborau în sat pentru iernat. Cei rămași acasă (femei, bătrâni, copii) deveneau ,,agricultori” pe micile lor loturi de teren, pregăteau nutrețul pentru vite (vremea fânului), creșteau micile vietăți de pe lângă curtea omului; lucrau la ,,industria” casnică, creșteau și îngrijeau copiii mici etc.
Poate că merindarul este dovada cea mai concludentă a unei calități a românului, care a devenit proverbială – ospeția!
*
Dacă în cultura noastră ancestrală, merindarul m-a impresionat chiar mai mult decât poezia populară, literatura aforistică (ghicitori, proverbe), costumul sau dansul popular, ,,merindarul” mi-a reținut atenția prin filosofia de viață pe care o degajă (grija față de semeni – acum pe cale de dispariție, mai ales în lumea orașelor).
Am văzut în Canada și S.U.A. ceva asemănător – merindarul cu... cărți! În parcuri, în fața unor biserici și a unor instituții publice, lângă locuri de reculegere și bănci de recreere, am fost surprins să văd niște ,,colivii” asemănătoare unor ,,biblioteci” (vgr. bibliothéke – carte și dulap), un fel de dulapuri mici, în care se află diferite cărți, la dispoziția celui care are un timp de reflecție sau de odihnă – cărți pentru toate gusturile.
În timp ce noi ne uităm permanent pe telefoane și pe rețelele de socializare sau accesăm și promovăm biblioteca virtuală cu atâta venerație considerând-o singura soluție de documentare și de învățătură, de lectură ,,plăcută” și eficientă la îndemâna oricui, canadienii cultivă lectura clasică, iar școala lor ocupă primele locuri în topurile mondiale actuale, înaintea unor state mult mai mari ca populație – ,,Cine a iubit munca a coborât raiul pe pământ”. (S. Mehedinți)
În trecere prin parcuri și prin locurile pe unde am văzut asemenea ,,biblioteci” în aer liber, m-am apropiat de ele, le-am examinat și am văzut că stau la dispoziția celor interesați, nu au încuietori – doar niște închizători de siguranță să nu le deschidă vântul și să împrăștie sau să ude cărțile dinăuntru.
Am observat că sunt cărți de literatură, cărți pentru diferite gusturi, sunt cărți în bună stare fizică, așezate cu grijă – nu toate –, dar precumpănesc ,,rafturile” în care cărțile sunt aranjate în ordine.
Aceeași grijă pentru ,,prezența” cărții, am observat-o și în biserici și catedrale – Catedrala Sfântul Patrick din New York–, unde observăm aceeași grijă pentru lectură și reflecție. Fiecare participant la slujba religioasă are posibilitatea să citească și să reflecteze în liniște la marile necunoscute care frământă omul!
După cum se știe, statul canadian recunoaște că țara este un stat multicultural în care coexistă două limbi oficiale recunoscute – engleza și franceza –, vorbite cu aceeași căldură de o multitudine de etnii. Dacă vorbești la telefon, mergi pe stradă sau ceri o informație, ți se răspunde cu aceeași bunăvoință, fie că întrebi în engleză, fie că întrebi în franceză. Dacă mergi pe trotuar și privești cu oarecare căldură spre cineva, ești salutat cu discreție, politețea este vizibilă tot timpul, nu ți-o ia nimeni înainte dacă ești cu un pas înaintea lui, lucru vizibil și în circulația rutieră unde se intră în intersecție în mod alternativ, obligatoriu. O zi întreagă nu auzi un claxonat nici în cele mai aglomerate intersecții.
Canada este cu adevărat, o țară ,,pestriță”, unde întâlnești la tot pasul albi, negri, mulatri, galbeni, asiatici, toți conviețuind într-o deplină armonie. Locuită de milenii, de așa numitele ,,Primele Națiuni” (inuiți – oameni, irochezi, ameridieni, acadieni etc.), peste care au venit ,,canadienii” – supușii Regelui Franței, abandonați de Franța după 1763, peste aceștia s-au suprapus vorbitorii de limbă engleză. Toți acești locuitori au creat dintr-un mozaic etnic o națiune unită, fără să pretindă imigranților (după Al Doilea Război), să-și ,,topească” tradițiile într-un cazan unic.
În vârful acestei ,,piramide”, tronează frunza de arțar care adună toate provinciile, ,,teritoriile” și etniile (fiecare cu guvernul și steagul său), indiferent de pe ce meridian al lumii își au originea etnică – toți sunt ,,canadieni”.
Cu toate acestea, Canada este printre primele țări din lume în care oamenii ar dori să locuiască, și asta pentru siguranța și corectitudinea pe care a oferit-o și o oferă Statul canadian cetățenilor proprii și imigranților care aleg să lucreze și să trăiască în această țară.
În același timp, noi, românii, dintr-un grup etnic compact – dacii – unul dintre cele mai vechi și mai stabile din Europa, apoi daco-roman, din care s-a forjat poporul român, am ajuns să ni se conteste locul, vechimea și mai ales continuitatea, lucru pe care-l ,,acceptăm”, de dragul ,,liniștii” și al ,,conjuncturii”!
*
Demersul nostru care este unul sentimental, dar și științific, prin care dorim ca prin puterea exemplului să creăm o masă critică dispusă și pregătită să genereze o schimbare morală, economică și politică, iar instituțiile statului să fie organizate conform jocului de poker în care nu există cartea cea mai mare, în absolut: Roiala la As este bătută de Roiala la Valet de treflă!
În felul acesta, vom evita orice fel de ,,dictatură”: a banului, a hoției, nepotismului, a lipsei de omenie, a lăcomiei, a celui mai tare etc., etc.! Leacul tuturor relelor lumii stă în muncă, în educație și în caracter. Adevărul e întotdeauna egal cu binele!
Costică NEAGU
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
