Educație

Info-Educatie

Iulia Nicolaie
20 apr 2010 930 vizualizări
Prescolarii de la nr. 13 si-au facut gradinita mai frumoasa

Prichindeiii de la grupa mijlocie a Gradinitei cu Program Prelungit nr. 13 au plantat arbori in curtea unitatii de invatamint, cu sprijinul reprezentantilor Directiei Silvice, cu care desfasoara de mai mult timp un parteneriat. Activitatea a avut loc cu ocazia Lunii Padurii, iar copiii au fost mai mult decit incintati de plantare. "Am avut multe activitati si lunile trecute, dintre care una despre protectia animalelor salbatice pe timp de iarna. Copiii au fost foarte incintati de actiunea de astazi, la fel si parintii, care au sustinut ideea", ne-a spus educatoarea Crina Elena Popa, care alaturi de Mariana Budeanu si directoarea Monica Negoita a coordonat intreaga activitate. Din partea Directiei Silvice au venit ing. Gheorghita Olteanu de la compartimentul cultura si refacerea pardurilor si ing. Dan Popa de la compartimentul fond forestier, paza si protectie. (I. N.)


Circa 300 de burse pentru elevi, aprobate


Elevii vrinceni vor primi burse si in cel de-al doilea semestru al acestui an scolar, potrivit oficialilor din Inspectoratul Scolar. Astfel, dintr-un total de 12.048 de elevi vrinceni, 120 au primit burse de merit, iar 181 de studiu. Pentru a intra in posesia burselor, elevii trebuie sa depuna dosarele la unitatile de invatamint la care invata, ulterior datele fiind trimise la Inspectoratul Scolar si la consiliile locale, care decid cuantumul burselor, in functie de buget. (I. N.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.