„Edictul” de la Milano din 313: 1700 de ani de libertate religioasă
Zilele acestea se împlinesc 1.700 de ani de la celebrele scrisori „liciniene”, prin care au fost oprite persecuţiile împotriva creştinilor şi a celorlalte culte, iar lăcaşurile de cult şi bunurile confiscate de statul roman le-au fost restituite. Este vorba despre aşa numitul „Edict” de la Milano din anul 313, care a pus capăt la 3 secole de persecuţii sîngeroase şi a schimbat cursul istoriei Bisericii, dar şi al culturii şi civilizaţiei europene. În marile oraşe Occidentale, ici, colo şi în oraşele mai spălate din Romania, au loc în aceste zile dezbateri şi conferinţe pe această temă. Din punct de vedere ştiinţific nu există un document cu numele „Edictul” de la Milano, ci mai degrabă două texte ajunse la noi via doi scriitori creştini: Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu. În realitate sunt textele a două scrisori redactate de împăratul Licinius, în numele împăraţilor Licinius şi Constantin, cu prilejul alianţei dintre cei doi în lupta pentru acapararea puterii. Nu vom aminti aici istoria religioasă care a determinat această decizie din partea lui Constantin, nici raţiunea care a stat la baza hotărarii lui Liciunius sau strategia militară din spatele acestor documente, întrucat la scurt timp cei doi au devenit rivali, Constantin l-a ucis pe Licinius, a devenit şef al Bisericii şi a convocat primul conciliu ecumenic din istoria Bisericii.
Creştinii - din persecutaţi, persecutori
Teodosie cel Mare a trasformat creştinismul în religie de stat
Graţie deciziei celor doi împăraţi persecuţiile au încetat în Imperiu, Biserica şi celelalte culte ilicite au părăsit catacombele, episcopii creştini au devenit funcţionari romani de rang înalt, creştinii au putut să ocupe dregătorii publice şi să construiască lăcaşuri de cult. A fost momentul de cotitură din istoria creştinismului, cand idealurile Evangheliei au fost adaptate la noua situaţie. În timpul lui Teodosie cel Mare (379-395), creştinismul a devenit religie de stat. În jumătate de secol, Biserica creştină a pierdut idealul evanghelic, a devenit Biserică romană, conducătorii acesteia au fost transformaţi în demnitari numiţi de împăraţii romani, iar creştinii din persecutaţi, persecutori.
Fragment din „Edictul” de la Milano
Constantin cel Mare şi mama sa, Elena
Iată cateva randuri din scrisorile publice semnate de Constantin şi Licinius care au schimbat cursul istoriei : „(...)eu, Constantin Augustus şi eu, Licinius Augustus (...) am hotărat în primul rand să asigurăm respectul şi cinstea cuvenită divinităţii, adică să acordăm creştinilor şi tuturor celorlalţi posibilitatea unei libere alegeri a cultivării religiei pe care şi-o doresc, aşa încat orice divinitate sau putere cerească ar fi aceea să ne poată fi de folos şi nouă şi tuturor celor care se găsesc sub puterea noastră. Judecand lucrurile într-o manieră sănătoasă şi foarte corectă am hotărat că nu trebuie refuzată nimănui libertatea de a urma şi alege respectarea sau cinstirea religiei creştine şi că fiecăruia trebuie oferită libertatea de a-şi da consimţămantul pentru acea religie pe care o crede cea mai potrivită pentru el (...)”. (Eusebia de Cezarea, „Istoria Eccleziastică”, cartea a X-a). Cele două texte din 313 vor fi publicate integral de Casa de Cultură din Odobeşti şi prezentate pe 21 mai, la orele 11, în Foyerul Bibliotecii din localitate. (Valentin MUSCĂ)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
