Astăzi despre omul care a învins cancerul și regimul sovietic: Aleksandr Soljenițîn - laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, cu volumul „Pavilionul canceroșilor” - pe front creionează îndoielile asupra fundamentelor morale ale regimului sovietic
Aleksandr Isaievici Soljenițîn (în rusă Алекса́ндр Иса́евич Солжени́цын) (n. 11 decembrie 1918,[1][7][8][9] Kislovodsk, Terskaia oblast(d), RSFS Rusă – d. 3 august 2008,[10][1][7][8] Moscova, Rusia) a fost un romancier rus, activist și dizident anticomunist, care a făcut cunoscută lumii întregi problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică. Deși, de cele mai multe ori, scrierile sale erau interzise, a reușit să publice o serie de cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt: Arhipelagul Gulag, O zi din viața lui Ivan Denisovici sau Pavilionul canceroșilor. „Pentru forța etică cu care a continuat tradițiile inalienabile ale literaturii rusești”,[12] Soljenițîn a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970. A fost expulzat din Uniunea Sovietică în 1974, dar s-a întors în Rusia în 1994, după prăbușirea regimului comunist.(De la Wikipedia, enciclopedia liberă)
După ce o parte din scrierile sale ajung în Occident, începe să redevină incomod pentru autorităţile sovietice, urmare a modului dur şi realist în care scrie, iar în anul 1965 i se confiscă toate manuscrisele, un an mai târziu fiindu-i interzis chiar să mai publice.În anul 1967, Soljeniţîn trimite către Congresul al IV-lea al Scriitorilor din U.R.S.S. o scrisoare deschisă prin care denunţa dictatura ideologică responsabilă pentru confiscarea manuscriselor sale şi cerea dreptul la libertatea cuvântului. Cuvintele sale au avut un ecou imediat la Praga unde scriitorii cehoslovaci (Vaclav Havel, Ludvik Vaculik, Pavel Kohout) şi-au exprimat solidaritatea cu marele romancier rus. În anul 1968 îi sunt traduse şi publicate în Occident volumele „Primul cerc” și „Pavilionul Canceroșilor”, unde ajunge și microfilmul cu „Arhipelagul Gulag” (scris începând cu anul 1958), un volum bazat pe experienţa sa în lagărele de muncă dar şi pe scrisorile primite de la alţi deţinuţi care au împărtăşit soarta sa.În anul 1970 primeşte Premiul Nobel pentru Literatură, pentru volumul „Pavilionul canceroșilor”, însă nu se duce să îl ridice personal premiul, de frica imposibilităţii de a reveni în ţară.
În 1971 KGB-ul încearcă să îl reducă la tăcere, fără rezultat, însă, iar din 1972 scrierile sale răzbat din ce în ce mai masiv dincolo de graniţele ţării, în timp ce regimul sovietic îi cenzurează opera din ce în ce mai puternic.În anul 1973, Soljeniţîn s-a căsătorit cu Natalia Dmitrievna Svetlova, o altă matematiciană, care avea un fiu dintr-un mariaj anterior. El și Svetlova (născută în 1939) au avut 3 băieți: Yermolai (n. 1970), Ignat (n. 1972) și Stepan (n. 1973).În anul 1973 publică în Franţa „Arhipelagul Gulag”, care tratează subiectul sistemului de lagăre de concentrare și muncă silnică sovietic, o narațiune complexă bazată, aşa cum spuneam, pe mărturiile martorilor oculari și pe surse primare de documentare, precum și pe propriile experiențe ale autorului ca prizonier într-un lagăr de muncă din Gulag. Cele trei volume ale lucrării, în fapt o istorisire despre viață și moarte, consternează intelectualitatea occidentală, și „demolează” pur şi simplu imaginea orbitoare a paradisului bolșevic, construit cu trudă de agenții de influență ai Moscovei. Desigur apariţia lucrării a fost grăbită de sinuciderea dactilografei textului, Elizabeta Voronianskaia, care a fost anchetată şi în urma presiunilor a divulgat KGB-ului ascunzătoarea unui exemplar al volumului.În februarie 1974 este arestat din nou, fiind acuzat de trădare, i se retrage cetăţenia şi este deportat în Germania, iar în decembrie, acelaşi an, intră în posesia Premiului Nobel cu care a fost onorat în urmă cu patru ani.A locuit timp de doi ani la Zürich, apoi se mută în Statele Unite, în Vermont, unde îşi continuă proiectele „Arhipelagul Gulag” şi „Roata roşie”. Continuă atitudinea critică la adresa sistemului opresiv, dar în egală măsură, conferințele și intervențiile sale publice irită uneori şi Occidentul prin accentele uneori deosebit de critice. În anul 1994, Soljeniţîn reprimeşte cetăţenia rusă şi revine în ţară, după douăzeci de ani de exil. Pentru a relua contactul cu realitatea şi a ajunge astfel la esenţa neamului său, Soljeniţîn face o călătorie de 55 de zile, în care străbate ţara de la un capăt la altul, adunând crâmpeie din „sufletul rus” pe care îl credea distrus.
Soljeniţîn trece la cele veşnice la 3 august 2008, la Moscova, iar la serviciul funerar care s-a ținut la mănăstirea Donskoy din capitala rusă, la 6 august 2008, lideri politici ai Rusiei și ai lumii i-au adus un ultim omagiu, în semn de respect perntru dispariţia unei mari personalităţi a lumii.(radioromaniacultural)
1970 - Premiul Nobel (Literatură) pentru "Pavilionul canceroșilor".
1973 - Publică Arhipelagul Gulag, grăbit și de sinuciderea/lichidarea Elizavetei Voronianskaia, dactilografa textului, care, anchetată, a divulgat KGB-ului ascunzătoarea unui exemplar. Cele trei volume despre viață și moarte în lagărele sovietice consternează intelectualitatea occidentală, care nu cunoștea decât sistemul concentraționar nazist, și năruiesc imaginea orbitoare despre paradisul bolșevic, construită cu atâta trudă de agenții de influență ai Cominternului, ai PCUS și ai KGB-ului.
Alexandr Soljenițîn s-a născut la 11 decembrie 1918 la Kislovodsk (astazi în Stravropol Krai), în nordul Caucazului. Tatăl lui murise la 15 iunie 1918, rănit la o vânătoare. În 1924 se mută cu mama (Taisia) la Rostov pe Don. Încă din tinerețe, el crea și dezvolta personaje și concepte pentru o viitoare operă epică despre Primul Război Mondial și Revoluția Rusă. Acest lucru a condus în cele din urmă la romanul "August 1914" - câteva dintre capitolele scrise atunci încă există. Soljenițîn a studiat matematica la Universitatea de Stat din Rostov, începând din 1936. În același timp urma cursuri prin corespondență la Institutul de Filozofie, Literatură și Istorie din Moscova, care la vremea respectivă era puternic ideologizat. Cum el însuși declara, nu a pus la îndoială ideologia statului sau superioritatea Uniunii Sovietice până să ajungă în lagăre.
Al Doilea Război Mondial
În timpul războiului, Soljenițîn a fost comandant al unei baterii de artilerie în Armata Roșie[13] și a fost implicat în acțiuni majore pe front, pentru care a fost de două ori decorat. O serie de scrieri publicate mult mai târziu, în timpul vieții, inclusiv un roman incomplet, "Iubește revoluția!", istorisesc experiențele sale din timpul războiului și îndoielile crescânde asupra fundațiilor morale ale regimului sovietic.[14]
Întemnițarea
9 februarie 1945 - În Prusia Orientală căpitanul de artilerie Soljenițîn este arestat, interceptându-i-se corespondența cu un prieten. Anchetat la Lubianka și Butîrki, primește opt ani de lagăr de muncă (potrivit art. 58). Vremelnic, reușește să rămână lângă Moscova într-o șarașka, închisoare specială în care savanții arestați erau puși să facă cercetare în folosul Uniunii Sovietice. Din 1950, muncește în lagăre de reeducare din Karaganda. Soția (Natalia Reșetovskaia) divorțează. Este chinuit de o tumoare malignă.
Februarie 1953 - Fixare în exil pe viață, în aulul Kok-Terek, regiunea Djambul, Kazahstan.
Viața după recluziune
1959 - Scrie povestirea O zi din viața lui Ivan Denisovici, publicată abia în 1962 cu permisiunea lui Hrușciov. Corespondența primită de la foștii zek (deținuți politici) îi va întări imboldul de a scrie, în parte și pe baza ei, Arhipelagul Gulag.
1965 - Percheziție. I se confiscă manuscrisul Primul cerc, în care este evocată șarașka. Conflictul cu autoritățile atrage implicarea confraților de breaslă, marele scriitor Mihail Șolohov (Pe Donul liniștit) cerând să i se interzică să mai scrie!
1968 - Primul cerc și Pavilionul Canceroșilor sunt publicate în Occident, unde ajunge și microfilmul cu Arhipelagul Gulag.
Pentru Soljenițîn, marea operă este însă restabilirea, printr-un roman istoric, a adevărului despre Revoluția din 1918, demers notat R-17 sau Roata Roșie.
1970 - Premiul Nobel (Literatură) pentru "Pavilionul canceroșilor".
1973 - Publică Arhipelagul Gulag, grăbit și de sinuciderea/lichidarea Elizavetei Voronianskaia, dactilografa textului, care, anchetată, a divulgat KGB-ului ascunzătoarea unui exemplar. Cele trei volume despre viață și moarte în lagărele sovietice consternează intelectualitatea occidentală, care nu cunoștea decât sistemul concentraționar nazist, și năruiesc imaginea orbitoare despre paradisul bolșevic, construită cu atâta trudă de agenții de influență ai Cominternului, ai PCUS și ai KGB-ului.
Anii de exil
1974 - În februarie este expulzat din URSS, ridicându-i-se și cetățenia sovietică.
Se stabilește lângă Cavendish, în Vermont, SUA. Conferințele și intervențiile sale irită uneori Occidentul prin lipsa de menajamente critice.
1990 - Nu ia în serios perestroika decât după publicarea Arhipelagului Gulag în URSS, unde Gorbaciov îi redă cetățenia sovietică la 16 august 1990.
Reîntoarcerea în Rusia
În 1994, se întoarce în Rusia cu soția sa, Natalia, care între timp, devenise cetățean al Statelor Unite. Fiii lor au rămas în continuare în SUA (mai târziu, fiul cel mare, Yermolai, s-a întors în Rusia). De atunci și până la moartea sa, Soljenițîn a trăit cu soția într-o casă de țară (dacea) în Troițe-Likovo, în vestul Moscovei.[15] Adept al culturii tradiționale ruse, el și-a exprimat deziluzia în ceea ce privește Rusia post-sovietică și a militat pentru restaurarea monarhiei.[16] După reîntoarcerea în țară, a publicat, printre multe alte scrieri, opt nuvele, o serie de poeme și o memorie literară despre anii petrecuți în vest.
Decesul
S-a stins din viață la 3 august 2008, în urma unei insuficiențe cardiace severe, la vârsta de 89 de ani.Serviciul funerar s-a ținut la mănăstirea Donskoi, Moscova, la 6 august 2008. Liderii politici ai Rusiei și ai lumii i-au adus un ultim omagiu în urma morții sale
Căsătoria și copiii
La 7 aprilie 1940, încă student, Soljenițîn se căsătorește cu Natalia Alexeevna Reșetovskaia. După numai un an de căsnicie, el pleacă mai întâi în armată și apoi în Gulag. Divorțează în 1952, cu un an înainte de eliberarea lui, din cauză că soțiile prizonierilor din Gulag riscau pierderea locului de muncă sau a permiselor de rezidență. După ce el și-a ispășit pedeapsa, s-au recăsătorit în 1957 și au divorțat din nou în 1972. În anul următor (1973), el s-a căsătorit cu Natalia Dmitrievna Svetlova, o matematiciană ce avea un fiu dintr-o căsătorie anterioară.El și Svetlova (născută în 1939) au avut 3 băieți: Yermolai (n.1970), Ignat (n.1972) și Stepan (n.1973).
Traduceri în limba română
Volume semnate de Alexandr Soljenițîn
Alexandr Soljenițîn cu Vladimir Putin
În România, înainte de 1989, cenzura ceaușistă a fost atât de dură încât nu s-a publicat nici măcar povestirea O zi din viața lui Ivan Denisovici, permisă până și în Cuba și expusă la o expoziție de carte castristă chiar în localul încă nears al BCU din București. (eroare, O zi din viata... a aparut intr-unul dintre numerele revistei Secolul XX, simtitor inainte de 1989)
După 1989 în România au apărut volumele:
Căderea imperiului comunist sau cum să reîntemeiem Rusia, Ed. Rampa și ecranul 1991
Chestiunea rusă la sfîrșit de secol XX, Ed. Anastasia 1995
Arhipelagul Gulag, 3 vol, Editura Univers, 1998
Pavilionul Canceroșilor, Ed. Albatros + Ed.UniversalDalsi 1997, Ed. Univers 2009
O zi din viața lui Ivan Denisovici, Ed. Quintus 1991, Ed. Humanitas 2000
Rusia sub avalanșă, Ed. Humanitas 2000
Vițelul și stejarul, 2 vol, Ed. Humanitas, 2002
Ca bobul între pietrele de moară, Ed. Humanitas 2005
Două secole împreună. Evreii și rușii înainte de revoluție 1795-1917, 4 vol., Ed. Univers 2009
Primul cerc, 2 vol., Ed. Univers 2009
Iubește revoluția, Ed. Art 2009
Casa Matrionei. Incident la gara din Kocetovka, Ed. Univers 2010
Volume despre Alexandr Soljenițin
Natalia Reșetovskaia - Soljenițîn, Ed. Mydo center 1995
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
