Profesorul vrâncean Mihai Momanu: Pensiile speciale –o uriașă nedreptate etico-morală și cea mai mare sfidare a românilor
Motto: „Cetățenii sunt egali în fața legilor și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări” - Constituția României Art.16
„Toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără deosebire, dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări” - Declarația universală a drepturilor omului, Art.7
O problemă de maximă importanță pentru cetățenii români, prezentă în paginile principalelor ziare din țară și în dezbaterile televiziunilor de știri este problema pensiilor speciale.
Din dezbaterile și analizele comentatorilor rezultă că cele mai mari pensii speciale le au magistrații. Și aici apare primul mare paradox: cea mai mare pensie din Europa o are un magistrat român, fost comandant de penitenciar, de 78.000 lei roni sau 780.000.000 lei vechi, ceea ce înseamnă circa 16.000 Euro. Pensia sa este echivalentă cu pensia a 80 de pensionari cu pensia de 1000 roni. Acest lucru se întâlnește în România, una dintre cele mai sărace țări din Uniunea Europeană și unde cetățenii români obișnuiți au cele mai mici pensii, cu excepția Bulgariei. Datele statistice relevă o realitate crudă și anume că circa 80% din pensionari au o pensie sub 2000 roni, la limita supraviețuirii, mai ales pentru cei care locuiesc în mediul urban. Cunosc numeroși pensionari cu o vechime în muncă de 35-40 de ani și care au o pensie sub 2000 roni, oameni de diferite profesii: muncitori, tehnicieni, învățători, profesori, preoți, ingineri, medici, actori, etc.
Este cunoscut faptul că pensia se calculează pe baza principiului contributivității.Și atunci se pune în mod firesc întrebarea: dacă magistrații și ceilalți beneficiari ai pensiilor speciale cu pensii mai mari decât cele calculate pe baza contributivității, uneori mai mari chiar decât salariile, de unde provin aceste diferențe uriașe? Răspunsul este foarte simplu, din bugetul statului. Buget care se formează din impozitele și taxele plătite de toți românii. Cu alte cuvinte, toți cetățenii români, inclusiv pensionarii cu pensii foarte mici, subvenționează pensiile speciale, nesimțite, ale diferitelor categorii de privilegiați.
Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu pledez pentru egalitarism și uniformitate socială. Este firesc ca magistrații să beneficieze de salarii mari pentru studii și importanța socială a profesiei lor. Și pe cale de consecință pot beneficia de pensii mari pe baza contributivității, fără să mai fie nevoie să fie subvenționați de ceilalți pensionari cu pensii mici și foarte mici, ceea ce este profund imoral. Au existat și acuzații că pensiile speciale ale magistraților reprezintă o mituire a acestora de către politicieni pentru a le câștiga clemența. Aceste pensii speciale au apărut prin anul 2000 și s-au extins și la alte categorii sociale. Astfel, parlamentarii care beneficiază de salarii foarte mari și numeroase alte privilegii și-au votat și ei pensie specială chiar și pentru un singur mandat, care se adaugă la pensia lor obișnuită.
Astfel apare un al doilea paradox și anume că magistrații și parlamentarii care sunt primii chemați să asigure respectarea art 16 din Constituția României, tocmai ei încalcă în mod flagrant și fără mustrări de conștiință acest articol.
Ceea ce este și mai sfidător față de majoritatea romănilor este că pensii speciale s-au acordat și altor categorii sociale din poliție, servicii de informații, diplomație, primarilor și viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene. Așa se face că numărul categoriilor sociale cu pensii speciale a ajuns la 10. Se pune întrebarea firească și de bun-simț: cu ce se deosebesc aceste categorii de privilegiați de medicii chirurgi, epidemiologi, mineri, aviatori, siderurgiști sau învățători, ca să merite pensii speciale? Desigur, întrebarea este retorică, iar răspunsul este foarte simplu pentru toți cetățenii României.
Și pentru ca nedreptatea să fie de-a dreptul strigătoare la cer, unele categorii sociale cu pensii speciale se pot pensiona, tot pe baza unor legi speciale, la vârsta de 42 de ani sau 50 de ani, când se află în plenitudinea capacității lor de muncă. Apoi, imediat o mare parte dintre ei sunt angajați în diferite instituții de stat și chiar în ministere cu salarii uriașe, care se adaugă la pensiile speciale. Pentru această pensionare extrem de timpurie s-a invocat stresul și oboseala acumulate în timpul activității profesionale. Atunci dacă sunt așa de epuizați, cum se pot angaja imediat în instituții ale statului, asigurându-și venituri disproporționat de mari față de majoritatea cetățenilor? În felul acesta se blochează accesul unor tineri valoroși în aceste instituții. În același timp, numeroși tineri cu studii superioare sunt angajați pe la supermarketuri cu salariul minim pe economie, fapt pe care l-am constatat personal la unii foști elevi. Ne putem ușor imagina cum își duc traiul zilnic doi tineri căsătoriți cu un asemenea salariu și care mai au și copii de crescut. Culmea ironiei este că tocmai tinerii au reprezentat factorul determinant în victoria revoluției anticomuniste din 1989, fără să se bucure decât parțial de binefacerile acesteia, acaparate de profitorii tranziției.
Această discrepanță uriașă dintre pensiile nesimțite ale unor privilegiați și pensiile majorității românilor reprezintă cea mai mare nedreptate din societatea românească la care se adaugă însă și altele. Pentru a întregi tabloul de ansamblu al acestora, aș menționa diferențele foarte mari dintre salariile bugetarilor și a celor care muncesc în mediul privat, numeroasele îndemnizații și sporuri acordate în mod selectiv, uneori ridicole și ilare, cum ar fi sporul de praf, de confidențialitate, de covid, etc.
În campania electorală recentă, toate partidele politice, inclusiv cele care au legiferat pensiile speciale, s-au întrecut în promisiuni privind eliminarea acestora, știind că majoritatea populației dorește acest lucru. S-a votat chiar o lege în acest sens, declarată însă neconstituțională de către CCR. Era de așteptat această respingere a legii, deoarece membrii CCR inclusiv președintele acesteia sunt beneficiari ai pensiilor speciale și prin urmare, după modesta mea părere, sunt în conflict evident de interese.
Perpetuarea acestei situații este intolerabilă și ar putea avea consecințe grave, cum ar fi incapacitatea statului de a plăti pensiile sau chiar izbucnirea unor conflicte sociale majore. Sugerez politicienilor, parlamentarilor, liderilor de partid, tuturor privilegiaților să citească cu atenție cartea lui Gustave de Bon: „Psihologia mulțimii”, a patra carte ca importanță după Biblie din literatura universală, de unde ar avea multe de învățat. Se știe că mari conducători de state, inclusiv unii dictatori celebri au citit-o și o prețuiau foarte mult. Se spune că istoria este învățătoarea vieții. Atunci să învățăm din lecțiile tragice ale istoriei recente a românilor, aproape exclusă din programa școlară și să ne amintim că după naționalizarea din 1948 unii foști mari boieri sau industriași își câștigau existența ca lustragii sau vânzători de semințe prin București.
Consider că actuala coaliție aflată la guvernare are o responsabilitate uriașă, deoarece și-a stabilit ca prioritate în programul de guvernare eliminarea pensiilor speciale. Faptul că prezența alegătorilor la ultimele alegeri parlamentare a fost extrem de mică, cea mai mică din perioada postdecembristă, ar trebui să-i trezească la realitate pe politicienii partidelor din coaliție și să-i determine să acționeze cu fermitate pentru înlăturarea acestei grave încălcări a art.16 din Constituția României. Altfel, este posibil ca intrarea în Parlament a acestor partide la viitoarele alegeri să fie doar un vis frumos. Și asta pentru că românii au fost dezamăgiți de cele mai multe ori de promisiunile demagogice ale politicienilor.
Pof. Mihai Momanu
