Analiză inedită în ZdV a profesoarei de limba română din Focșani Ionelia Burghelea: Opere literare care-și corespund
Ion Creangă și Amos Oz, doi scriitori care au trăit în perioade de timp diferite, aparținând unor popoare și unor culturi diferite – română și evreiască -au abordat în scrierile lor, ,,Dănilă Prepeleac’’ , respectiv ,,Sumki’’ , aceleași teme: familia, societatea, norocul, devenirea, aventura.
De asemenea, procedeul de realizare a personajului principal, în fiecare din cele două creații epice menționate, este similar: fața și reversul medaliei, perspective prezentate în manieră plină de inventivitate și de savoare. În prima parte a celor două opere, cea dintâi fiind o poveste spumoasă, iar cealaltă un micro-roman, protagoniștii sunt, în opinia mea, naivii lumii în care trăiesc, fie că este vorba de propriile familii, fie că ne raportăm la mediul social din care fac parte, în care actanții se străduiesc să se integreze; în partea a doua a textului, fiecare din cei doi eroi, Dănilă și Sumki, depășesc eticheta sub semnul căreia se află existența lor, descoperindu-și adevărata identitate, profunzimile lor sufletești, mentale și morale.Și, nu în ultimul rând, aceștia află și își asumă că pot fi diferiți de ceilalți oameni, având dreptul să nu se simtă damnați din acest motiv.
Ideea de a da un nume atât de inspirat eroului poveștii sale, reflectă marea forță creatoare a celui mai talentat dintre povestitorii literaturii române – Ion Creangă. ,,Prepeleacul’’ nu este altceva decât un par, așadar un ram desfrunzit, înfipt în pământ, în care se pun, la țară, oalele spălate, spre a se usca; prăjina aceasta bifurcată, înfiptă în pământ, constituie axul în jurul căruia se clădește căpița de fân, aceasta fiind o altă menire a ,,prepeleacului’’ . De asemenea, sârma pe care se întind rufele spălate este înălțată cu un prepeleac. Etimologia termenului este necunoscută, dar din conținutul cuvântului rezultă că obiectul acesta ,, cu crăcane’’ este amplasat, după cum se manifestă voința altcuiva, într-un loc al curții sau,poate,chiar în spatele casei, unde femeile pun hainele la la zvântat. Cel de-al patrulea sens al cuvântului este de ,,scară rudimentară formată dintr-un stâlp prin care sunt trecute cuie lungi de lemn, care servesc drept trepte’’ . Acest înțeles ni-l dezvăluie, iarăși, pe Dănilă, ca pe un ins călcat în picioare de ceilalți, obișnuiți să nu le pese de sentimentele sau de frământările lui. Fratele cel căpătuit al personajului nu se mai obosește să înțeleagă de ce istalalt acționează numai anapoda. Acest lucru poate semnifica faptul că de la cea mai mică vârstă, Dănilă a fost catalogat, după care familia/comunitatea nu s-a mai chinuit să-și dea explicații despre faptele lui, realizate ,,pe dos’’ față de normă. Răspunsul fratelui mai mare, cel ,,harnic, grijuliv și chiabur’’ , când mezinul îi împărtășește pățaniile sale, este de fiecare dată la fel: ,,Mă, da drept să-ți spun, că mare nătărău mai ești! ‘’ . Dezaprobarea rămâne la stadiul de verbalizare, iar întâiul născut nu propune o cale de ameliorare a situației, lăsându-l pe Dănilă ,,să se scalde în apele lui’’ .
,,Sumki’’ este tot o poreclă, așa că personajele își corespund și prin acest aspect. Protagonistul din micro-romanul (apărut în anul 1977) aparținând lui Amos Oz este copilul unic al unei familii evreiești, crescut în spiritul unei rigurozități și cu o prea mare severitate din partea tatălui. Întâmplările sunt plasate în Ierusalimul ocupat de britanici încă, după Al Doilea Război Mondial. Băiatul are unsprezece ani, iar la sărbătoarea Shavuot primește de la unchiul său excentric, Tzemah, care întrupează spiritul liber al omului, depășind regulile inutile și procustiene pentru ființa umană, o bicicletă. Acest dar îl va pune pe copil în situația de a experimenta aventuri care altfel i-ar fi fost complet inaccesibile. Cognomenul cu care se pricopsește i se trage de la aceea că le împărtășește colegilor săi o dorință pe care o are: aceea de a porni într-o aventură de explorare a unor zone îndepărtate, la muntele Moab, pe care să-l escaladeze, să vadă culmile Himalayei, iar apoi să se îndrepte spre deșerturile Africii. Izvoarele râului Zambezi, din Obangi-Shari, reprezintă punctul terminusal călătoriei, întrucât înseamnă visata întâlnire cu sine, cel care s-a lepădat de formalități, de conveniențe și de toate aspectele induse, neautentice ale personalității sale. A căuta sursa vieții putem afirma că înseamnă a ajunge la esență, spre a o lua de la capăt, purificat și maturizat totodată, încredințat de adevărata valoare și de misiunea pe care și personajul lui Amos Oz, dar și fiecare om o are de îndeplinit.
Este de remarcat faptul că atât Dănilă, cât și Sumki, se confruntă cu frica de familia în fața căreia greșește, cu rușinea de a nu fi făcut lucrurile conform așteptărilor oamenilor din jur, cu abandonul – căci primului i se sugerează de către fratele său să ia calea călugăriei, iar pe cel de-al doilea tatăl îl pălmuiește, fără a aștepta vreo mărturisire sau o explicație din partea fiului, care apare acasă deposedat de bicicleta sa marca Raleigh. Reacția lui Sumki este să fugă cât mai departe. De asemenea, cititorul intuiește la personajul lui Creangă bullyingul pe care acesta l-a îndurat, chiar dacă ne raportăm doar la porecla pe care el a primit-o din partea consătenilor. Este cunoscut însă că aproape niciodată ,,agresorii’’ nu se limitează doar la etapele incipiente ale bullyingului, trecând cu rapiditate de la vorbe, la fapte. Iar Dănilă al nostru devine PREPELEACUL tocmai fiindcă este tratat ca un obiect pe care-l muți de colo, colo și căruia i se dă o utilitate sau rămâne la stadiul de lucru de decor.
Ne aflăm tot în limitele primei părți a fiecăreia din cele două scrieri. Să urmărim puțin cum anume ajung protagoniștii să piardă ceea ce au ei pe lume mai scump și, mai ales, să înțelegem de ce. Dănilă este îndemnat de fratele mai mare să vândă perechea de boi ,,mari și frumoși’’ și să-și cumpere ,,alții mai mici’’, iar cu banii rămași să obțină și un car. Însă fiindcă lui ,,îi mâncau câinii din traistă’’ , face în repetate rânduri troc și ajunge să dea boii pe un car fără animale de povară, apoi să schimbe carul pe o capră, după care dă cornuta pe un gânsac, pe care-l oferă în schimbul unei sacoșe goale. Ajuns la poarta celui cu care s-a sfătuit, nevenindu-i nici lui a crede cât de păgubos a judecat și a acționat, protagonistul îi oferă fratelui punga: ,, - Îți dau și dumitale punga asta, că eu n-am ce face cu dânsa. ’’ . Însă ,, Gura păcătosului adevăr grăiește’’ , căci, la finalul întâmplărilor, mucalitului sătean chiar nu-i va trebui punga, primind de la diavolii ale căror domenii voia a le transformate în lăcaș dedicat divinității - ,, un burduf de bivol plin cu bani’’ . Grație acestei victorii asupra vrăjmașului, protagonistul ,,s-a desfătat până la adânci bătrânețe,văzându-și pe fiii fiilor săi împrejurul mesei sale. ’’ . Eu cred că învingerea diavolilor nu e altceva decât biruința lui Dănilă asupra mentalității lumii sătești în care trăiește. El, PREPELEACUL, a înălțat culmea de rufela o distanță considerabilă, lăsându-i pe toți să-l privească, admirativ de astă dată: a reușit să-și asigure o bunăstare considerabilă, biruind cele mai inveterate forțe din această lume, anume cele care te mutilează lăuntric. Ar mai fi ceva de precizat. De multeori, familia și lumea căreia aceasta îi este subscrisă, te învață aproape mereu să încerci să ai, dar nu și să te străduiești să fii. Personajului eponim îi reușesc ambele, ordinea fiind inversă, fiindcă Dănilă este din ce în ce mai mult el însuși, cu cât se îndepărtează de mediul care l-a stigmatizat. Și, fiind, ajunge în mod fericit și la a avea.
În paralel, personajul principal din romanul ,,Sumki’’ este înșelat de cei din jur, mai întâi de prietenul Aldo, care încheie chiar un contract, potrivit căruia bicicleta primită cadou de protagonist devine proprietatea amicului, acesta necedând o întreagă jucărie, ci doar o parte din trenulețul electric și din șinele lui. Desigur, cu o locomotivă mică, de rezervă, nu cu aceea maiestuoasă care fascina pe orice privitor. Sumki își modifică planurile de călătorie, imaginația fără frâu îl face să vizualizeze drumul străbătut în uluitoarea jucărie, căci și închipuirea e o formă de a te deplasa în spațiu și timp. Huliganul clasei,Goel Germanski, îl lasă fără prețioasa jucărie, obligându-l să accepte un câine-lup, al cărui nume, Paznic, ar fi trebuit să-i dea de gândit lui Sumki. Desigur că mârșăvia lui Goel este și mai mare, fiindcă îl șantajează pe băiat că îi va face publice textele scrise pentru fata de care este îndrăgostit. Apoi îi promite că îl va primi în frăția RĂZBUNĂTORILOR, îi vorbește la persoana a doua și-l face să se simtă cel mai fericit om: ,,numai sufletul din pieptul meu ciripea ca o pasăre nebună, am un lup, am un lup, am un lup tânăr... ’’ . Imaginația îl face pe Sumki să se vadă pornit în călătoria prin junglă, către izvoarele râului Zambezi, luptând cu un trib de canibali și salvat de Paznic al său, care în realitate, la primul șuierat scos de adevăratul și singurul stăpân, Goel, scapă din șnurul cu care fusese legată cutia cu trenulețul, dispărând fără urmă și lăsându-l pe exploratorul nostru închipuit ,, singur și cu mâinile goale’’ . ,,Mie ce mi-a rămas? ’’ , se întreabă el. ,,Doar o bucățică din panglica cu care Aldo Castelnuovo a legat cutia trenulețului, iar Goel Germanski, gâtul câinelui. Asta-i viața. ‘’ . Cum nici Dănilă nu s-a întors cu mâna goală de la târg, nici băiatul acesta nu rămâne chiar fără nicio ,,comoară’’, fiindcă în curtea sinagogii în care se dusese pentru a reflecta, găsește o ascuțitoare de metal, căreia mintea copilului îi va atribui nu doar ascuțirea creioanelor, ci o vede ,,pe post de tanc în timpul luptelor cu nasturi pe care le purtam pe covor’’ .
Tatăl, însă, nu va înțelege și nici nu-i va da copilului șansa să se justifice. Va clarifica situația cu palma, iar copilul își va dori să fugă de acasă, din oraș și să nu se mai întoarcă niciodată. În ziua aceea suferise prea multe abuzuri, unul de la prietenul său chiar, Aldo, pe care el nu concepe, însă , a-l trăda, întrucât acest lucru ar fi însemnat ca fiul afaceriștilor Castelnuovo să fie drastic pedepsit.
În partea a doua a celor două creații literare narative lucrurile iau o întorsătură neașteptată, iar protagoniștii vor avea prilejul să-și arate adevărata identitate. Unul va găsi în sine puterea, răspunsul de a nu mai fi nătărăul satului. Acesta este mucalitul, versatul Dănilă Prepeleac. Vom vedea și cum se explică această nouă ipostază a personajului. Sumki, fiind un copil de doar unsprezece ani, va avea nevoie de un model uman, echilibrat, care să-l trateze ca pe un egal de o vârstă mai fragedă. Și poate că tocmai naivitatea lui, pe care nici el nu și-o explică prea bine, alături de generozitatea și de asumarea urmărilor (pedeapsa din partea tatălui) , vor constitui pentru el o șansă. Iar aceasta va veni din partea părintelui fetei de care el este îndrăgostit, Esti.
Ipostaza celor doi protagoniști de ființe reabilitate va fi prezentată în partea a doua a acestui articol, care nu este altceva decât una din multiplele posibilități de interpretare a unor texte literare fascinante, ce invită cititorul la reflecție, la a găsi răspuns întrebărilor care se conturează pe parcursul lecturării.
Ionelia Burghelea
Ionelia Burghelea este profesor de limba română de la Școala Gimnazială ,, O.D.Renea’’ – Focșani
Citiți și :Portret de dascăl vrâncean: Profesoara din Focșani care își încurajează elevii să citească;
Prof. Ionelia Burghelea din Focșani: „Întrucâtva, toți suntem «opera» profesorilor noștri”;
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
